Zile libere pentru supravegherea preşcolarilor de către părinţi în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezența fizică în grădinițe – proiect de lege aprobat de Senat, merge în Camera Deputaților

Concediul plătit pentru stat cu copilul

Concediul plătit pentru stat cu copilul SURSA: pixabay.com

Senatorii au adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi (128), proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în contextul pandemiei, transmite Agerpres. Senatul este prima cameră sesizată în cazul acestui proiect, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Mai exact, zilele libere sunt acordate în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezența fizică în unităţile de învăţământ ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-COV-2, precum şi părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat, ori care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoana adultă încadrată în grad de handicap sau în grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.

„Având în vedere necesitatea supravegherii copiilor în vârstă de până la 12 ani sau 26 de ani în cazul copilului sau adultului cu handicap, de către părinţi, în perioada suspendării cursurilor sau a închiderii unităţilor de învăţământ, în urma finalizării dezbaterilor, în şedinţa din data de 27 octombrie, membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială au hotărât, cu unanimitate de voturi, întocmirea unui raport de admitere”, se arată în document.

Exit mobile version