Turcan către Dăncilă: Aţi ratat primul examen de admitere la liceu, primul examen de treapta a doua, primul examen de admitere la facultate? Premierul: Nu am ratat nimic

SURSA: Facebook.com/gov.ro

Acuzaţii fără precedent legate de parcursul educaţional al premierului României au fost făcute de la tribuna Camerei Deputaţilor de deputatul PNL Raluca Turcan. Aceasta a formulat o serie de întrebări pentru prim-ministrul Viorica Dăncilă, la începutul “Orei Premierului”. “Dacă aţi ratat primul examen de admitere la liceu? Dacă aţi ratat primul examen de treapta a doua? Dacă aţi ratat primul examen de admitere la facultate?”, a întrebat Turcan. În replică, Viorica Dăncilă declarat la finalul dezbaterilor: “doamna Turcan nu am ratat nimic”.

Raluca Turcan a fost prima care a luat cuvântul. Aceasta a declarat: “Vă rugăm să ne răspundeţi dacă aţi ratat primul examen de admitere la liceu? Dacă aţi ratat primul examen de treapta a doua? Dacă aţi ratat primul examen de admitere la facultate? Cu siguranţă veţi spune că nu contează, că suntem duşmănoşi, că nu căutăm consensul. Răspunsul este că… contează foarte mult! Contează pentru toată lumea pentru că, puteţi să fluieraţi, realitatea este aceeaşi: avem din neferircire un prim-ministru care, cu toate că a ratat toate aceste examene, astăzi ocupă această funcţie. Contează foarte mult pentru că ratarea acestor examene se simte în fiecare întâlnire pe care o aveţi cu un oficial străin. Se simte în fiecare declaraţie în Parlament. Se simte cu fiecare decizie pe care o luaţi, cu fiecare explicaţie pe care trebuie să o daţi în legătură cu deciziile toxice pe care le luaţi. Ratarea acestor examene poate să fie şi motivul pentru care aţi semnat această ordonanţă nenorocită care a transformat viaţa românilor într-un coşmar.”

Premierul Viorica Dăncilă a răspuns întrebărilor adresate de deputatul PNL: “Doamna Turcan, nu am ratat nimic. Cum nu o să ratez nici ocazia de a conduce executivul pentru a lua decizii bune pentru România şi pentru români (…) Legat de jignirile aduse de dumneavoastră, nu vă voi răspunde. Aruncaţi atâta venin în jurul dumneavoastră încât aţi face invidioasă şi o viperă“.

Potrivit CV-ului Vioricăi Dăncilă, formarea sa în materie de educaţie este următoarea:

 

Exit mobile version