Concursul separat de admitere organizat de licee a fost eliminat din lege, dar elevii de clasa a VIII-a care vor să intre în 2027 la un liceu tehnologic ar putea…
Elevii de clasa a VIII-a care vor să dea, în 2027, admitere la un liceu vocațional de muzică, coregrafie, arta actorului sau la un liceu teologic vor fi admiși după…
Elevii cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale (CES) care vor să participe la admiterea la liceu 2027 pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă trebuie să depună…
Repartizarea computerizată la liceu pentru anul școlar 2027-2028 este prevăzută pe 22 iulie 2027, conform calendarului, pus în Consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării pe 5 octombrie. Elevii și…
Concursul separat de admitere în clasa a IX-a organizat de licee, începând cu anul școlar 2026-2027, a fost eliminat din Legea învățământului preuniversitar, conform Legii nr. 189/2026, publicată în Monitorul…
Subiectele de la Evaluarea Națională ar putea fi schimbate începând cu examenul din 2028, pentru a introduce elemente „mai apropiate de viața reală sau de profesiile viitorului”, a declarat ministrul…
Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a ar trebui schimbată și să includă evaluarea la Limba și literatura română, Matematică și Științe, printr-o probă transdisciplinară, competențe digitale și o…
Ministerul Educației și Cercetării susține că proba de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2026 pentru elevii din școlile și secțiile cu predare în limba maghiară a avut,…
Uniunea Europeană pregătește un plan prin care accesul copiilor sub 15 ani la rețelele de socializare, platformele de partajare video, chatboturile bazate pe inteligență artificială și jocurile online ar urma…
Școala Gimnazială Nr. 206 din Sectorul 6, București, primește statut de unitate de învățământ pilot începând cu anul școlar 2026-2027 cu un program exclusiv pentru elevii de clasa a VIII-a,…
Senatul a decis marți, 8 septembrie, desființarea controversatului examen separat de admitere la liceu. Proiectul care modifică Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a fost adoptat în Plenul reunit cu 103…
Unanimitate în Comisia de învățământ de la Senat pentru desființarea controversatului examen de admitere la liceu. Toți senatorii prezenți în ședința de astăzi, 2 septembrie 2026, a comisiei de învățământ…
Soarta controversatului examen de admitere la liceu va fi decisă marți, 8 septembrie, în plenul reunit al Senatului. Votul final asupra proiectului care modifică Legea învățământului preuniversitar ar fi trebuit…
Mircea Miclea participă astăzi la ședința Comisiei de Învățământ în care senatorii decid soarta controversatului examen de admitere pe maximum 50% din locurile de la licee. „Pledoaria mea este de…
Membrii Comisiei pentru Învățământ din Senat vor vota miercuri, 2 septembrie, păstrarea, eliminarea sau amânarea dublei admiteri la liceu. Ședința Comisiei, care a fost suspendată pe 26 august, fără nicio…
Elevii care au intrat, azi, în clasa a VIII-a și care încep cursurile pe 7 septembrie nu știu la începutul anului școlar dacă vor da, în 2027, pe lângă Evaluarea…
Evaluarea Națională, în forma actuală, îi determină pe elevii de gimnaziu să se concentreze aproape exclusiv pe Limba română și Matematică, în detrimentul celorlalte discipline, susține Daniela Orășanu, directoare la…
O decizie privind examenul separat de admitere la liceu din vara lui 2027, adică pentru elevii care acum întră în clasa a VIII-a va fi luată miercuri, 2 septembrie, în…
Absolvenții de gimnaziu din Capitală, care au participat la etapa suplimentară de admitere la liceu 2026, pot depune, până pe 1 septembrie, dosarul de înscriere la liceul la care au…
Într-o postare pe Facebook, publicată duminică noaptea, ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a făcut cea mai amplă declarație de până acum despre viitorul concursului separat de admitere în clasa…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat locurile rămase libere după a doua etapă de repartizare la liceu în anul școlar 2026-2027. Vezi mai jos, în articol, care sunt…
Parlamentul a împins miercuri, 26 august, decizia privind examenul separat de admitere la liceu cel puțin până la 1 septembrie, exact momentul de la care începe anul școlar 2026-2027, în…
Un examen suplimentar de admitere la liceu nu îi va face pe elevi mai bine pregătiți, ci va crea o piață suplimentară de meditații, accesibilă în principal familiilor care își…
Senatorul USR Ștefan Pălărie a declarat, în urma ședinței în care a fost dezbătut proiectul privind eliminarea examenului suplimentar de admitere la liceu, că, deși „niciunul dintre senatori nu susține…
Abrogarea prevederilor din Legea învățământului preuniversitar care introduc examenul separat de admitere la liceu a fost cerută miercuri, Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România, a fost cerută miercuri,…
UPDATE: Ședința Comisiei pentru Învățământ a fost suspendată, fără nicio decizie în ceea ce privește proiectul care elimină examenul separat de admitere la liceu din Legea învățământului preuniversitar. Votul ar…
Camera Deputaților a adoptat ieri, 24 august 2026, un proiect de lege “pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 248 alin. (4) și pentru modificarea art. 101 din Legea învățământului preuniversitar …
Ministerul Educației și Cercetării anunță o serie de măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor elevilor la Evaluarea Națională, după examenul din 2026, printre care programe remediale săptămânale pentru elevii din anii terminali…
