“Acolo unde statul nu poate asigura grădinițe, e firesc să apară privatul să suplinească lipsa”, spune ministrul Educației despre faptul că sunt cu 34% mai multe grădinițe private în București decât cele de stat

Calendarul de înscriere pentru clasa pregătitoare

Foto: Pixabay.com

Ministrul Educației, Ligia Deca, a fost întrebată despre faptul că sunt mai multe grădinițe private în București decât cele de stat. Aceasta a răspuns că: “Cererea mare de educație timpurie e un motiv de bucurie. Faptul că primăriile de sector și Primăria Generală vor să asigure locuri în unitățile de stat si să construiască noi astfel de unități este lăudabil”. De precizat, în ultimii 3 ani nu s-a înființat nicio grădiniță nouă de stat, potrivit raportului privind starea învățământului din București 2021-2022.

În prezent, sunt 124 de grădinițe de stat în toate cele 6 sectoare și 168 de grădinițe private, arată raportul privind starea învățământului din București pe anul școlar 2021-2022. Ministrul Educației, Ligia Deca, întrebată în cadrul conferinței despre cum vede această situație, a spus: “Cererea mare de educație timpurie e un motiv de bucurie. Faptul că primăriile de sector și Primăria Generală vor să asigure locuri în unitățile de stat și să construiască noi astfel de unități este lăudabil. Acolo unde statul nu poate asigura grădinițe, e firesc să apară privatul și să suplinească lipsa. Pe termen lung, îmi doresc ca toate cererile pentru educație timpurie să poată fi onorate decent fie privat sau stat, aș sublinia acreditate. Îmi doresc ca toate unitățile de învățământ preșcolar să respecte standardele și să nu mai fie situații în care ele sunt ocolite din diverse motive. Acolo noi toți, inclusiv noi, părinții, sunt mama unui băiețel preșcolar, trebuie să fim exigenți”.

Întrebată dacă membrii familiei sale extinse sunt înscriși la unități de învățământ de stat sau privat, Ligia Deca a spus că nu vede relevanța: “Nu aș vrea să iau în discuție membrii familiei mele”.

De precizat, în ultimii 3 ani nu s-a înființat nicio grădiniță de stat, potrivit raportului privind starea învățământului din București 2021-2022. Dacă în anul școlar 2019-2021 erau 140 de grădinițe private în Capitală, în 2021-2022 sunt 168, în timp ce numărul grădinițelor de la stat este neschimbat, 140.

Exit mobile version