Tribulațiile Consiliului Elevilor în teritoriu. Cazul Caraș-Severin, episodul 2: acuzații de nereguli în alegerea noului președinte județean al organizației reprezentative a elevilor

Foto © Zestmarina | Dreamstime.com

Organizația județeană Caraș-Severin a Consiliului Național al Elevilor și-a desemnat, în noiembrie, un nou președinte. Este vorba despre elevul Lucas Szava, care înaintea acestei alegeri fusese președinte interimar la Consiliul Județean al Elevilor, după ce președintele anterior, Darius Lăpădat, a fost înlocuit în condiții descrise de acesta din urmă drept motivate politic. Acum, noul lider al CJE Caraș-Severin este acuzat că ar fi fost validat în funcție fără să îndeplinească toate criteriile necesare conform regulamentului intern de funcționare al CNE, punct de vedere susținut de reprezentanții consiliului elevilor din școala pe care o urmează el. Iar Szava acuză, la rândul său, liceul din localitatea Oțelu Roșu pe care-l frecventează de nereguli extinse, inclusiv în relația cu forul local al elevilor.

Edupedu.ro a semnalat, la începutul lunii noiembrie, cazul lui Darius Lăpădat, fost președinte al CJE Caraș-Severin, care a acuzat organizația elevilor că l-a dat afară în urma distribuirii unui mesaj pe care un parlamentar îl publicase pe Facebook. Atunci, a fost numit interimar Lucas Szava.

Acum, Darius Lăpădat a semnalat redacției că Lucas Szava a fost numit președinte deplin al CJE Caraș-Severin printr-o decizie din 22 noiembrie a.c., după ce, printr-un proces verbal din 19 noiembrie, dosarul depus de Szava pentru ocuparea postului de președinte CJE a fost validat de către comisia de concurs. Lăpădat a semnalat, însă, în baza unui răspuns primit de la liceul urmat de Lucas Szava, că acesta nu ar întruni condițiile să fie numit președinte. 

Conform metodologiei de organizare a alegerilor în Consiliul Elevilor, art 20 alin 1, la funcția de președinte al Consiliului Județean al Elevilor pot candida doar „membrii birourilor executive ale CȘE sau un elev delegat de către Adunarea generală a consiliului școlar al elevilor”.

Organizația Consiliului Școlar – Liceul Bănățean Oțelu Roșu, școală din care face parte Lucasz Sava, susține într-un punct de vedere cerut de Darius Lăpădat și consultat de Edupedu.ro că Lucasz Sava nu ar fi făcut parte nici din biroul executiv al CȘE, nici nu ar fi avut delegare din partea Adunării generale a CȘE, așa cum prevede regulamentul.

Pe de altă parte, contactat de Edupedu.ro, Lucas Szava contestă punctul de vedere al reprezentanților CȘE din liceul său, din localitatea Oțelu Roșu, acuzând la rândul său că ar exista nereguli în cazul acestuia, inclusiv forme de control ale profesorilor asupra consiliului școlar al elevilor.

Decizia de numire a lui Lucas Szava la președinția CJE CS:

Ce spun părțile:

Potrivit răspunsului transmis lui Darius Lăpădat de biroul executiv al Consiliului Județean al Elevilor din Liceul Bănățean – Oțelu Roșu (LBOR), Lucas Szava, numit președinte CJE Caraș-Severin, răspuns transmis de Lăpădat redacției Edupedu.ro:

„Elevul Lucas Szava nu este membru în Biroul Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Liceului Bănățean Oțelu Rosu și nu ocupă nicio funcție în cadrul Adunării Generale a aceluiași consiliu”.

„Elevul Lucas Szava nu a fost delegat în niciun moment de Adunarea Generală a Consiliului Școlar, nu există niciun proces verbal încheiat oficial și legal în acest sens”.

Aceste două lucruri ar însemna o încălcare a Metodologiei de organizare a alegerilor din cadrul Consiliului Elevilor: „Drept urmare, alineatul 1 din Metodologia de Organizare și Desfășurare a Alegerilor din cadrul Consiliului Elevilor, ‘la alegerile pentru funcția de președinte CJE/CMEB pot candida membrii birourilor executive ale CSE sau un elev delegat de către Adunarea generală a consiliului școlar al elevilor’, nu a fost respectat”.

Punctul de vedere al Consiliului Școlar – Liceul Bănățean Oțelu Roșu:

Contactat de Edupedu.ro, Lucas Szava a acuzat conducerea și profesorii propriei școli de faptul că nu vor să respecte regulamentul Consiliului Elevilor. El a afirmat că, în momentul candidaturii sale, încă era secretar executiv în cadrul consiliului din școală, unde fuseseră organizate „niște alegeri pentru secretar executiv care nu erau făcute conform”. Elevul a formulat, la rândul său, o serie de acuzații referitoare la „lucruri care nu merg și care nu sunt respectate”, îndreptate inclusiv împotriva sa, Lucas Szava spunând chiar că se va adresa instanței.

Președintele CJE Caraș-Severin, Lucas Szava:

Context:

În cazul plecării din funcție a fostului președinte CJE Caraș-Severin, Darius Lăpădat, acesta a susținut că, pentru interimat, Lucas Szava ar fi fost „contactat de CNE înainte cu o seară, că se cunosc cu el”, în condițiile în care, în mod normal, ar fi trebuit contactat vicepreședintele organizației.

Citește și:
Demis din funcțiile ocupate în Consiliul Elevilor pentru că a “distribuit o postare a unui deputat din Parlamentul României” – un fost președinte al filialei din Caraș-Severin acuză “lupte de putere în cea mai mare organizație de reprezentare a elevilor din România”

Foto © Zestmarina | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version