Vârsta de ieșire la pensie pentru cadrele didactice femei să fie 62 de ani şi 9 luni, cu două luni mai mult față de limita actuală, iar stagiul complet de cotizare crește la 33 de ani şi 11 luni – proiectul de metodologie a mobilității cadrelor didactice pe anul școlar 2026-2027

1.362 de vizualizări
Foto: © 126602856 © Elnur | Dreamstime.com
Ministerul Educației propune ca vârsta de ieșire la pensie pentru cadrele didactice femei să fie 62 de ani şi 9 luni, de la 1 septembrie 2027, potrivit proiectul de metodologie-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar din anul școlar 2027-2028, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației și Cercetării vineri, 30 octombrie. 

Vârsta de ieșire la pensie pentru cadrele didactice femei va fi de 62 de ani şi 9 luni, potrivit proiectului de metodologie a mobilității cadrelor didactice pus în consultare de Ministerul Educației.

Față de situația actuală crește cu 2 luni vârsta și implicit stagiul complet de cotizare care ajunge la 33 de ani şi 11 luni stagiul complet de cotizare.

Stagiul minim de cotizare rămâne 15 ani, potrivit documentului pus în dezbatere.

Potrivit proiectului:

Condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2027, sunt:

a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi 9 luni, 33 de ani şi 11 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;
b) pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.

(4) În baza prevederilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare:


a) cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (3) lit. a),precum şi cadrele didactice, femei, care au avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrate în funcţia de personal didactic de predare în anul şcolar 2026-2027 sub condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, care nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2027, pot opta, în scris, fie pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, fie pentru pensionare începând cu data de 1 septembrie 2027;

b) cadrele didactice angajate pe durata viabilităţii postului didactic/catedrei, femei, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (3) lit. a), care nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2027, pot opta, în scris, fie pentru menţinerea în activitate ca angajat pe durata viabilităţii postului didactic/catedrei până la împlinirea vârstei de 65 de ani, fie pentru pensionare începând cu data de 1 septembrie 2027.

(5) Opţiunea cadrelor didactice, prevăzute la alin. (4), se adresează, în scris, consiliului de administraţie al unităţiide învăţământ, conform Calendarului. Cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, beneficiază de toate drepturile personalului didactic titular.

În prezent, la capitolul pensionarea personalul didactic, în cazul femeilor vârsta de ieșire la pensie este 62 de ani și 7 luni.

Foto: Actuala metodologie 2025-2026 pentru mobilitatea cadrelor diactice

Foto: © 126602856 © Elnur | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Prevederi noi privind stabilirea normei de predare pentru cadrele didactice repartizate în două sau mai multe unități de învățământ – proiect de metodologie

Proba scrisă de la Titularizare 2027 are loc pe 14 iulie – proiect / Calendarul complet


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *