Ca să te vindeci sau să ieși din propriul rahat – toate formele de terapie spun – trebuie mai întâi să îl vezi foarte bine, scrie Oana Moraru într-o postare pe contul său de Facebook. Aceasta analizează căteva elemente din starea învățământului românesc la începutul anului 2019 (și final de 2018). „Să îi fii observator, ascultător, mirositor, degustător, pipăitor. Să îl integrezi, să îl accepți ca parte din tine. Lucid, chiar dacă doare. Adică să arunci pe el lumina conștiinței tale, până îl arzi și-l faci să dispară“.
Iată continuarea textului publicat de Oana Moraru.
În lumina acestui adevăr științific, amintesc, la sfârșit de an (n.r 2018), că suntem în mare cacao cu educația românească.
Dar, ca oameni fragili și răniți ce suntem, ne-am tot dat curaj unul altuia să vorbim și în termeni pozitivi, să subliniem exemplele frumoase, să nu îi facem pe actorii sistemului să se simtă vizați, învinovățiți la grămadă etc. Să fim luminoși și pozitivi – zic unii.
Nu sunt de acord, deși, în comunități mici și la dezbateri restrânse tot sunt luminoasă de ani încoace și nu merge. Nu merge pentru că există o masă mare de populație care încă nu vede realitatea în splendoarea ei:
1. Avem grădinițe în care se pun semințele învinovățirii copiilor pe viață, sub rușinea că nu sunt suficient de atenți și cuminți. În plan cognitiv, pentru intervalul 2-6 ani, nu se lucrează nici 50% din câtă stimulare ar avea nevoie un copil la vârsta educației preșcolare;
2. Avem școli primare în care se lasă sistematic să crească răsadurile neputinței personale. Copiii sunt puși în competiții și comparații despre cât de productiv le e creierul în raport cu programe extra-stufoase și învățători super-exigenți și supra-inconștienți pe tema nevoilor psihologice ale vârstei. În plan academic se neglijează bazele concrete și pragmatice ale formării conceptelor;
3. Avem gimnazii unde cresc ca brazii complexele de inferioritate, agresivitatea și bullying-ul între copii, profesori și părinți. În plan academic, nu există nicio răspundere personală la clasă pe calitatea actului didactic; acesta este salvat pentru 60% dintre copii de meditațiile private; Mai toți pleacă la liceu fără să fi învățat cum să învețe.
4. Avem licee unde fructele neputinței, ale anxietății, ale rușinii și învinovățirii cultivate sistematic de 9-10 ani se reflectă în incapacitatea elevilor de a învăța, susține idei, face raționamente critice sau decide propriul viitor. Mulți profesori dezinteresați, incapabili să măsoare și să evalueze ce predau. Mulți părinți care pompează și mai abitir în meditații.
5. Avem facultăți încă terfelite de reputația copy-paste-ului în lucrări și cercetare, politizate, care promovează în tăcere, de la an la an, studenți care încă nu știu să scrie corect.
Nu, nu sunt pesimistă. A, daa, sunt și multe exemple frumoase, desigur. Cine citește asta este exclus din start. Persoanele de față să nu se simtă vizate!
Voiam doar să mai mirosim un pic adevărul, acum, la final de an, după un Crăciun plin de poze frumoase, fericite și împlinite! Scuze!
Cine este Oana Moraru:
Oana Moraru este fondator și manager al Școlii Helikon din Călărași, este absolvent al Liceului Pedagogic și al Facultății de Litere din București, consultant educațional în domeniul învățământului privat preuniversitar, are 20 de ani de experiență la catedră și a fost membru al grupului de experți pe curriculum constituit în 2016 la nivelul Ministerului Educației.