Un copil din doi este lovit în familie, 18% se culcă flămânzi, 5% sunt supuși abuzurilor fizice în școli, crește incidența abuzului sexual în afara familiei – studiu național Salvați Copiii

Foto: © Gan Chaonan - Dreamstime.com

Copiii indică o incidență mult mai ridicată a pedepselor fizice aplicate în familie (46%) decât cea indicată de părinți (28%), arată un studiu lansat, luni, de organizația Salvați Copiii România. Potrivit acestuia, aproximativ 3% dintre părinți afirmă că în ultimul an a fost victimă a abuzului sexual, în aproape două treimi dintre cazuri agresorul fiind o persoană necunoscută. 2,9% dintre adolescenți au declarat că au fost obligați să întrețină relații sexuale împotriva voinței lor.

Această situație, arată organizația, confirmă un nivel acut de subraportare a abuzurilor sexuale comise asupra copiilor.

Potrivit Salvați Copiii România: 

Față de un studiu similar din 2013, crește semnificativ procentul părinților care recunosc incidența abuzului sexual asupra copilului lor (de la 0,5% la 3,2%). Salvați Copiii semnalează, însă, că în 2020, Raportul Consiliului Europei referitor la punerea în aplicare a Directivei 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, arăta că, în Europa, 90% dintre cazurile de agresiune sexuală asupra copiilor nu ajung în atenția poliției ori a instanțelor judecătorești. 

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România: „Un copil care se dezvoltă emoțional într-un climat marcat de frică și de emoții negative va dezvolta traume în viața de adult. Este important să recunoaștem semnele abuzului și să intervenim, pentru ca acesta să nu lase semne de nevindecat”.

Studiul extensiv realizat de Salvați Copiii România pe două paliere – părinți și copii – arată că:

Evoluții în percepția privind abuzurile asupra copiilor, comparativ cu 2013

Față de rezultatele demersului anterior de cercetare, din 2013, Salvați Copiii observă următoarele aspecte care rezultă din răspunsurile copiilor:

Recomandările Organizației Salvați Copiii
Recomandare strategică lansată de Salvați Copiii:

“Luând în considerare datele analizei sociologice, Salvați Copiii consideră că autoritățile au obligația de a evalua, în prima parte a anului 2022, impactul Strategiei naţionale privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2018-2021, cu privire la respectarea dreptului fundamental al copilului de a fi protejat împotriva oricărei forme de violență. De asemenea, pentru respectarea principiului constituțional al interesului superior al copilului, o viitoare strategie privind violența trebuie să facă referire exclusiv la copii și mediile sociale în care violența îi poate afecta, iar aceasta ar trebui să cuprindă obiective și măsuri sociale în acord cu datele științifice actuale și analizele de nevoi la nivel național, regional și, totodată, să stabilească responsabilități clare, cuantificabile ale autorităților și bugete aferente activităților propuse.

Considerăm că viitoarea strategie trebuie să integreze în structura sa documentul internațional al Organizației Mondiale a Sănătății – INSPIRE: Șapte strategii pentru a pune capăt violenței împotriva copiilor, elaborat în 2016 de 10 agenții internaționale specializate în analiza, prevenirea și combaterea violenței și adoptat în strategia globală Save the Children International. Prin acest pachet tehnic global, cu impact fundamentat științific, sunt propuse următoarele domenii strategiei de intervenție, menite să reducă substanțial fenomenul violenței asupra copiilor:

Strategia 1 – Aplicarea legii. Obiectiv: Asigurarea aplicării legii pentru prevenirea comportamentelor violente, reducerea consumului excesiv de alcool și limitarea accesului tinerilor la arme.

Strategia 2 – Norme și valori. Obiectiv: Consolidarea normelor și valorilor care susțin relațiile non-violente, benefice, caracterizate prin respect și echitate de gen în rândul tuturor copiilor și adolescenților.

Strategia 3 – Medii sigure. Obiectiv: Crearea și menținerea unui mediu sigur în cluburi sportive, pe străzi și în alte locuri unde copiii și tinerii se întâlnesc și își petrec timpul.

Strategia 4 – Sprijin pentru părinți și îngrijitori. Obiectiv: Reducerea practicilor parentale dure și crearea unor relații pozitive părinte-copil. 

Strategia 5 – Venituri și consolidare economică. Obiectiv: Îmbunătățirea securității și stabilității economice a familiilor, reducerea maltratării copiilor și a violenței asupra partenerului de viață.

Strategia 6 – Servicii de intervenție și asistență. Obiectiv: Îmbunătățirea accesului la servicii medicale, de consiliere, de asistență socială și de asistență juridică de calitate pentru toți copiii care au nevoie de ele – inclusiv pentru raportarea violenței – în vederea reducerii impactului pe termen lung al violenței.

Strategia 7 – Educație și abilități sociale. Obiectiv: Creșterea accesului copiilor la o educație mai eficientă, caracterizată prin echitate de gen, și la pregătire socio-emoțională, precum și asigurarea unui mediu școlar sigur, propice dezvoltării.”

Despre studiu:

Comunicatul Salvați Copiii nu precizează dimensiunea eșantionului, dar spune că este vorba despre un eșantion reprezentativ la nivel național, pentru populația grupului țintă:

Foto: © Gan ChaonanDreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version