„Încerc să le țin vie motivația, pentru că dacă aș fi foarte monotonă nu aș reuși să-i aduc pe copii la școală, dar mai ales cu bucurie, că e o diferență. Să vii la școală ca și când ai fi obligat sau să zici de abia aștept să mă duc mâine”, spune Anca Mezei, educatoare la Săcele, județul Brașov. În emisiunea online „Viitor cu clasă”, realizată de Roxana Hulpe pe stirileprotv.ro, Anca Mezei a povestit condițiile grele pe care le întâmpină familiile din comunitățile defavorizate și despre cât de importantă este implicarea cadrelor didactice în prezența la școală a copiilor, în menținerea interesului pentru școală din partea celor mici dar și a părinților lor.
Anca Mezei este la rândul său de etnie romă, a îndurat episoade repetate de discriminare, mai ales în școală, dar tot prin Educație a găsit și puterea de a trece peste toate și de a face acum ceva pentru copiii din comunitățile sărace și marginalizate.
A povestit cum a reușit să-i aducă pe copii la grădiniță și să-i convingă să revină aproape zi de zi, pentru că atunci când a ajuns în învățământ avea 5 copii în grupă, acum are 30.
„M-am folosit de prima resursă umană, de copii prima dată. Vă dați seama, intri într-o comunitate nouă, n-ai cum să-i cunoști pe părinți inițial, îi cunoști pe copii. Și am încercat să lucrez așa mai mult emoțional cu copiii, astfel încât atunci când ei se duc acasă să fie încântați de ce zi frumoasă au avut la grădiniță sau la celelalte ore și practic așa mi-am facilitat eu legătura asta între părinți. Și în afară de asta am încercat să folosesc toate metodele care mi-au stat în putință atunci și acum, desigur, astfel încât să-i apropii de grădiniță, să le placă grădinița”.
Roxana Hulpe: „Ce metode folosești?”
Anca Mezei: „Clar vorbim de implicare, și o implicare emoțională, dar și fizică. M-am folosit foarte mult de relațiile pe care le-am avut. De exemplu cunosc foarte multe ONG-uri, pentru că eu am venit cumva dintr-un mediu ONG-ist și întotdeauna primeam diferite lucruri, rechizite, absolut orice și le dădeam copiilor. Vă dați seama că ei erau entuziasmați, bucuroși și a doua zi veneau cu plăcere, crezând că poate o să le mai dau și a doua zi. A contat foarte mult și faptul că am avut cum să-i ajut din punctul ăsta de vedere, nu pe toți pentru că la noi în grădiniță funcționăm șapte grupe, dar în general am încercat să țin cont și de ceilalți copii, nu doar de grupa mea”.
Roxana Hulpe: „Se întâmplă să te duci acasă la o familie și să întrebi mama “de ce nu lăsați copilul la grădiniță?” Și ea îți spune că nu are încălțări sau nu are de mâncare? Cum reușești să o îndupleci pe mamă să lase copilul la grădiniță?”
Anca Mezei: „În primul rând nu o contrazic, o înțeleg. Eu zic că e un lucru foarte important, îi spun că o înțeleg, sau că încerc să o înțeleg și apoi îi dau și experiența mea de viață. Îi spun că și eu am fost un copil sărac, poate nici eu nu aveam papuci, nu aveam cu ce să merg, îi explic că nu este ușor, dar este totuși important să mergi și că este, de fapt, foarte important și că ei nici măcar nu-și dau seama acum cât este de important pentru copii să vină la școală și să învețe, iar apoi nu e ca și cum îi spun doar un lucru și o las, încerc să-i dau niște soluții. Dacă zice că nu poate să vină că, de exemplu, că nu are cu cine să-l trimită pe cel mic pentru că ea mai are, probabil, un alt copil mic în brațe, pe care nu poate să-l scoată afară, încerc să-i spun dacă nu cumva există vreun vecin, vreun verișor pe acolo prin zonă și să-l trimită cu el. Că eu o să-l aduc frumos până la poartă, să nu-și facă griji de siguranța lui. Vin cu soluții mereu”.
Roxana Hulpe: „Responsabilitatea ta e uriașă pentru că trebuie să-i aduci pe toți acești copii în mediul școlar.”
Anca Mezei: „Da, așa este. Poate că la o altă grădiniță lucrurile funcționează puțin diferit pentru că părinții sunt responsabili să-și aducă copiii, poate că acei copii nu suferă că nu au de mâncare, adică au un pachețel în fiecare zi asigurat. Cu siguranță sunt mulți copii care nu au efectiv un pachețel să vină într-o zi la grădiniță”.
Roxana Hulpe: „Vin copiii flămânzi la tine la grădiniță dimineața?”
Anca Mezei: „Da, mai vin. Eu am grupă de după-amiaza, de la 12 jumătate încep grupa de grădiniță și copiii când vin primul lucru îl spun: doamna Anca, dar când mâncăm? Asta este prima întrebare. De cele mai multe ori mai cumpăr, tot timpul să am ceva la mine biscuiți, ce mai găsesc și eu, ce mai pot, uneori chiar și sandviciul meu îl mai înjumătățesc ca să mai dau și la ceilalți, pentru că copiii au nevoie, le este foame și trebuie să faci ceva pentru ei. Nu că ești obligat, dar faci asta uman, pentru că îți pasă de copilul respectiv. Mai ales eu sunt extrem de bucuroasă când vine chiar și fără mâncare, adică sunt maxim mulțumită de chestia asta că a venit la grădiniță și atunci cu tot dragul îmi permit să-i cumpăr ceva să mănânce și lui”.
Întreg dialogul de la Viitor cu clasă, în video de mai jos și pe stirileprotv.ro:
În urmă cu doi ani, Anca Mezei a povestit pentru proiectul Teach for All cum a învins discriminarea și în care spune prin ce a trecut în școală.
Foto: Captura PROTV