Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri în dosarul privind acuzațiile de natură sexuală formulate împotriva sa de două foste studente ale Facultății de Drept din Iași, unde acesta predă, potrivit publicației Ziarul de Iași. Procurorii au formulat și o propunere de arestare preventivă. Judecătorii urmează să decidă dacă Alexandru Toader va fi arestat preventiv pentru 30 de zile sau va fi cercetat în libertate.
- Amintim, la 2 luni după ce Alexandru Toader a fost acuzat de „avansuri intime” făcute unor studente „pentru a le trece examenul”, rectorul universității a precizat că Alexandru Tudorel nu a dat curs „recomandării” Facultății de a se „abține” să predea – Ancheta Comisiei de etică în acest caz era în derulare la acea dată iar de atunci nu a apărut public nicio decizie în acest caz, potrivit site-ului Universității Alexandru Ioan Cuza.
Scandalul a izbucnit în noiembrie 2025, când două foste studente l-au acuzat că le-ar fi făcut propuneri sexuale în contextul promovării examenelor. Una dintre tinere a susținut că ar fi întreținut relații intime cu acesta, inclusiv în biroul său din facultate. În urma dezvăluirilor, polițiștii ieșeni s-au sesizat din oficiu și au deschis o anchetă.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a transmis un comunicat oficial în care confirmă reținerea pentru 24 de ore a unui cadru didactic de la Facultatea de Drept a UAIC și formularea unei propuneri de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit procurorilor, ancheta vizează patru infracțiuni: viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Faptele ar fi fost comise în relația inculpatului cu mai multe studente ale universității. Comunicatul nu precizează numărul acestora.
„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul, profitând de autoritatea conferită de funcția didactică și de poziția de superioritate în raport cu studentele, ar fi comis faptele care alcătuiesc obiectul prezentei cauze”, arată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Procurorii subliniază că reținerea și propunerea de arestare preventivă sunt măsuri procesuale care nu înfrâng prezumția de nevinovăție. Judecătorii urmează să decidă dacă Alexandru Toader va fi arestat preventiv pentru 30 de zile sau va fi cercetat în libertate.
Tudorel Toader a reacționat pe Facebook, susținând că întreaga anchetă reprezintă, în realitate, un atac îndreptat împotriva sa.
Informații de context
În noiembrie 2025, ReporterIS publica o anchetă potrivit căreia două studente l-au acuzat pe Alexandru Toader că, „pentru a le trece examenul”, le-ar fi „hărțuit”, iar una dintre ele a afirmat că ar fi cedat avansurilor și ar fi întreținut relații sexuale cu el, ”prima dată în biroul lui Toader de la facultate”. Cadrul didactic este fiul lui Tudorel Toader, fost ministru al Justiției și fost rector al universității ieșene.
În acel moment, Alexandru Toader era citat de ReporteIS spunând că „n-am nimic de comentat. Eu știu care este relația cu presa, în general vorbind. Orice spui, că spui, că nu spui, aveți această libertate de interpretare”. Pe de altă parte, Tudorel Toader a reacționat tot atunci spunând că articolul publicației Ieșene ar fi unul „de șantaj” și un „atac defăimător la adresa fiului meu, Alexandru, care, la facultate, menține amfiteatrele pline iar la notariat își desfășoară activitatea cu onestitate și corectitudine”. Tudorel Toader spunea că „vom lăsa justiția să decidă” – citește pe larg aici
Comisia de Etică a instituției de învățământ superior a decis în aceeași zi declanșarea unei cercetări în acest caz. Tot atunci, Consiliul Facultății de Drept al UAIC a anunțat că a adoptat cu unanimitate de voturi „recomandarea” ca lectorul Alexandru Toader să se abțină de la activitățile didactice până la clarificarea cazului, iar conducerea facultății reafirma „angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară și de menținere a calității procesului de învățământ”.
