Verificări la Universitatea din București, în cazul unei profesoare de suedeză a Facultății de limbi străine, acuzată de comportament abuziv și insulte la adresa studenților

Foto: © Pawel Szczepanski | Dreamstime.com

O profesoară a facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București a fost acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, într-un mesaj anonim publicat săptămâna trecută pe Facebook și viralizat săptămâna aceasta. Potrivit reprezentanților Universității, mesajul – în care autoarea se plânge că profesoara insulta studenții și apela la un limbaj agresiv – a fost însoțit și de un memoriu transmis conducerii Facultății, pe același subiect, iar din informațiile EduPedu.ro acel memoriu a fost urmat, în ultimele zile, de circa 20 de mesaje similare din partea unor foști sau actuali studenți. Purtătorul de cuvânt al Universității, Mirabela Amarandei, a precizat pentru EduPedu.ro că în prezent conducerea Facultății are discuții cu părțile, urmând ca acest caz să ajungă la comisia de integritate academică la nivelul facultății și, în funcție de evoluție, la Comisia de etică a Universității. 

În materialul publicat pe Facebook, semnat de o anume “Geanina Maria”, profesoara este menționată cu inițialele “C.V.”. Aceasta este identificată, la comentarii, drept Carmen Vioreanu, conferențiar universitar activ în cadrul departamentului de Limbi și Literaturi Germanice, unde susține cursuri de limba suedeză. Universitatea din București, prin Mirabela Amarandei, a confirmat că este vorba despre această profesoară. Edupedu.ro a încercat în mod repetat să o contacteze, dar apelurile au fost respinse – vom prezenta punctul ei de vedere ei în momentul în care îl vom obține.

În mesajul inițial publicat pe Facebook în 10 februarie, dar care s-a viralizat de la începutul acestei săptămâni, “C.V.” este acuzată, între altele, că:

Postarea integrală pe Facebook:

Ce spune universitatea

Purtătorul de cuvânt al Universității, Mirabela Amarandei, a precizat pentru Edupedu.ro că luni au avut discuții cu profesoara acuzată, iar în cursul după-amiezii de marți erau programate discuții cu studenți care i-au urmat cursurile, urmând ca situația să fie analizată în forurile instituției. Universitatea își dorește “să păstreze un mediu de învățare în care respectul pentru demnitatea umană să rămână un principiu al activității noastre zilnice”, a arătat Amarandei.

Declarația integrală acordată Edupedu.ro de purtătorul de cuvânt al Universității, Mirabela Amarandei:

Photo 51727581 © Pawel SzczepanskiDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil

Exit mobile version