Sute de profesori din județul Suceava nu și-au încasat salariile în întregime pe luna noiembrie, spun sindicaliștii din educație

2.531 de vizualizări
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com
În județul Suceava, câteva sute de profesori nu au primit și indemnizația de hrană în ziua de salariu, 70% dintre școli au făcut corect plata salariilor angajaților din învățământ, spun sindicaliștii din educație, care atrag atenția că toate aceste state de plată trebuie refăcute, astfel încât angajații să beneficieze de drepturi, conform legii, potrivit obiectivdesuceava.ro.

La finalul săptămânii trecute angajații din sistemul de învățământ au încasat salariile aferente lunii noiembrie, plata personalului din sistem făcându-se cu indemnizația de hrană acordată în baza Legii 296/2023, care prevede că pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de peste 8.000 lei indemnizația de hrană nu se acordă. 

”Din datele centralizate de noi rezultă că 70% dintre școli au făcut corect plata salariilor angajaților din învățământ, calculând și indemnizația de hrană pentru acele cadre didactice cu venituri mai mari de 8.000 de lei. Pentru ceilalți trebuie rectificate statele de plată, ori până la finalul lunii, ori luna viitoare, pentru că legea trebuie aplicată pentru toți la fel. Este vorba de vreo 200-300 de angajați care nu au primit salariile în întregime. Așteptăm directive și de la Guvern în acest sens, pentru că trebuie găsită o soluție astfel încât toate salariile să fie plătite corect”, a explicat prof. Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, pentru obiectivdesuceava.

Informații de context despre indemnizația de hrană acordată profesorilor

În luna noiembrie plata salariilor personalului din învățământ s-a făcut cu indemnizația de hrană. 

„Întrucât până în prezent nu au fost primite precizări de la Ministerul de Finanțe privind aplicarea prevederilor Legii 296/2023 privind modul de calcul al indemnizației de hrană, plata salariilor se face cu indemnizația de hrană urmând ca, în luna următoare, după primirea răspunsului, să se întocmească declarațiile rectificate, dacă va fi cazul!”, a transmis un oficial din Ministerul Educației către inspectorii școlari.

Într-o scrisoare deschisă, liderii celor două sindicate din Educație, Simion Hăncescu și Marius Nistor, au cerut de urgență Ministerului Educației să transmită în teritoriu o notă către inspectoratele școlare și unitățile de învățământ pentru a încadra corect angajații care beneficiază de indemnizația de hrană și vouchere de vacanță. Ei au solicitat ca suma luată în calcul pentru acordarea indemnizația de hrană și vouchere de vacanță să fie 8000 de lei din salariul aferent fiecărui contract individual, nu din venituri cumulate.

Mai exact, în scrisoarea deschisă se precizează că unele școli și inspectorate școlare consideră că, dacă veniturile totale nete încasate de salariat în baza mai multor contracte individuale de muncă depășesc 8.000 lei, salariatul în cauză nu mai beneficiază de indemnizația de hrană.

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
SURSE Plata salariilor personalului din Învățământ se face cu indemnizația de hrană, în această lună, a transmis inspectorilor școlari un oficial din Ministerul Educației. Ministerul de Finanțe nu ar fi făcut încă precizări în privința modului de calcul al indemnizației de hrană, după ce Legea Ciolacu a promovat confuzii în școli
DOCUMENT Suma luată în calcul pentru acordarea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță să fie 8000 de lei din salariul aferent fiecărui contract individual, nu din venituri cumulate, solicită de urgență sindicatele din Educație, într-o scrisoare deschisă Ministerului

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Copiii și familiile din diasporă, care se află în situații dificile, vor putea apela un număr de telefon unic pe care îl dezvoltă Ministerul Familiei cu STS. Firea: Avem o avalanșă de cazuri semnalate din toată Europa, după apariția situației din Danemarca

Ministerul Familiei și Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) lucrează la dezvoltarea unui număr unic la care să poată suna din afara ţării copiii şi familiile aflate în situaţii dificile, a…
Vezi articolul

Criteriile de acordare a burselor, în analiza Ligiei Deca: „O să mă uit pe partea de burse de merit pentru clasa a V-a”, unde niciun elev nu primește acest drept. Ministrul mai spune că nu a existat nicio “evaluare a nevoii reale” în cazul burselor rurale pentru liceenii care învață în altă localitate, eliminate de Cîmpeanu luna trecută

Ligia Deca a spus că se va uita pe ordinul cu bursele ce vizează elevii de clasa a V-a și liceenii care învață într-o altă localitate: „O să mă uit…
Vezi articolul

Elevii, studenții și consiliul tineretului îi solicită lui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legea privind educația sexuală, care condiționează orele de acordul părinților

Trei asociații ale tinerilor îi solicită lui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legea privind educația sexuală. “Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)…
Vezi articolul