Toate școlile și grădinițele din orașul Sibiu ar urma să intre în scenariul roșu de luni, după ce incidența din municipiu a ajuns joi la 2,99

Foto: © Wutthichai Luemuang | Dreamstime.com

Toate unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Sibiu ar urma să intre în scenariul roșu cu predare exclusiv online de luni. Acesta este decizia Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sibiu, după ce incidența infectării cu coronavirus a ajuns joi la 2,99 la mia de locuitori, a declarat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al ISJ, Constantin Dincă.

„Am avizat la nivel de inspectorat ca unitățile să treacă de luni în scenariul 3. Astăzi are loc ședința Comitetului de Urgență, care are decizia finală în aceste cazuri”, a explicat Dincă.

Decidenții din București au trecut toate școlile și grădinițe în scenariul roșu încă de marți, după ce incidența a fost depășită duminică și continuă să crească de la o zi la alta. Astăzi, în București erau 685 de cazuri noi, cu o incidență de 3,33.

De asemenea, încă 232 de școli și grădinițe au intrat joi în scenariul roșu cu predare exclusiv online, în total fiind vorba de 2.401 unități potrivit ultimului buletin informativ transmis de Ministerul Educației. Cifrele acestea urmează să fie actualizate în decursul zilei de astăzi.

Sursă foto: Wutthichai Luemuang | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version