SURSE Greva generală în școli continuă, sindicatele anunță profesorii că vor să organizeze un miting de amploare în București, pe traseu mai scurt Guvern-Cotroceni, joi, 8 iunie

Foto: Ilona Andrei - G4Media.ro

Profesorii și anghajații din Învățământ au primit de la sindicate mai multe mesaje, luni seară, prin care erau anunțați că greva generală continuă și săptămâna aceasta, potrivit informărilor consultate de Edupedu.ro. Luni seara au fost ședințe ale comitetelor liderilor federațiilor sindicale, pentru stabilirea pașilor următori în protestul colectiv de muncă fără precedent în ultimii 18 ani.

Pentru săptămâna aceasta se preconizează un miting de amploare, cu deplasare între sediul Guvernului din Piața Victoriei și sediul Administrației Prezidențiale-Palatul Cotroceni, în ziua de joi, 8 iunie, sub rezerva primirii autorizației de la autoritățile locale. Cele două federații reprezentative pentru angajații din învpățământul preuniversitar – FSLI și FSE „Spiru Haret”, urmează să dea un comunicat comun și o adresă către Guvern pentru reluarea negocierilor, în condițiile în care oficialii guvernamentali au anunțat săptămâna trecută să negocierile au fost închise unilateral de către Executiv.

Pentru traseul marșului de protest, sindicatele ar urma să ceară un drum mai scurt, după ce data trecută au mers circa 8 kilometri pe jos, între cele două puncte.

Un alt element din mesajul sindicatelor este că va exista un referendum intern al federațiilor pe poziția comună pe care acestea o vor avea și care ar urma să fie făcută publică marți până la prânz.

Marți ar fi a noua zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat pe 22 mai, zilele de 1-2 iunie și 5 iunie fiind zile libere legale în sectorul public.

Articol în curs de actualizare

Exit mobile version