Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat modelele de subiecte pentru proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea la liceu bilingv pentru anul școlar 2026-2027 și lista cu centrele de examinare.
- Admitere liceu bilingv 2026 – Modele de cerere de înscriere pentru susținerea probei la limba străină, de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă străină.
Elevii pot consulta modele de teste pentru limba engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană, atât pentru proba scrisă, cât și pentru pregătirea probei orale.
Examenul de admitere la liceele bilingve include o probă scrisă și una orală, iar candidații trebuie să obțină minimum nota 6 pentru promovare. Nota de la această probă nu intră în calculul mediei de admitere la liceu 2026.
„Proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în anul școlar 2026-2027 în clasele a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv se organizează conform prevederilor Metodologiei de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională/olimpiada de limbă modernă cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă, de organizare și desfășurare a probei de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv și structura acesteia, prevăzută în anexa nr. 4 la O.M.E.C. nr. 6060/29.08.2025 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2026-2027 și a Procedurii operaționale ISMB nr. 7675/01.04.2026.
Examenul de verificare a cunoștințelor de limbă modernă constă în două probe:
a) Proba scrisă, pentru care se acordă 70 de puncte (din care 10 puncte din oficiu)
b) Proba orală, pentru care se acordă 30 de puncte.
Timp de lucru pentru redactarea lucrării scrise: 60 de minute.
Proba va fi promovată dacă candidatul obține cel puțin nota 6.
Nota obținută la proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă nu va fi inclusă în calculul mediei de admitere.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din O.M.E.C. nr. 6060/29.08.2025: „Rezultatele obţinute de candidaţi la probele de limbă modernă sau maternă sunt recunoscute în orice judeţ/municipiul București în care aceștia optează să se înscrie pentru repartizarea computerizată, indiferent de judeţul sau sectorul din municipiul București în care candidaţii au susţinut probele respective”, conform documentului ISMB.
Model subiect engleză, admitere liceu bilingv 2026 – ISMB
Model subiect franceză, admitere liceu bilingv 2026 – ISMB
Model subiect germană, admitere liceu bilingv 2026 – ISMB
Model subiect spaniolă, admitere liceu bilingv 2026 – ISMB
Model subiect italiană, admitere liceu bilingv 2026 – ISMB
Centre de examinare pentru susținerea probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă/modernă pentru admitere liceu 2026 – ISMB
Calendar Probe de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă/modernă pentru admitere liceu 2026 – ISMB
| Data limită/Perioadă | Eveniment |
| 11 – 12 mai 2026 | Eliberarea/transmiterea anexelor fișelor de înscriere pentru elevii sau absolvenții care doresc să participe la probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă |
| 13 – 15 mai 2026 | Înscrierea candidaților pentru probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă |
Notă: Documentele necesare pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională pot fi depuse la unitatea de învățământ de proveniență până la data de 25 mai 2026.
| Data limită/Perioadă | Eveniment |
| 18 – 22 mai 2026 | Desfășurarea probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă |
| 25 mai 2026 | Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă |
| 25 mai 2026 | Depunerea contestațiilor la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor) |
| 29 mai 2026 | Comunicarea rezultatelor finale, după contestații, la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă |
| 2 – 3 iunie 2026 | Ridicarea/transmiterea anexelor fișelor de înscriere de la unitățile la care candidații au susținut probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă |
| 8 – 10 iunie 2026 | Depunerea/transmiterea anexelor fișelor de înscriere ale candidaților care au participat la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă la unitățile de învățământ de proveniență |
Elevii care doresc să susțină probele de verificare a cunoştințelor de limbă modernă sau maternă se înscriu direct la centrul unde se organizează proba respectivă, în baza anexei la fișa de înscriere eliberată de școala de proveniență.
Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
