VIDEO Elevii de la Școala Gimnazială Jilava, percheziționați ca la penitenciar de o patrulă de poliție, în timpul orelor. Polițiștii spun că ar fi căutat „obiecte ascuțite” / Directoarea școlii susține că i-a întrebat dacă au mandat, dar nu a primit răspuns / Inspectoarea declară că merge abia mâine la școală, la două săptămâni de la eveniment

Foto: © Elena Koleva | Dreamstime.com

Un comisar de poliție împreună cu două colege polițiste au făcut percheziții în mai multe săli de clasă la Școala Gimnazială Jilava nr. 1 din Ilfov, în data de 12 octombrie. Imaginile video care arată acțiunea intimidantă la adresa elevilor au fost publicate de Fanatik.ro pe 30 octombrie. În imagini se aude tonul dominant și răstit al polițistului care conducea percheziția, la adresa elevilor. Nu le spune de ce a venit și le ordonă să scoată tot ce au din buzunare și din ghiozdane și să pună pe bănci. Mama unui elev a făcut sesizare la poliție pentru modul în care s-a desfășurat percheziția minorilor. Într-un comunicat de presă, poliția transmite că acțiunea a fost una de prevenție, iar “IPJ Ilfov efectuează verificări, urmând să dispună măsuri, în conformitate cu actele normative în vigoare”, scrie în comunicatul poliției Ilfov.

Două polițiste și comisarul care au participat la o percheziție a unor elevi minori în timpul orelor de curs, la Școala Gimnazială Jilava nr. 1, în data de 12 octombrie 2022, sunt cercetați de Inspectoratul de Poliție Ilfov, după ce mama unui elev a reclamat faptul că percheziția a fost una abuzivă. Publicația Fanatik.ro a difuzat imaginile filmate în timpul orei de camera de supraveghere din clasă, în care se vede modul în care polițiștii au percheziționat copiii care, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ilfov, ar fi de clasa a VI-a. Conform publicației, cel care ar fi condus operațiunea ar fi fost un comisar pe nume Harbuz.

Însoțit de două polițiste, comisarul intră în clasă, iar elevii s-au ridicat în picioare și au salutat. Pe imagini se vede cum una dintre eleve, aflată în prima bancă nu s-a ridicat în picioare la intrarea polițiștilor în sală, iar comisarul îi atrage atenția: „Tu nu te ridici de pe scaun? Așa discutăm? De pe scaun?”. Fără să li se explice motivul percheziției, după un minut, comisarul le cere să scoată tot ce au din buzunare: „Vreau să scoateți tot ce aveți în buzunare. Puneți pe bancă”, spune comisarul. Acesta se îndreaptă către un elev pe care îl întreabă: „S-a întâmplat ceva?”. Elevul îi răspunde: „Nu, nu s-a întâmplat nimic”, iar Comisarul insistă, fără să primească răspuns: „Și atunci?”. 

Între timp, profesoara le spune polițiștilor că băiatul respectiv suferă de tulburări ale spectrului autist. Comisarul le ordonă din nou elevilor să scoată ghiozdanele pe bănci și să scoată tot ce au în ele. Înregistrarea nu redă clar tot ce spune polițistul: „În primul rând aveți ceva (neinteligibil), aveți ceva la voi? Obiecte periculoase?”, întreabă polițistul. Apoi îi amenință pe elevi ce ar putea păți dacă găsește ceva interzis: ”Eu vă spun de pe acum, dacă am găsit la cineva (…)”, moment în care este întrerupt de o elevă care spune că are la ea un desfăcător de sticle, un suvenir cumpărat din Turcia și uitat în ghiozdan. Comisarul întreabă ce caută cu el în școală, iar fata repetă explicația: “Am vrut să îl scot, dar am uitat”, spune fata. Discuția nu mai este inteligibilă apoi. 

Polițistul reia întrebarea: „Are altcineva ceva să declare? Mai întreb o dată: mai are cineva ceva să declare?”, iar apoi îi spune unei colege polițiste să verifice ghiozdanul fetei care nu s-a ridicat în picioare. Urmează percheziția, polițiștii iau la verificat ghiozdanele elevilor. 

Elevul ce suferă de tulburări din spectrul autist întreabă: “Și, domnii polițiști, de ce ați venit la școală?”, iar comisarul îi zice “Să vă controlăm pe voi”. “Ne controlați dacă avem arme?”, insistă acesta. 

Una dintre eleve are o foarfecă la ea, dar îi spune polițistului că o va lăsa în clasă la dulap. 

