World Vision România estimează că 20% dintre ucrainenii care vor intra pe teritoriul României vor rămâne aici pe termen mediu și lung. Mihaela Nabăr: Vin tot mai mulți ucraineni care vor să rămână. Asta, pentru că n-au rude, cunoștințe sau resurse financiare pentru a ajunge în alte state

Refugiați ucraineni trec granița în România prin vama Sighetu Marmației, Maramureș, miercuri, 2 martie 2022 / Foto: INQUAM Photos - Silviu Filip

World Vision România estimează că 20% dintre ucrainenii care vor intra pe teritoriul țării noastre vor rămâne aici pe termen mediu și lung. Organizația anunță într-un comunicat de presă că anticipează că va oferi intervenție în România pentru 200 de mii de mame și copii ucraineni, inclusiv pentru cetățenii din Ucraina care vor să rămână la noi în țară pe termen mediu și lung.

Aproape jumătate de milion de ucraineni, cei mai mulți mame cu copii, au intrat în România în ultimele trei săptămâni, de când a început războiul, potrivit datelor de la Poliția de Frontieră Română. În total, peste 3 milioane de ucraineni au fugit de război, conform ONU, se arată în comunicat.

Din intervențiile pe care le avem la punctele de frontieră, pe teritoriul Ucrainei, cât și în adăposturile pentru refugiați din România, observăm că vin tot mai mulți ucraineni la noi în țară care vor să rămână. Asta, pentru că n-au rude, cunoștințe sau resurse financiare pentru a ajunge în alte state. Toți acești oameni vor avea nevoie să fie integrați. Noi, World Vision România, anticipăm că vom interveni cu un plan integrat de servicii pentru circa 200 de mii de ucraineni. Acesta va include de la alimente, produse de igienă și alte provizii de necesitate urgentă la activități socio-educaționale pentru copii, servicii de consiliere psihologică și măsuri pentru combaterea discriminării“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Din raportările pe care le avem până acum estimăm că în viitorul apropiat cam 20% dintre ucrainenii care vor ajunge în România vor rămâne la noi în țară pe teremen mediu și lung. Ne așteptăm ca tot mai mulți ucraineni cu o situație materială precară să ajungă la noi în țară, cât și în celelalte țări vecine“, a mai afirmat Mihaela Nabăr.

Pe lângă intervenția pentru ucrainenii care vor ajunge în România, World Vision estimează că va oferi suport pentru 50 de mii de ucraineni care s-au adăpostit în regiuni ale Ucrainei cu mai puține atacuri militare. Totodată, organizația internațională are în vedere să ofere suport pentru 20 de mii de ucraineni care vor ajunge în Moldova și pentru 4,500 care se vor îndrepta către Georgia. 

Isabela Gomes, directorul global al operațiunilor umanitare de la World Vision, a declarat că organizația internațională face eforturi să răspundă unei crize umanitare masive. „Ceea ce la început a fost un flux de refugiați din Ucraina acum a devenit un exod. Situațiile la care asistăm în țările vecine sunt foarte grave, însă auzim și povești îngrozitoare despre
disperarea și penuria celor rămași în Ucraina. Auzim povești despre oameni înfometați, fără un adăpost constant și sigur. Este vital ca, pe lângă sprijinirea milioanelor de oameni care au fugit din Ucraina, să ajungem și la cei care au rămas pe teritoriul țării
”, a declarat Isabela Gomes. 
 
World Vision a fost una dintre primele organizații umanitare care au venit în sprijinul ucrainenilor care fug de război prin oferirea de produse de maximă necesitate în spitalele din Ucraina, la granițe și în adăposturile pentru refugiați din țară, precum și prin amenajarea de spații de joacă pentru copii și oferirea de consiliere psihologică.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, organizația anunță că a ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.

Foto: Inquam Photos / Silviu Filip

Exit mobile version