Ucraina a cerut ajutor de echipamente Agenției Internaționale pentru Energie Atomică ca să poată opera centralele sale nucleare pe timp de război

Photo 186234370 / Cernobyl © Lukas Pernicky | Dreamstime.com

Ucraina a cerut Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) „o listă cuprinzătoare de echipamente” de care are nevoie pentru a opera centralele sale nucleare pe timp de război, a declarat sâmbătă directorul general al AIEA, Rafael Grossi, potrivit Reuters. Amintim că două centrale nucleare au fost ocupate de ruși în timpul ofenzivei lor, Cernobîl, de unde s-au retras între timp, și Zaporoje, care este cea mai mare din Ucraina și care a rămas sub control rusesc momentan.

Echipamentele cerute de ucraineni includ dispozitive de măsurare a radiaţiilor, materiale de protecţie, asistenţă legată de computere, sisteme de alimentare cu energie şi generatoare diesel.

„Vom coordona punerea în aplicare a asistenţei pe care AIEA şi statele sale membre o vor oferi, inclusiv prin livrarea echipamentelor necesare direct la siturile nucleare ale Ucrainei. Nevoile sunt mari şi sunt foarte recunoscător pentru sprijinul considerabil pe care statele noastre membre au indicat deja că îl vor pune la dispoziţie”, a spus Rafael Grossi.

Ucraina are în total 15 reactoare operaţionale la patru centrale, dintre care şapte sunt în prezent conectate la reţea, inclusiv două la instalaţia Zaporoje.

Grossi a spus că AIEA încă nu primeşte transmisie de date de la distanţă de la sistemele sale de monitorizare instalate la defuncta uzină din Cernobîl.

Rossi urmează să viziteze în această săptămână centrala nucleară dezafectată, pe care forţele ruse au ocupat-o la scurt timp după invadarea Ucrainei, dar au părăsit-o pe 31 martie. El a spus că va preda echipament de monitorizare a radiaţiilor, precum şi echipament individual de protecţie.

Foto: © Lukas Pernicky | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version