VIDEO Confruntare Jurma – Cîmpeanu, pe pragul de vaccinare pentru angajații din școli. „Nu poți să spui că și dacă ar fi 100% profesorii vaccinați, copiii, dacă merg la școală, nu o să se poată infecta”, susține cercetătorul / „Vrem să încurajăm vaccinarea”, spune ministrul

Sorin Cîmpeanu, Octavian Jurma. Foto: Gov.ro și Arhiva personală

Pragul de vaccinare de 60% în rândul angajaților din școli pentru redeschiderea fizică a acestora nu este un criteriu epidemiologic sau unul sanitar, a spus cercetătorul Octavian Jurma, un critic vehement al deciziei. Acesta a fost invitat în emisiunea Tema Zilei de la TVR1, alături de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Ministrul a explicat că pragul a fost „o compensare” între recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății și „o discuție”, fără să arate că la mijloc ar fi vorba despre o analiză, date științifice sau recomandări sanitare.

„70% este într-adevăr recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății. A fost o discuție: a lua în considerare 65% sau 70% incluzând și persoanele trecute prin boală, dar având în vedere că persoanele trecute prin boală sunt mai greu de monitorizat, nasc discuții, s-a compensat această diferență adoptând pragul de 60% și înțelegând că vom merge treptat către acel 70%, care este justificat de către OMS”, Invitat pentru prima dată în același platou cu ministrul Educației, cercetătorul Octavian Jurma a spus că „Aceasta este doar o măsură de a stimula vaccinarea, nu are nimic de a face cu crearea unui grad de siguranță epidemiologică în școli”. Cîmpeanu a răspuns că „este adevărat, dar un prag de vaccinare trebuia stabilit undeva”.

Jurma spune că pe el îl îngrijorează „faptul că Educația este cumva pusă înaintea sănătății și vieții”. „Ajungem în situația în care, dacă ne trimitem copiii la școală, să facem noi presiune pe profesori să se vaccineze pentru că statul nu e în stare să se hotărască: vrea să forțeze vaccinarea? Atunci să-și asume. Dacă nu vrea să forțeze vaccinarea, atunci să adopte criterii de siguranță generală legate de incidență și alte criterii epidemiologice, pentru că școlile nu funcționează izolat în comunitate”.

Amintim că rata de vaccinare de 60% în școli a fost decisă ca măsură pentru revenirea fizică la ore, începând din 8 noiembrie, de către CNSU, vineri, și a fost ulterior transpusă în Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, publicat în Monitorul Oficial în aceeași zi, pe 5 noiembrie. Ordinul nr 5.558/2.389 prevede că „Începând cu data de 08 noiembrie 2021, reluarea cursurilor cu prezența fizică se realizează pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat”.

Introducerea criteriului „rata de vaccinare a personalului angajat” a fost anunțată de Președintele Klaus Iohannis. Edupedu.ro a solicitat vineri, Administrației Prezidențiale, argumentele care au stat la baza deciziei, analizele științifice și recomandările specialiștilor care au propus această măsură. În momentul primirii răspunsului, îl vom publica.

Mai jos, dialogul complet dintre Sorin Cîmpeanu și Octavian Jurma pe tema vaccinării din școli:

Cîmpeanu: “70% este într-adevăr recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății. A fost o discuție: a lua în considerare 65% sau 70% incluzând și persoanele trecute prin boală, dar având în vedere că persoanele trecute prin boală sunt mai greu de monitorizat, nasc discuții, s-a compensat această diferență adoptând pragul de 60% și înțelegând că vom merge treptat către acel 70% care este justificat de către Organizația Mondială a Sănătății.

Acolo unde au fost schimbări mai greu de explicat, sunt pregătite echipele din Corpul de Control al Ministerului Educației. Nu acuzăm, vrem doar să găsim explicația acestor schimbări de vinerea trecută până vinerea asta. (…) Acolo vom verifica, să nu cumva să se fi strecurat erori. (…) Raportările s-au făcut pentru persoane vaccinate cu cel puțin o doză, nu s-a făcut precizarea că trebuie să fie completă schema de vaccinare”.

Jurma: “Aceasta este doar o măsură de a stimula vaccinarea, nu are nimic de a face cu crearea unui grad de siguranță epidemiologică în școli, cred că nimeni nu-și imaginează că o școală din București, aflat la 12 la mie, este mai sigură pentru că 60% din personalul școlar este vaccinat, în timp ce copiii nu sunt obligați să se vaccineze sau nu se iau criterii pentru restul comunității, și o școală de lângă, de peste drum, cu 50% vaccinați, este nesigură și trebuie închisă, deci nu e o decizie bazată pe criterii epidemiologice.

