Analfabetismul funcțional la clasa a II-a este de peste 40%. Rezultatele Evaluării Naționale 2019 despre care nicio autoritate nu vorbește

6.921 de vizualizări
Foto pexels.com
Mai puțin de jumătate dintre elevi știu la finalul clasei a II-a, după 3 ani de școală, să scrie un text pornind de la câteva întrebări și sub 60% redactează acel text scriind corect cuvintele, propozițiile și semnele de punctuație. Acestea sunt rezultatele obținute de elevi la Evaluarea Națională la clasa a II-a 2019 și confirmă procentul de analfabetism funcțional de peste 40 arătat de testele PISA 2018. Situația este “gravă”, avertizează departamentul Ministerului Educației care a publicat încă de pe 10 februarie raportul Evaluărilor Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a 2019, dar în acest răstimp Ministerul Educației nu a revenit nici măcar cu un comunicat pentru a explica rezultatele testării pe care o organizează anual și care este un puternic predictor pentru performanțele școlare ale acestor copii. 

La Scris, decalajul între rural-urban este de peste 17 puncte procentuale, doar la clasa a II-a. 

La Matematică, doar 75,06% dintre elevi reușesc să folosească corect numerele în calculele elementare la finalul clasei a II-a (după 3 ani de școală) și – dintre aceștia – mai puțin de 69% reușesc să facă adunări-scăderi și doar 65% pot să efectueze înmulțiri și împărțiri la finalul clasei a II-a, operații prevăzute de curriculum.

Remarcăm, însă, că specialiștii Ministerului Educației nu menționează nicăieri în raportul de 100 de pagini câți elevi de clasa a II-a au participat la această testare în 2019, pentru a putea vedea dimensiunea reală a eșecului curriculumului sau a aplicării acestuia și pentru a putea calcula ce înseamnă, raportat la numărul integral de copii testați, acest 65% din 75,06% care nu știu înmulțirea și împărțirea la finalul clasei a II-a.

  • “Menționăm că, până la data elaborării prezentului raport, nu au fost încărcate toate rezultatele obținute de elevi în urma acestei evaluări” – spune în raport Centrul din subordinea Ministerului Educației, la aproape 1 an de la examinarea copiilor.
  • “Prezenta analiză statistică a rezultatelor obţinute de elevii care au participat la Evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a în anul școlar 2018-2019 (EN II-2019) are la bază rezultatele înregistrate în aplicația dedicată acestui tip de evaluare națională”, susțin autorii raportului.

Amintim că elevii de clasa a II-a sunt testați, în fiecare an în luna mai, la Scris în limba și limba maternă, Citit în limba română și în limba maternă, Matematică. Rezultatele individuale ale copiilor nu se trec în catalog, nu se fac publice și se comunică de învățători fiecărui părinte în parte. Învățătorii trebuie apoi să realizeze planuri individualizate de învățare pentru elevii la care identifică anumite probleme, iar Ministerul Educației verifică în acest mod dacă curriculumul școlar pe care l-a construit și-a atins rezultatele scontate sau trebuie modificat.

Centrul Național de Evaluare și Examinare din subordinea Ministerului Educației a publicat pe 10 februarie 2020 rezultatele la nivel național ale Evaluării elevilor de clasa a II-a în 2019.

Rezultatele elevilor la Scris-Citit clasa a II-a

La Scris, autorii raportului spun că “elevii întâmpină mai multe dificultăți să redacteze un text pe baza unor întrebări decât să scrie un bilet de mulțumire. Astfel, în jur de 60% dintre elevii evaluați reușesc să scrie corect textul cerut”.

Raportul avertizează că “în ceea ce privește scrierea corectă a cuvintelor și a propozițiilor, precum și corectitudinea utilizării semnelor de punctuație, situația este mult mai gravă, deoarece mai puțin de 60% dintre elevi scriu corect biletul și mai puțin de 50% scriu corect textul pe bază de întrebări”. Iar decalajul între rural-urban este de peste 17 puncte procentuale.

La testele de la Citire – Evaluarea la clasa a II-a 2019 – peste 86% dintre elevi au răspuns corect la cerințele care au vizat următoarele competențe:

Tot la Citit, la nivel național, rezultatele testării din 2019 arată următoarele:

  • aproximativ 85% dintre elevii participanți reușesc să formuleze întrebări și răspunsuri pe baza textului citit;
  • în jur de 84% dintre elevii evaluați pot să redea prin cuvinte proprii, cu sprijin, un fragment dintr-un text citit;
  • peste 90% dintre elevi formulează răspunsuri la întrebări, în legătură cu un scurt text citit.

“Ținând cont de faptul că aceste activități au vizat o singură competență generală, cea de receptare a unei varietăți de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute, putem trage concluzia că 86,32% dintre elevii participanți la EN II-2019 au formată și dezvoltată această competență”, concluzionează specialiștii Centrului Național de Evaluare și Examinare.

Decalajul rural-urban se menține și la înțelegerea textului scris de către copiii de clasa a II-a:

Așa cum arată tabelul de mai sus, “79,62% dintre elevii care studiază în mediul rural reușesc să înțeleagă un text scris, în timp ce 91,02% dintre elevii care învață în școli din mediul urban au această competență dezvoltată”, la finalul clasei a II-a.

Performanțele la Matematică ale elevilor de clasa a II-a

La Matematică, doar 75,06% dintre elevi reușesc să folosească corect numerele în calculele elementare la finalul clasei a II-a (după 3 ani de școală) și mai puțin de 69% dintre cei 75,06% reușesc să facă adunări și scăderi, mintal sau în scris. La înmulțiri/împărțiri: 65% știu la finalul clasei a II-a să efectueze operațiile prevăzute de curriculum.