UPDATE Anularea, dar și amânarea examenului separat de admitere la liceu sunt prevăzute în una și aceeași inițiativă legislativă, care a trecut la vot în această formă contradictorie în plenul…
UPDATE Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților a reluat luni, 24 august, de la ora 15:30, ședința suspendată anterior, cu aceeași ordine de zi, pe care se află cele două…
Amendamentul USR prin care ar urma să fie eliminat concursul separat de admitere organizat de licee în 2027 a fost adoptat luni, 24 august, în Comisia pentru Învățământ a Camerei…
Respingerea publică a recent-inventatului examen de admitere a declanșat o agitație fără precedent în rândul susținătorilor segregării educaționale pe criterii socio-economice. Privind cele mai recente acțiuni ale decidenților, impresia este…
Proiectul USR care prevede eliminarea completă a posibilității ca liceele să organizeze propriul concurs de admitere nu a fost inclus alături de cele două inițiative de amânare care urmează să…
Elevii care intră în clasa a VIII-a în anul școlar 2026-2027 nu ar trebui să susțină, la finalul anului, atât Evaluarea Națională, cât și un eventual concurs suplimentar de admitere…
Noua admitere la liceu, prevăzută să se aplice din 2027 și care permite liceelor să organizeze propriul concurs de admitere, ar putea fi amânată cu 3 sau 4 ani. Două…
Singurul ministru din România care a demisionat când premierul său nu a acordat educației bugetul promis la preluarea mandatului, Mircea Miclea explică cum ar trebui să arate examenul de Evaluare…
Când Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a introdus posibilitatea ca liceele să organizeze propriile concursuri de admitere pentru până la 50% din locuri, atunci ministra Educației, Ligia Deca, a făcut,…
Roxana Stan, directoarea Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, s-a declarat, pentru Observatorul PH, împotriva organizării examenului separat de admitere la liceu, prevăzut să se aplice pentru prima dată în…
Avocatul Poporului avertizează că Evaluarea Națională ar putea deveni „nesemnificativă în calculul admiterii” și că noul concurs „favorizează elevii cu acces la pregătire suplimentară plătită” și solicită retragerea proiectului de…
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a declarat că examenul suplimentar de admitere la liceu ar putea fi înlocuit cu o a treia probă, la alegerea elevului, în cadrul Evaluării Naționale sau…
Controversata admitere la liceu cu reguli care favorizează corupția și care au fost concepute și publicate de Ministerul Educației reprezintă „simptomul unei societăți care e într-o degradare etică fără precedent”.…
Directoarele a trei colegii din Capitală critică examenul separat pe care liceele îl vor putea organiza pentru admiterea în clasa a IX-a. Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din…
„Contează dacă un elev ajunge la un liceu de top și acolo nu mai găsește profesori de top, ci doar pensionari rămași din pasiune sau inerție?” Întrebarea este lansată de…
Desființarea controversatului examen dublu de admitere la liceu va fi supusă la vot, în Parlament, după ce USR a depus propriul proiect de lege care prevede eliminarea cu totul din…
Amânarea cu 4 ani a controversatului examen suplimentar de admitere la liceu a devenit propunere legislativă oficială, care va intra la vot în ședința extraordinară de săptămâna viitoare a Parlamentului,…
Un nou proiect de lege de amânare a controversatului examen de admitere la liceu a fost depus astăzi, 19 august 2026, la Camera Deputaților, de social-democratul Mihai Ghigiu, președinte al…
Federația Națională a Părinților Edupart solicită Ministerului Educației și Cercetării „retragerea imediată” a proiectului privind concursul separat de admitere la liceu și menținerea Evaluăriii Naționale ca „unic criteriu național și…
Elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) care vor să participe la admiterea pe locurile distincte în clasa a IX-a, în anul școlar 2027-2028, trebuie să depună și să înregistreze certificatul…
Salvați Copiii România cere renunțarea la posibilitatea liceelor de a organiza concursuri proprii de admitere în clasa a IX-a din 2027 și menținerea repartizării computerizate ca mecanism unic de admitere…
Concursul separat de admitere la liceu, care ar urma să fie organizat din 2027 pentru maximum 50% dintre locuri, ar putea fi amânat, a anunțat Mihai Dimian, ministrul Educației și…
Încă ni se face părul măciucă atunci când auzim sloganul „România educată”. Este un slogan care a ajuns să fie sinonim cu batjocorirea, cu abjecția, cu ipocrizia supremă, cu vanitatea…
Reprezentanții partidului Alianța Pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Ministerului Educației modificarea metodologiei de organizare și desfășurare a concursului separat de admitere la liceu. Aceștia cer, printre altele, monitorizarea audio-video a…
Pilele, relațiile și banii se pregătesc să revină la putere, predate generalizat societății românești încă de când copiii intră în la clasa a IX-a. După mai bine de-un sfert de…
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică, pe 14 august 2026, proiectul de ordin, metodologia-cadru și calendarul pentru admiterea la liceu în anul școlar 2027-2028, primul an în…
Fostul secretar de stat din Ministerul Educației Mihaela Popa critică dur operaționalizarea examenului dublu pentru admiterea la un anumit liceu, încercată zilele acestea de Ministerul Educației condus de Mihai Dimian.…
World Vision România a transmis, luni, 17 august 2026, un comunicat prin care își reafirmă poziția critică față de concursurile proprii de admitere pe care liceele le vor putea organiza,…