VIDEO Dublarea alocațiilor, amânată „cel mai probabil” pentru după rectificarea bugetară. Ludovic Orban: ”Noi nu putem să luăm bani din altă parte şi să îi ducem spre alocații pentru copii”

„Cel mai probabil soluția pe care o vom merge este aceea de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vom avea posibilitatea de a asigura resurse financiare în bugetul de stat, iar aici ştiţi foarte bine că nu se poate face lucrul acesta decât la rectificarea bugetară, care nu se poate face decât după data de 1 iulie”, a spus Orban vineri, după o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, potrivit declarațiilor publicate pe site-ul Guvernului.

Iată declarațiile lui Ludovic Orban, premierul României:

Reporter: Aţi discutat şi despre alocațiile pentru copii? Preşedintele spunea ieri…

Ludovic Orban: Cu siguranţă. Am discutat. Aici, poziția preşedintelui este firească, a spus că intenția domniei sale este de a promulga legea. Sigur, noi suntem puși într-o situaţie în care, şi dacă am vrea, nu am putea majora alocațiile. Cel mai probabil soluția pe care o vom merge este aceea de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vom avea posibilitatea de a asigura resurse financiare în bugetul de stat, iar aici ştiţi foarte bine că nu se poate face lucrul acesta decât la rectificarea bugetară, care nu se poate face decât după data de 1 iulie.

(….)

Reporter: Tichetele de vacanță ar putea să fie o variantă prin care la un moment dat, chiar dacă dați ordonanță de prorogare, să poată susţine o dublare a alocațiilor?

Ludovic Orban: Bugetul este construit, aşa cum este scris în Legea bugetului de stat. Până la rectificarea bugetară, atâta timp cât la alocații pentru copii este prevăzută o sumă de bani, noi nu putem să luăm bani din altă parte şi să  îi ducem spre alocații pentru copii, cu atât mai puţin de la voucherele de vacanță. Şi aici, în privința voucherelor de vacanță, deşi vă aduceți aminte că PSD a spus că dacă vine PNL la putere va tăia voucherele de vacanță, ele au rămas, cetăţenii pot beneficia de voucherele de vacanță şi nu are nimeni nici cea mai mică intenție să umble la voucherele de vacanță, ele fiind prevăzute în legea bugetului.

Reporter: Dacă până la prima rectificare bugetară nu vor fi tăiate pensiile speciale, va avea guvernul bani pentru aceste alocații?

Ludovic Orban: Proiectul de lege privind desființarea pensiilor speciale, proiect elaborat de Partidul Naţional Liberal, ştiţi foarte bine că a primit raport favorabil din partea Comisiei de muncă şi trebuie să intre în plenul Camerei Deputaţilor. Ca atare, noi… aici a fost discuția legată de sesiunea parlamentară extraordinară; dezbaterea pe care am avut în Biroul Executiv privitor la sesiunea parlamentară extraordinară a fost tocmai pentru adoptarea a două acte normative: proiectul de lege privind tăierea pensiilor speciale şi proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi şi, evident, legea privitoare la Ordonanța 40 pentru alegerea președinților de consilii judeţene de către consilierii județeni.

Legea care dublează cuantumul alocației de stat pentru copii este la promulgare la Președintele Klaus Iohannis, iar acesta a declarat într-o conferință de presă joi, 9 ianuarie, că nu are de gând să nu promulge legea.

Tot joi, părinții au cerut oficial președintelui Klaus Iohannis şi Guvernului să găsească soluții pentru a aplica dublarea alocațiilor. “Suntem conștienți că bugetul nu reprezintă un sac fără fund”, arată Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Preuniversitar într-un comunicat primit de Edupedu.ro. FNAP atrage însă atenția că de câte ori este vorba de bugetul ministerului educaţiei sau de alocațiile copiilor “nu se găsesc resurse financiare”.

Ludovic Orban a anunțat încă de săptămâna trecută că are 4 metode prin care Guvernul vrea să amâne dublarea alocațiilor pentru copii. Oficialul a spus că ia în calcul prorogarea termenului, atacarea la CCR, angajarea răspunderii sau modificarea prevederii astfel încât să aibă loc o „creștere rațională” a alocațiilor.

Informații de background

În primăvară 2019, la dezbaterea în Parlament a Legii bugetului pe 2019 liberalii au depus un amendament care a crescut alocaţiile la nivelul din prezent. La acea vreme Guvernul Dăncilă PSD-ALDE şi parlamentarii aflaţi la putere au criticat măsura. Apoi Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care au fost majorate alocaţiile la nivelul prevăzut de amendamentul PNL, susţinând că de fapt decizia “corectă” a fost cea luată de PSD-ALDE.

Luna trecută, în decembrie 2019, PSD a votat un amedament la legea de aprobare a Ordonanței dată pentru dublarea alocației în primăvară, amendament prin care se dublează din nou cuantumul alocației de stat pentru copii:

Legea se aplică din luna următoare promulgării de către Preşedinte, potrivit textului acesteia.

Potrivit unei alte legi în vigoare, Legea 214/2019, alocaţiile de stat pentru copii trebuie să fie majorate de la 1 ianuarie 2020 şi cu rata inflaţiei din anul anterior. Rata inflaţiei în acest an a fost de 3,8%.

În România au fost 3.574.835 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani, care au primit alocaţie de stat în luna octombrie 2019, potrivit datelor Ministerului Muncii. Dublarea alocaţiilor, votată în Parlament, înseamnă, implicit dublarea bugetului plătit de stat pentru aceste beneficii se asistenţă socială. Astfel, de la un buget lunar de 595.589.400 lei, alocat în luna octombrie 2019, cel mai probabil acesta va creşte lunar la aproape 1,2 miliarde lei.

Exit mobile version