32 de licee nu au avut niciun elev care să ia Bacalaureatul 2026 – majoritatea sunt licee tehnologice din sate și orașe mici

Foto: © Goodluz | Dreamstime.com

La Bacalaureat 2026, 32 de licee din țară au avut rată de promovare 0%, conform rezultatelor înainte de contestații, agregate de platforma Bacplus.ro. Numărul este egal cu cel din 2024, dar mult mai mic cu numărul școlilor care au avut rată de promovare 0% în ceilalți ani, începând din 2021.

Potrivit unei evaluări Edupedu.ro dintre cele 32 de licee, unul este liceu generalist, 2 sunt școli speciale, unul este liceu tehnologic special, iar 28 sunt licee tehnologice.

6 dintre cele 32 de licee au avut câte un singur candidat, iar 21 – până în 10 candidați care au dat Bacul. 3 au avut peste 20 de elevi, înscriși, numărul maxim (33) fiind raportat la un liceu din Corabia.

Tot 32 de licee au avut rată de promovare 0% și în 2024, conform datelor agregate de Bacplus.ro, în ceilalți ani, numărul a fost considerabil mai mare:

Alte 15 licee au avut, anul acesta, rată de promovare de cel mult 10%. Toate 15 sunt licee tehnologice. 

În total, 102 licee au avut rată de promovare între 0-20%, conform datelor BacPlus.ro. Dintre acestea 3 sunt licee generaliste, 2 sunt școli speciale, unul – liceu tehnologic special (inclusiv cele menționate pentru rata de promovare 0%). Celelalte 96 sunt licee tehnologice.

Amintim că, potrivit datelor privind examenul de Bacalaureat înainte de contestații, publicate de Ministerul Educației și Cercetării, cea mai mică rată de promovare s-a înregistrat și anul acesta în rândul elevilor din rural, ruta tehnologică: doar jumătate dintre ei (53,4%), la nivelul promoției curente, au promovat Bacalaureatul. 

Amintim, pe de altă parte, că o analiză publicată de Centrul Român de Politici Europene (CRPE) la începutul acestui an aprecia că rata de promovare a Bacalaureatului generalist nu reflectă misiunea reală a liceelor tehnologice din România, care ar trebui evaluate după alte criterii, nu pentru performanța academică generalistă. Printre indicatorii propuși de CRPE: rata de inserție profesională, ponderea elevilor cu experiență practică, absolvenți cu certificări profesionale recunoscute.

Vezi și: Doar jumătate dintre elevii din licee tehnologice au promovat Bacalaureat 2025 – cea mai mică rată din ultimii cinci ani / În ultimii 16 ani, rata de promovare la Tehnologic nu a depășit niciodată 60%

Foto: © Goodluz | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount. 

Exit mobile version