ULTIMA ORĂ Rezultatele admiterii elevilor care au intrat pe cele 216 locuri suplimentate la colegiile militare au fost publicate

Foto: Colegiul Militar Stefan cel Mare Campulung Moldovenesc

Încă 216 elevi au intrat la cele 5 colegii militare din țară, în urma suplimentării locurilor, iar lista acestora a fost publicată în această dimineață pe platforma oficială a Ministerului Educației. Informația privind suplimentarea numărului de locuri a fost publicată încă de luni de Edupedu.ro.

Pe lângă cele 600 de locuri pe care s-a organizat admiterea în liceele militare, în prima etapă, Ministerul Educației a suplimentat numărul cu 216 locuri, la solicitarea Ministerului Apărării Naționale, potrivit surselor Edupedu.ro, astfel că au fost admiși în final 816 candidați în colegiile militare, în clasa a IX-a, în anul școlar 2022-2023.

În listă sunt 214 noi admiși, în această a doua etapă. Încă două locuri suplimentare au fost ocupate de doi frați de gemeni, potrivit surselor Edupedu.ro, care au dreptul, potrivit cadrului legal existent, să fie admiși în aceleași licee cu frații lor care au fost admiși în prima etapă.

Rezultatele etapei a II-al de admitere în colegiile militare pot fi găsite aici.

Locurile suplimentare au fost distribuite după cum urmează:

Exit mobile version