Academicienii aleg astăzi noul președinte al Academiei Române, pentru următorii 4 ani. Candidații la conducerea înaltului for de știință și de cultură sunt profesorii Marius Andruh și Mircea Dumitru. Alegerile vin la finalul celor 2 mandate permise de lege, deținute în ultimii 8 ani de istoricul Ioan Aurel Pop.
Contactat de Edupedu.ro, academicianul Ioan Aurel Pop a declarat că alegerile au început la ora 10:00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România sunt așteptați să își exprime opțiunea de vot. „Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a precizat Pop.
Cei care votează viitorul președinte al Academiei Române sunt membrii corespondenți, membrii titulari și membrii de onoare care au domiciliul în țară. „Academia ar trebui să fie formată din 181 de membri corespondenți și titulari, dar noi nu ajungem la 181 niciodată, pentru că nu prididim: mor mai mulți decât putem noi alege între timp. De exemplu, acum suntem cam 156-157 membri corespondenți și membri titulari. […] Pentru alegerea președintelui votează și membrii de onoare, dar cei care au domiciliul în țară, care sunt membri de onoare din țară, pentru că avem și membri de onoare din străinătate. Membrii de onoare din străinătate sunt de obicei străini din Franța, din Marea Britanie, personalități din Italia, din Spania, care și-au adus o contribuție nu numai la știință, dar și la știința românească, au promovat relații cu institute, cu instituții românești, au scris despre România în Occident etc. Și mai e o categorie de membri de onoare cu domiciliul în străinătate care nu votează pentru alegerea președintelui pentru că nu participă la activitățile Academiei”, a explicat academicianul Ioan Aurel Pop, al cărui mandat de președinte a expirat pe 5 aprilie 2026.
În urmă cu aproape două săptămâni, Pop anunța că „cei doi candidați sunt, întâmplarea face, amândoi absolvenți și cadre didactice ale Universității din București – vă spune asta un clujean. Este vorba de profesorul Marius Andruh, chimist de renume, membru al Academiei Române din 2001, și profesorul Mircea Dumitru, fostul rector al Universității din București, filosof. Amândoi sunt cunoscuți, sunt personalități ale științei și culturii românești”.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) este vicepreședinte al Academiei Române din 2022,
președinte al Secției de științe chimice (2009 – prezent) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– prezent).
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014). Vezi aici CV-ul lui Marius Andruh
Filosoful Mircea Dumitru (66 de ani) este vicepreședinte al Academiei Române din 2022, președinte al Secției de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie (din 2021), a fost director al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru“ al Academiei Române (2021-2025), este membru titular al Academiei 2021 și a fost membru corespondent 2014. A fost ministru al Educației și al Cercetării Științifice (iulie 2016 – ianuarie 2017) și rector al Universității din București timp de 2 mandate (2011-2019). Din 1990 este profesor de filosofie, cu specializarea logică, la Universitatea din București.
Născut la Bucureşti pe 14 iulie 1960, Mircea Dumitru și-a început studiile la Liceul de Muzică și Arte Plastice, Craiova (1967-1972) și le-a continuat la Liceul de Muzică nr. 1, București (1972-1979). Între 1980-1985 a urmat studii universitare la Facultatea de istorie-filosofie a Universității din București. În 1998 a obținut titlul de doctor al Facultății de filosofie, Universitatea din București, cu o teză în domeniul filosofiei limbajului. În același an, a obținut și titulatura de Ph.D. al Tulane University, New Orleans, Louisiana, S.U.A. în domeniul logicii modale și al filosofiei matematicii.
A fost visiting professor la Beijing Normal University (program pentru perioada 2017-2022) și profesor invitat la Tulsa University (USA), CUNY (USA), NYU (USA), Lyon 3, ENS Lyon, University of Helsinki, CUPL (Beijing, China), Pekin University (Beijing, China). Vezi aici CV-ul lui Mircea Dumitru
„Peste 2 săptămâni, va avea loc o adunare generală pentru alegerea vicepreședinților și a secretarului general. Împreună, cei șase (președintele, cei patru vicepreședinți și secretarul general) formează biroul prezidului care conduce activitatea curentă a Academiei Române”, a declarat Ioan Aurel Pop.
