Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat locurile rămase libere în urma înscrierii elevilor admiși în etapa I de admitere la liceu, pentru soluționarea cazurilor speciale apărute după repartizarea computerizată, an școlar 2026-2027. Vezi mai jos, în articol, liceele unde au rămas locuri neocupate.
Elevii repartizați la liceu în prima etapă a admiterii 2026 se pot muta la o altă unitate doar în anumite situații. Situațiile speciale apărute după repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se referă la:
- a) situații medicale speciale;
- b) schimburi de elevi;
- c) redistribuirea candidaților gemeni;
- d) distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu;
- e) corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opțiunilor exprimate de elevi.
Cererea și documentele necesare se depun sau se transmit în zilele de 29 și 30 iulie, conform ISMB.

Potrivit comunicatului ISMB, la etapa de rezolvare a situațiilor speciale se pot înscrie doar:
- candidaţii care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere;
- candidații care au fost admişi la liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini;
- candidații care au fost repartizați computerizat pe locurile speciale pentru romi;
- candidaţii care au fost repartizaţi computerizat pe locurile distinct alocate candidatilor cu CES.
În Capitală, locuri libere sunt și la Colegiul Naţional „I.L.Caragiale” (Matematică-Informatică și Filologie), Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” (Matematică-Informatică), Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu”, Liceul Teoretic „Jean Monnet”, Colegiul Național „Constantin Brâncoveanu”, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuţă”. Vezi mai jos lista completă.
Locurile rămase libere la liceele din București pot fi consultate mai jos:

















Potrivit comunicatului ISMB, situațiile speciale apărute după repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se rezolvă în următoarea ordine:
- redistribuirea candidaților gemeni;
- corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi (erorile produse de operatorii din sistem);
- situații medicale speciale;
- distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu;
- schimburi între elevi (elevii trebuie să aibă aceeaşi medie de admitere).
Repartizarea candidaților care participă la etapa de soluţionare a situațiilor speciale pe locurile rămase libere în urma repartizării computerizate din prima etapă de admitere sau în urma admiterii la liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini se face în data de 31 iulie 2026.

Cum se calculează media de admitere la liceu 2026, potrivit OMEC 6.060/2025
„Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.”
Cum sunt departajați candidații ce au medii de admitere egale
În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:
„a) media generală de absolvire a claselor a V-a — a VIII-a;
b) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
c) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
d) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011- 2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale.”
În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc, există candidați cu opțiunea exprimată pentru acea unitate școlară și care au mediile de admitere, precum și toate mediile menționate mai sus egale, atunci toți acești candidați sunt declarați admiși la opțiunea solicitată.