Admitere Liceu 2019. Top 50 specializări pe țară la admiterea de anul trecut – doar 13 județe au prins clasamentul

Foto: Pexels.com

La Admiterea în liceu din 2018 primele 50 de specializări au fost din 12 județe și București, conform clasamentului oficial aflat încă pe site-ul ministerului Educației. În top 50 specializări la nivel de țară, cele mai multe au fost din București – 16, urmate de cele din Constanța – 7, Dolj – 5. Mai sunt 4 din Iași și Galați, 3 din Cluj și Braşov, 2 din Argeș și câte una din Buzău, Timiș, Brăila, Bihor și Suceava. Rezultatele de la Admiterea în Liceu 2019 vor fi publicate pe 12 iulie pe edu.ro și pe Edupedu.ro.

Prima specializare pe țară, în acest top 50, a fost cea de Matematică-Informatică bilingv-engleză de la Colegiul Național “Sfântul Sava” din București. Ultima medie a fost aici 9,91 și s-au ocupat 29 de locuri.

Pe locul al doilea este specializarea Matematică-Informatică bilingv-engleză de la Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Constanța, unde au intrat doar 14 elevi și ultima medie a fost 9,85.

Pe locul al treilea a fost Colegiul Național “Frații Buzești” din Craiova, cu specializarea Științe ale Naturii, unde au intrat 29 de elevi, cea mai mică medie fiind tot 9,85.

Ierarhia mediilor de admitere la liceu pentru anul 2019 poate fi consultată aici.

Topul specializărilor din România la Admiterea din 2018:


Admiterea în licee a debutat anul acesta cu probleme, elevii și părinții fiind chemați la școala să-și exprime opțiunile în fișele de înscriere în clasa a IX-a, înainte ca Ministerul Educației să fi publicat ierarhia la nivel județean a mediilor de admitere. În jurul orei 12:00, instituția a publicat mediile în funcție de care elevii își calculează șansele de a intra la un liceu sau altul și pe baza cărora completează fișele de înscriere. Care este algoritmul de repartizare în licee 2019?

 

Dacă doi candidați au medii de admitere la liceu egale, atunci vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:

a) media generală obținută la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a
b) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a
c) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale
d) nota obținută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naționale
e) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale

Metodologia prevede că, în cazul în care la un liceu, pe ultimul loc, există candidați cu opțiunea exprimată pentru acel liceu și au mediile de admitere egale, precum și toate mediile de mai sus egale, atunci toți acești candidați sunt declarați admiși la opțiunea solicitată.

CALENDAR ADMITERE LICEU 2019

3 – 7 iulie 2019 Elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu
4 – 8 iulie 2019 Elevii și părinții verifică fişele de înscriere la liceu și corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată
12 iulie 2019     Repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a

Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (contează în proporție de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).

FOTO: Pexels.com

Citește și:

 

Exit mobile version