Florian Lixandru, șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a vorbit, pentru observatornews.ro, despre cazurile speciale apărute după repartizarea computerizată la liceu 2026 și a menționat care sunt categoriile de elevi care pot participa la această etapă: elevii care vor să învețe la un liceu aproape de casă, cei cu afecțiuni medicale și elevii gemeni. Șeful ISMB a precizat că „pot fi repartizați doar pe locurile libere”.
- Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat locurile rămase libere în urma înscrierii elevilor admiși în etapa I de admitere la liceu, pentru soluționarea cazurilor speciale apărute după repartizarea computerizată, an școlar 2026-2027.
„Pentru apropiere de domiciliu, cazuri medicale sau elevi care au frați gemeni și se pot muta unul după celălalt. Pot fi repartizați doar pe locurile libere. Sunt și la liceele teoretice, și la tehnologice, pentru această etapă a cazurilor speciale”, a spus Florin Lixandru.
Elevii repartizați la liceu în prima etapă a admiterii 2026 se pot muta la o altă unitate doar în anumite situații. Situațiile speciale apărute după repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se referă la:
- a) situații medicale speciale;
- b) schimburi de elevi;
- c) redistribuirea candidaților gemeni;
- d) distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu;
- e) corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opțiunilor exprimate de elevi.
Cererea și documentele necesare se depun sau se transmit în zilele de 29 și 30 iulie, conform ISMB.
Potrivit comunicatului ISMB, situațiile speciale apărute după repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se rezolvă în următoarea ordine:
- redistribuirea candidaților gemeni;
- corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi (erorile produse de operatorii din sistem);
- situații medicale speciale;
- distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu;
- schimburi între elevi (elevii trebuie să aibă aceeaşi medie de admitere).
Repartizarea candidaților care participă la etapa de soluţionare a situațiilor speciale pe locurile rămase libere în urma repartizării computerizate din prima etapă de admitere sau în urma admiterii la liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini se face în data de 31 iulie 2026.
Cum se calculează media de admitere la liceu 2026, potrivit OMEC 6.060/2025
„Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.”
Cum sunt departajați candidații ce au medii de admitere egale
În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:
„a) media generală de absolvire a claselor a V-a — a VIII-a;
b) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
c) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
d) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011- 2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale.”
În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc, există candidați cu opțiunea exprimată pentru acea unitate școlară și care au mediile de admitere, precum și toate mediile menționate mai sus egale, atunci toți acești candidați sunt declarați admiși la opțiunea solicitată.
