Vă veți întreba, desigur, ce s-ar mai putea spune despre dascălul de istorie, vara, în plină vacanță călduroasă și la ce folosește o atare întreprindere. Mai este important să dezvăluim o realitate mai cunoscută de toți ?! La ce folosesc afirmațiile unui profesor aflat acum, măcar imaginar, pe peronul (linia geala) de la Stazione Termini din Roma, la împlinirea a peste patru decenii și jumătate de carieră didactică, așteptând trenul Frecia Rossa de mare viteză către stația terminus ?
- Profesorul mediocru vorbește. Profesorul bun explică. Profesorul foarte bun demonstrează. Profesorul eminent inspiră.” (William Arthur Ward)
Cu chipul de a plictisi, încă o dată – îmi asum acest risc – pentru că sincer, cred că aceasta merită, mai ales, că peste cam o lună de zile și ceva ne vom reîntoarce în activitate, iar, elevii noștri, de fapt, partenerii noștri de discuție și principalii noștri beneficiari, vor reveni în bănci.
Oare cu ce ne vom întâlni în toamnă? Mai mult ca sigur cu aceleași norme mari, cu începutul unor noi eforturi de durată în cadrul demersului didactic, cu noile Planuri-Cadru la liceu, cu o nouă programă de istorie la clasa a IX-a, dar și cu cele din clasele a X-a – a XII-a, dar, care vor intra în funcțiune în anii ce urmează, cu Standardele de Evaluare la gimnaziu (în prezent, în dezbatere publică), în fapt, un instrument fundamental al înnoirii în educație, cu condiția ca să nu fie privite, precum mulți o fac în prezent cu competențele de atins, și, nu, în ultimă instanță, cu o nouă Lege a Salarizării Unitare, unde vom vedea cu ce rămânem în buzunare. Și enumerarea poate continua.
Așadar, în ultima instanță și în aceste condiții deosebite, cine este dascălul de istorie și ce reprezintă acesta astăzi? Cum predăm istoria? Cu umor? Ca o poveste atrăgătoare ? Sau în spiritul unei noi abordări metodologice, despre care precedentul ministru al educației a lansat numeroase idei și sugestii, mai deloc, împlinite până în prezent ?
Se vorbește des că abia după 1989 s-a început prezentarea adevăratei istorii, care în anii comunismului a fost puternic falsificată, trunchiată, politizată, că, încă, prea des, ora de istorie se centrează pe un discurs principal al dascălului, că prea îi agităm pe elevii noștri cu date, fapte, evenimente, etc.
Combătând acumularea aproape sterilă de date și informații istorice, fără a le explica sau comenta la clasă, împreună cu elevii, Mihai Eminescu declara că ,,școala n-ar trebui să fie o magazie de cunoștințe străine, ci o gimnastică a întregii individualități a omului; elevul nu este un hamal care-şi încarcă memoria…, ci un om care-şi exercită toate puterile proprii ale inteligenței”.
Nu trebuie uitat faptul că profesorul de istorie este cel care deschide ușa spre trecut, în speranța înțelegerii prezentului. În urmă cu ceva ani, fostul președinte al Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop spunea: “În Ardeal, profesorii de istorie erau numiți apostolii neamului. Profesorul de istorie este și el astăzi în criză, ca de altfel întreaga societate, și nu numai la noi, ci în întreaga lume. …Profesorul de istorie nu are o meserie, ci o misiune de a menține vie speranța”.
Putem vorbi foarte mult despre accesabilitatea și chiar frecventabilitatea profesiei de dascăl de istorie, despre cum ajungi profesor de istorie, despre ce te atrage către această meserie, despre motivația internă a activității, despre esența practicării meseriei de dascăl, care, în cazul istoriei, îndrăznesc să spun că este un adevărat apostolat.
Suntem de părere că dincolo de vorba frumoasă, meșteșugită, talentul pedagogic, apropierea absolut necesară de elevii săi, dascălul de istorie este un educator care contribuie în mare măsură la conturarea gândirii critice a elevilor săi.
Deseori, acesta combină într-o rețetă unică – sau ar trebui să o facă – metodele tradiționale cu cele moderne și alege, chiar să scoată ora de istorie în stradă sau muzeu, desfășurând demersul didactic în locurile cu încărcătură istorică, ceea ce este absolut benefic pentru elevii noștri.