Criteriile de prudență epidemiologică au fost clar stabilite încă de anul trecut, din vară. Cu ajutorul Băncii Mondiale, România a făcut un studiu de lungă durată, în 24 de pagini, în care se justifica foarte clar de ce România nu-și permite (și asta era pe tulpina anterioară, care era de 4 ori mai puțin infecțioasă) să țină școlile deschise după depășirea incidenței de infectare de 3 la mia de locuitori. Acest lucru s-a reconfirmat în februarie, după aceea, în acest val Delta, nu știu de ce s-au ridicat permanent la 6 la mie, după aceea s-au suspendat, iar acum școlile se închid doar când devin focare.

Practic, la un caz detectat la rata de vaccinare din România, și mai ales din școli, este foarte clar că deja acolo situația este destul de serioasă. Mai avem o problemă, faptul că direcțiilor de sănătate publică din România, care monitorizează focarele, nu li s-a permis să închidă școlile atunci când au devenit focar și aici discutăm de Ilfov, Arad, Sibiu și nu este un caz izolat, pur și simplu există niște entități centrale care interferează cu decizia sanitară locală.

Un motiv de stres pentru părinți, ca mine, este faptul că nu avem o garanție că siguranța copiilor este cu adevărat luată în considerare. Faptul că Educația este cumva pusă înaintea sănătății și vieții, asta mă îngrijorează. (…) Ajungem în situația în care, dacă ne trimitem copiii la școală, să facem noi presiune pe profesori să se vaccineze pentru că statul nu e în stare să se hotărască: vrea să forțeze vaccinarea? Atunci să-și asume. Dacă nu vrea să forțeze vaccinarea, atunci să adopte criterii de siguranță generală legate de incidență și alte criterii epidemiologice, pentru că școlile nu funcționează izolat în comunitate. Nu poți să spui că și dacă ar fi 100% profesorii vaccinați, copiii, dacă merg la școală, nu o să se poată infecta.

Și mai este o problemă care cred că nu e înțeleasă dacă scoatem copiii din context, ei nu fac forme de boală grave, este adevărat, (…) dacă avem un părinte sau un bunic cu comorbidități, iar copilul este infectat la școală, el poate să-și ucidă părintele sau bunicul, de asta suntem atât de atenți peste tot în lume, unde școlile se păstrează deschise închizând totul în jurul lor. La noi nu s-a închis absolut nimic, ni s-a promis că școlile se închid ultimele, s-au închis din nou primele. Iarăși avem aceeași problemă în care școlile sunt doar captive unor interese, nu avem nicio garanție că ține de viața copiilor și a familiilor lor“.

Cîmpeanu: “Sunt total de acord cu tot ce a spus și apreciez dintotdeauna profesionalismul în domeniul medical al domnului doctor și în domeniul epidemiologic. Pe partea educațională, sigur că da, avem idei care nu se suprapun întocmai, dar din punct de vedere epidemiologic este absolut perfect, inclusiv diferența care este nesemnificativă între o școală care are 50% și o școală care este pe partea cealaltă a drumului și are 60% rata de vaccinare. Da, este adevărat, dar un prag de vaccinare trebuia stabilit undeva, cumva și la 60% rata de vaccinare este un pic mai sigură și un pic mai aproape de obiectivul de 70%. (…)

Recunosc acest lucru: vrem să încurajăm vaccinarea, vrem ca acei colegi, profesori și învățători din școli, uneori din mediul rural unde sunt foarte puțini, sunt 3-4-5, care își iubesc elevii, care vor să își ajute elevii și care nu au înțeles până acum că vaccinându-se își ajută elevii, atunci această situație îi va face să înțeleagă că, printr-un gest simplu al lor, își vor putea ajuta elevii. Da, recunosc că este un gând pe care l-am avut de la bun început.”

Citește și:
Cercetătorul Octavian Jurma critică anunțul ministrului Educației, care a spus că peste 77% dintre părinții chestionați nu vor ca elevii să fie vaccinați: „Astfel de statistici te dezarmează”
Cine a propus introducerea ratei de vaccinare a angajaților drept criteriu principal de redeschidere cu prezență fizică a școlilor? Raed Arafat: Aici nu știu cu cine… nu pot să vă spun, deci nu știu
Exit mobile version