Rezultatele medii la nivel național la Evaluarea Națională la Matematică a elevilor de clasa a II-a 2019:

  • 75,06% dintre elevi reușesc să folosească corect numerele în calculele elementare; în timp ce 92% dintre aceștia compară corect numerele date, 68% dintre aceștia reușesc să efectueze adunări și scăderi, mintal sau în scris, recurgând la numărare și/sau grupare ori de câte ori este necesar, iar 65% efectuează înmulțiri și împărțiri în concentrul 0-1000 prin adunări, scăderi repetate;
  • 90,04% dintre elevi recunosc și denumesc figurile geometrice date, prin evidențierea unor caracteristici simple, specifice formelor geometrice plane și corpurilor geometrice identificate în diferite contexte;
    • 81,25% dintre elevii evaluați știu să calculeze o perioadă de timp necesară desfășurării unei activități, prin utilizarea unor unități de măsură pentru determinarea și ordonarea duratelor unor evenimente variate.

Decalajul rural-urban la Matematică clasa a II-a:

Autorii studiului spun că au comparat rezultatele evaluării naționale la clasa a II-a din 2019 cu evaluările din 2015 până în 2018 și concluzionează că “procentele medii înregistrate în urma desfășurării EN II-2019 se situează în rândul procentajelor medii obținute la ultimele evaluări naționale la finalul clasei a II-a”.

Evaluarea de la finalul clasei a II-a îi dă profesorului posibilitatea să remedieze din timp problemele identificate; “evaluarea are un caracter reglator, rezultatele înregistrate fiind valorificate, în primul rând, în vederea elaborării planurilor individualizate de învățare”, spun specialiștii.

Centrul Național de Evaluare și Examinare precizează că “testele administrate în cadrul EN II – 2019 au fost elaborate în conformitate cu programele școlare în vigoare” și “au avut un nivel mediu de dificultate”.

  • Amintim că ministrul Monica Anisie a vorbit din prima zi de preluare a mandatului de reducerea birocrației și digitalizarea acestor evaluări. La trei luni de la preluarea mandatului și cu trei luni înainte ca elevii să susțină din nou testările, ministrul nu a anunțat nicio modificare concretă aplicată procedurilor.

Precizăm că aceste evaluări intermediare s-au dovedit un predictor puternic al parcursului educațional al copiilor: testările internaționale PISA 2018 și rezultatele de la Evaluarea Națională 2019 au confirmat întocmai procentul elevilor care la clasa a II-a nu avuseseră cunoștințele de bază prevăzute de curriculum.

Și deși atât legea educației, cât și confirmările de la examenele din ultimii ani spun că CNEE trebuie să vină cu propuneri de îmbunătățire a rezultatelor, instituția spune următoarele – la capitolul “Măsuri educaționale în vederea ameliorării rezultatelor învățării în urma desfășurării EN II-2019:

  • Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) trebuie să întocmească raportul final al EN II, care să cuprindă concluziile privind EN II, rezultate din rapoartele inspectoratelor şcolare, propuneri de modificare a metodologiei şi a procedurilor, precum şi măsuri educaționale în vederea ameliorării rezultatelor învăţării. Doar că, în acest moment [la aproape 1 an de la aplicarea testării – N.red.], acestea nu au fost înaintate către CNEE, astfel încât să conducă la stabilirea unor măsuri concrete de ameliorare.
  • În aceste condiții, CNEE se vede în situația de a prezenta procentajul bun înregistrat în urma administrării testelor elaborate pentru EN II-2019, ceea ce arată că, la finalul clasei a II-a, majoritatea elevilor au formate și dezvoltate competențele evaluate, în parte datorită implicării cadrelor didactice interesate în desfășurarea unui proces instructiv-educativ de calitate, în parte datorită implicării și susținerii din partea părinților. De altfel, din concluziile prezentului raport național se desprinde ideea conform căreia cohorta de elevi participanți la EN II-2019 se încadrează în procentajele medii obținute în urma desfășurării EN II-2015, EN II-2016, EN II-2017 și EN II-2018.
  • Cu toate acestea, trebuie să atragem atenția asupra diferențelor înregistrate între mediul rural și cel urban, care ar trebui să reprezinte o prioritate, și care ar putea fi îmbunătățit prin implicarea factorilor decizionali cu atribuții în domeniu“.

Remarcăm, în aceeași măsură, că Centrul Național de Evaluare și Examinare face un efort de a analiza datele statistice pe care până acum le publicau sec, fără nicio interpretare. 

Descarcă de aici Raportul CNEE cu rezultatele de la evaluarea națională la clasa a II-a 2019

Rezultate Evaluarea Nationala la clasa a II-a 2019

Descarcă de aici concluziile evaluării nationale la clasa a II-a 2019

Concluzii ale evaluarilor nationale de la clasele a II-a, a IV-a si a VI-a 2019

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Copiii s-au dezobișnuit să vorbească limba pe care o vorbesc în mod normal la școală, în zonele unde limba vorbită în familie este diferită de limba vorbită la școală, spune Ligia Deca, consilier prezidențial, despre carențele școlii online

„Avem carențe în ceea ce privește capacitatea copiilor de a se integra în medii sociale, de a-și exersa abilitățile care țin de interacțiune socială, emoțională și mai este un aspect…
Vezi articolul