Toate acestea, alături de informarea de specialitate, utilizarea de resurse educaționale diferite, inclusiv analiza de surse istorice de tot felul, pregătirea pentru examene – de exemplu, încă pentru cel de bacalaureat, pot face ca elevii să înțeleagă și să rețină mult mai ușor lecția de istorie, care poate deveni mai atractivă.
Astfel, suntem de părere, că în actuala etapă de dezvoltare demersul didactic la istorie nu ar trebui să vizeze doar memorarea, povestirea sau repovestirea trecutului, ci și, mai ales, reînnoirea și modernizarea concepției profesorului de istorie despre școală şi elevi, despre obiectul pe care-l predă. De exemplu, una dintre provocările foarte actuale pentru dascălii de istorie rămâne utilizarea AI în mod eficient și corect, sprijinind pe elevi să î înțeleagă și folosească în mod creativ.
Aceasta în condițiile în care dascălul de istorie se manifestă drept un factor important în procesul de instruire şi educare a tinerei generații. Discursul ex cathedra trebuie completat, ca să nu zicem înnoit, ca o componentă a demersului didactic, prin updatarea situațiilor de învățare, aplicarea de noi sugestii metodologice, după o analiză chibzuită a documentelor curriculare noi – de exemplu la liceu, și nu doar, documente care nu duc lipsă de multe exemple interesante.
Astfel, că dascălul de istorie ar trebui să aibă în vedere, în principal, la clasă, ce competențe pot fi formate și atinse, ce metode didactice sunt cele mai potrivite nivelului de vârstă, de înțelegere și respectiv, de cunoaștere al elevilor săi.
***
Și, nu pot sfârși aceste câteva gânduri, care pot fi chiar și baza unor viitoare reflexii, decât povestindu-vă ceva, din viața unui profesor, care dacă nu ar fi nu s-ar povesti.
Dar, nu e o poveste, nu este un basm, căci personajele sunt reale.
Se spune că două persoane, care se cunoșteau foarte de demult au decis într-un moment să nu și mai vorbească. Dreptul lor, este clar!!! E doar democrație, într-o viață socială activă. Sigur, ar fi fost totul atât de elegant, dacă nu lucrurile nu s-ar fi complicat. Au apărut afirmații interesante, “mobilizatoare” cu privire la una din părți (cea pârătă) –45 de ani ai adus doar deservicii istoriei ! sau Mi e silă de munca ta ! – într-o scrisoare deschisă diseminată larg și altele, care pot continua. Aceasta privea activitatea de voluntariat desfășurată de către partea pârâtă într-o instituție de coordonare a educației.
Lent, cu atâtea acțiuni, s-a părut că partea pârâtă urma să devină membru al ereziei catharilor, fiind vinovată de absolut toate relele de pe Pământ. Nu a lipsit decât utilizarea forței! Repede s-a produs și o realiniere de forțe și evenimente – foști ”colegi” trecuți de o parte sau alta, activitatea febrilă/încercarea insistentă de eliminare a părții pârâte din grupurile de lucru și comisiile dintr-o instituție de coordonare sau boicotarea acesteia în discuții, insistența asupra unui departament al unei instituții de coordonare din sistem, pentru eliminarea persoanei dintr-un un proiect internațional de calitate, în care activa de aproape două decenii.
Și, ca să nu mai adăugăm și faptul că grație activității “amabile” a unei alte persoane influente din aceiași instituție, reprezentanțele diplomatice a unor state la București au primit sugestii pentru ca partea pârătă să nu mai fie invitată la manifestările diplomatice. Evident că persoana în cauză a primit informațiile din partea diplomaților acreditați.
Sigur, se poate deduce foarte ușor cine este persoana pârâtă.
La final de carieră, nu pot exprima decât mulțumiri tuturor celor care mi-au fost alături în munca de atâția ani. Mă simt mândru ca am fost și sunt cadru didactic și am cunoscut atâția oameni de calitate. Activitatea mea este gratulată de cine trebuie și acolo unde este necesar!
Și dincolo, de cuvinte așa grele primite atât de des, nu pot aminti decât spusele literatului Lord Chesterfield, vorbe atât de călăuzitoare pentru mine: “Dezarmează-ţi inamicii prin eleganța manierelor tale, dar, în același timp, fă-i să simtă înverșunarea resentimentelor tale față de ei toți.”