Admitere 2022. Părinții reclamă că sunt puși pe drumuri după acte la înscrierea la liceu / Unele licee cer documente inexistente în regulamentele de înscriere, cum ar fi „adeverința pentru bilingv” sau copii legalizate după acte

Foto: © Nirat Srisongmuang | Dreamstime.com

Mai mulți părinți ne-au scris pe adresa redacției Edupedu.ro că secretariatele unor licee le cer adeverințe în plus despre care nu au fost informați până acum, atunci când merg alături de copii să se înscrie la liceul la care au fost repartizați. Astfel, părinții sunt puși pe drumuri, între școală și liceu, cu dosarul în brațe sunt nevoiți să își ia zile libere de la muncă pentru a face înscrierea. Legal, este nevoie de 5 acte pentru dosarul de înscriere. Alți părinți se plâng pe un grup de Facebook că li s-au cerut copii legalizate după aceste acte, lucru care nu este prevăzut în nicio lege. Ba chiar din noiembrie anul trecut, legea 267/2021 interzice instituțiilor publice să ceară acte legalizate dacă documentele originale sunt eliberate tot de stat.

Potrivit calendarului oficial al ministerului Educației, părinții și elevii care au fost repartizați în prima etapă în data de 14 iulie, au timp între 15-20 iulie să depună dosarele de înscriere la liceele unde au intrat.

Potrivit legii, actele necesare sunt trecute în broșura de admitere București pe care fiecare părinte o consultă înainte să facă opțiunile pentru licee. Când ajung însă la înscrierea la liceu cu dosarul, părinților li se cer și alte acte doveditoare, de exemplu o adeverință care să confirme că elevul în cauză poate intra la o clasă de bilingv.    

“La școală mergi ca să introduci opțiunile de liceu. A doua zi te cheamă să le verifici să semnezi că au fost introduse corect în calculator. Se semnează un act de către diriginte, părinte și elev, dar foaia aceasta rămâne la școală. Tot de la școală ți se dă dosarul pentru înscriere: foaia matricolă, foaia medicală, adeverință cu notele la Evaluarea Națională“, povestește părintele unui elev care a fost repartizat în prima etapă la liceu.

De altfel, documentele sunt precizate clar în Broșura de admitere 2022-2023 în București.  

“M-am dus la liceul la care a fost repartizat, să depun dosarul cu actele necesare pe care le aveam de la școală. Copilul meu a intrat la o clasă de bilingv. Mi s-a spus la secretariatul Colegiului Cantemir-Vodă că am nevoie de o adeverință de la școală care să ateste faptul că fiul meu a echivalat cunoștințele printr-un examen. Însă, pe lângă faptul că școala nu mi-a spus că e nevoie de această adeverință, nu îi văd rostul. Pentru că, școala ca să poată înscrie copilul la un liceu la opțiunea bilingv, trebuie să introducă în calculator, atunci când a făcut opțiunile de liceu, un cod pe baza certificatului de limbă străină. Altfel nu le permitea să înscrie copilul la o clasă de bilingv. Această adeverință este una inutilă”, consideră mama elevului. 

Pe site-ul liceului este trecută această anexă ca fiind necesară: 

Foto: Captură – site-ul Colegiului Cantemir-Vodă din București

Am sunat la secretariatul liceului Cantemir Vodă, unde ni s-a comunicat faptul că “nu e obligatorie anexa, dar ar fi bine dacă părintele ar avea totuși o copie”. Secretara liceului nu a putut să ne spună dacă scrie undeva, într-o lege faptul că această anexă e necesară.  

De precizat că, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial și al metodologiei privind organizarea Evaluării Naționale, între 16-17 mai 2022, unii elevi fie au dat probe pentru verificarea cunoștințelor într-o limbă modernă, fie li s-a echivalat acest examen cu o diplomă obținută anterior, recunoscută de minister. Apoi, pe 27 mai, școlile transmit către comisia de admitere a municipiului București listele cu rezultatele finale și numele elevilor pentru a fi trecute în aplicația centralizată.

Alte licee precum Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din București nu cer această anexă în cazul elevilor care au intrat la clasă bilingv, așa cum reiese de pe site-ul Colegiului.

Foto: Captură – site-ul Colegiului Gheorghe Lazăr

Nici secretariatul Colegiului Național “George Coșbuc” nu cere adeverință de la școală în cazul elevilor care au intrat la clase bilingv, iar motivul este cel enunțat și de mama elevului. Potrivit secretarei, “anexa nu este necesară cât timp elevul nu putea fi introdus în calculator cu opțiune de bilingv dacă nu avea diploma de echivalare”. 

Alte situații în care părinții sunt puși pe drumuri după acte

Într-un grup de părinți pe Facebook, unii spun că secretariatele liceelor confundă copia legalizată a unui document cu a scrie “conform cu originalul”, sau cer explicit copii legalizate. 

De precizat, de la 1 ianuarie anul acesta a intrat în vigoare legea 267/2021 care vizează debirocratizarea sistemului administrativ și nu mai permite ca instituțiile publice să ceară între ele, copii legalizate. Este vorba despre Legea completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Foto: © Nirat Srisongmuang | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version