Elevul care suferă de autism spune că i se face rău: “Cred că încep să vomit”, spune elevul, apoi imită gestul în sine. 

După 8 minute și jumătate, polițiștii părăsesc sala, iar comisarul de poliție îi atrage atenția elevei din prima bancă ca data viitoare să se ridice de pe scaun. 

Și inspectoratul școlar județean face o anchetă proprie cu privire la cele întâmplate în data de 12 octombrie. Inspectorul școlar județean, Adriana Stoica, a spus pentru Edupedu.ro că încă nu a văzut imaginile dar polițiști cu care a stat de vorbă i-au dat asigurări că percheziția a decurs normal. Marți, 1 noiembrie, inspectoarea va merge la Școala Gimnazială nr. 1 Jilava pentru a investiga situația și să stea de vorbă cu directoarea școlii, pe care nu a reușit să o contacteze pentru a stabili dacă într-adevăr știa sau nu despre controlul polițiștilor.

Directoarea școlii spune că nu a fost anunțată că poliția va veni să facă percheziții

Potrivit Fanatik.ro, directoarea școlii a aflat despre ce se întâmplă în unitatea de învăţământ în momentul în care portarul a anunțat-o că mai mulți polițiști au descins în şcoală. Aceasta nu ar fi fost informată în prealabil de nicio acţiune a poliţiei pentru acea zi. “Directoarea şcolii le-a cerut oamenilor legii să-i explice despre ce acţiune este vorba şi dacă au mandat pentru desfășurarea acestor percheziții. Aceasta ar fi sunat la Inspectoratul Şcolar pentru a afla ce se întâmplă, pentru că polițiștii nu i-au permis accesul în sălile de clasă în timp ce îi controlau pe copii. Polițiștii au fost sunați apoi de la inspectorat ceea ce i-ar fi iritat și a dus, într-un final, la încheierea întregii operațiuni”, scrie publicația citată.

Poliția susține însă contrariul. Potrivit unui comunicat de presă al poliției Ilfov, “la sosirea polițiștilor la școala respectivă, directorul unității de învățământ a fost informat cu privire la efectuarea activității în cauză, acesta neavând obiecțiuni și, de asemenea, a participat efectiv, împreună cu alte cadre didactice la această acțiune”.

Poliția motivează perchezițiile în contextul în care “la începutul lunii octombrie a.c., polițiștii de la siguranța școlară Ilfov au obținut anumite date privind aspecte ce vizează portul unor obiecte tăietor înțepătoare, tip briceag, posibil de către unul sau mai mulți elevi din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Jilava în timpul programului școlar, în data de 6 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Siguranță Școlară au participat la o ședință comună la sediul acestei școli, alături de directorul unității de învățământ, consilierul școlar, șeful Poliției Locale Jilava, un reprezentant al Primăriei Jilava, precum și șeful societății de pază, care desfășoară activități specifice la unitatea de învățământ în cauză.

În cadrul ședinței au fost discutate, în principal, aspecte ce vizează prevenirea și combaterea faptelor antisociale, inclusiv de natură penală, în cadrul unităților de învățământ, respectiv în Școala Gimnazială nr. 1 din Jilava. 

De asemenea, s-a luat în discuție aspectul ca unitatea de învățământ, împreună cu firma de pază, să întocmească o procedură, prin care agenții de pază să poată controla ghiozdanele elevilor, în scopul prevenirii introducerii obiectelor periculoase în școală.

În acest context, în data de 12 octombrie a. c., polițiștii Biroului de Siguranță Școlară Ilfov, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Măgurele, au desfășurat o activitate specifică preventivă privind portul și folosirea fără drept a obiectelor periculoase în unitatea de învățământ menționată, în baza unui plan de acțiune.

Având în vedere aspectele sesizate de către mama unui elev din cadrul Școlii Gimnaziale nr 1 Jilava, cu privire la modul de efectuare a activităților desfășurate de polițiștii Biroului de Siguranță Școlară Ilfov la unitatea de învățământ mai sus menționată, polițiștii Biroului Control Intern, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, efectuează verificări, urmând ca în raport de rezultatul acestora, să dispună măsuri, în conformitate cu actele normative în vigoare.

Totodată, precizăm faptul că, la nivelul acestei unități de învățământ au fost înregistrate mai multe evenimente produse cu violență în anul școlar 2021- 2022″, scrie în comunicatul de presă al poliției Ilfov. 

VIDEO Înregistrarea din timpul percheziției în sala de curs:

Foto: © Elena Koleva | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version