Trei burse de studiu pentru elevii care vor să dea admiterea la liceu, anunțate de o școală privată. Au început înscrierile și țin până la data de 15 martie 2022

Ghidul pentru gimnaziu și liceu

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Trei burse de studiu pentru elevii care vor să dea admiterea la un liceu privat din Capitală sunt anunțate de o școală privată, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Este vorba despre burse care pot ajunge până la 100% din valoarea taxei educaționale. Elevii se pot înscrie până la data de 15 martie 2022. Următoarea etapă constă în susținerea unor testări scrise. Testările scrise sunt programate în perioada 15-30 martie.

„Elevii interesați de profilul uman, specializarea filologie, au șansa de a beneficia de una dintre cele 3 burse de studiu oferite de Liceul Internațional IOANID, burse care pot ajunge până la 100% din valoarea taxei educaționale”, se arată în anunț.

În comunicat este menționat că „pentru obținerea burselor, aplicanții vor trebui să participe la o serie de examene la materiile limba română, matematică și limba engleză. Un prim pas pe care trebuie să îl facă elevii este de a completa formularul de aici”.

Etapele concursului sunt următoarele:

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version