Alianța organizațiilor studențești îi mai trimite o dată președintelui Nicușor Dan analiza sa privind bursele studenților, afectate de măsurile fiscal-bugetare / ANOSR cere renunțarea la măsurile ce afectează fondul de burse

studenti ANOSR

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) spune ce a trimis din nou, marți, către Administrația Prezidențială propria sa analiză privind bursele studenților, afectate de măsurile fiscal bugetare, burse care trebuie să revină la condițiile de acordare anterioare, în opinia alianței. ANOSR precizează că a făcut acest gest după discuțiile avute luni cu președintele, în condițiile protestului organizat de sindicatele din învățământ pentru a marca prima zi de școală.

ANOSR cere ca analiza sa „Bursele studenților – ‘povara’ statului de 10 ani”, lansată cu o lună în urmă, să fie „parcursă n detaliu pentru a înțelege pe deplin situația sprijinului insuficient acordat de stat în ultimii 10 ani prin fondul de burse și protecție socială”.

Cu aceeași ocazie, alianța își reia cererile cu privire la bursele studenților, afectate de măsurile de austeritate, reafirmând că va apela la proteste cu ocazia începerii anului universitar, dacă măsurile nu sunt retrase:

Comunicatul ANOSR, integral:

„ANOSR retrimite analiza asupra evoluției fondului de burse către Administrația Prezidențială a României, ca urmare a discuțiilor din 08.09.2025

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a retransmis astăzi, 09.09.2025, analiza „Bursele studenților – „povara” statului de 10 ani” către Administrația Prezidențială a României, ca urmare a discuțiilor purtate ieri, 08.09.2025, cu Președintele României ieri.

În urma discuției purtate ieri, 08.09.2025, la Palatul Cotroceni, la care a participat președintele ANOSR, federația transmite din nou către Administrația Prezidențială, în atenția Președintelui României și Consilierului Prezidențial responsabil de Departamentul Politici Economice și Sociale, analiza „Bursele studenților – „povara” statului de 10 ani”, insistând spre a fi parcursă în detaliu pentru a înțelege pe deplin situația sprijinului insuficient acordat de stat în ultimii 10 ani prin fondul de burse și protecție socială.

Analiza „Bursele studenților – „povara” statului de 10 ani” a fost lansată în data de 14.08.2025, ca răspuns la declarațiile decidenților cu privire la necesitatea de a adopta politici bazate pe dovezi, date și statistici reale, documentul având scopul să combată orice discurs public care întruchipează creșterile fondului de burse și protecție socială din ultimii ani ca fiind „spectaculoase”, iar tăierile necesare. Analiza surprinde atât evoluția fondului de burse și protecție socială, cât și  insuficiența constantă a acestuia prin raportare la cheltuielile minime de trai ale unui student, fluctuația numărului de beneficiari, dar și impactul insignifiant al acestor tăieri pentru economia statului, în antiteză cu efectele negative pe care le produce în rândul beneficiarilor direcți ai educației. 

Totodată, documentul cuprinde, pe lângă analiza datelor colectate din sursele publice, scenarii posibile ale tăierilor și estimări ale impactului economic raportat la produsul intern brut (PIB), bugetul general consolidat, bugetul Ministerului Educației și Cercetării și deficitul actual al României. Aceste scenarii demonstrează cum modificarea actualelor prevederi, în vederea ajustării lor într-o formă care să asigure sustenabilitate și predictibilitate sistemului de burse studențești și pentru a garanta un sistem de învățământ echitabil și accesibil pentru toți beneficiarii direcți ai educației sunt un efort infim pentru stat, raportat la efectele pozitive pe care le poate avea în vederea combaterii abandonului universitar și reducerii inechităților existente. Analiza poate fi parcursă accesând următorul link

Astfel, prin retimiterea analizei către Administrația Prezidențială a României, ANOSR, în calitate de reprezentant legitim al tuturor studenților la nivel național, își menține ferm poziția și înaintează încă o dată decidenților solicitările cu privire la măsurile de austeritate adoptate în educație:

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță proteste și marșuri studențești, odată cu începerea anului universitar, dacă aceste măsuri nu sunt retrase. Anul universitar nu va începe așa.”

Citește și:
UPDATE „Proteste masive” ale studenților în toate centrele universitare când va începe noul an universitar, dacă măsurile de austeritate nu sunt retrase, anunță Alianța organizațiilor studențești / „ANOSR se alătură revoltei federației sindicatelor” din educație la protestul de luni, 8 septembrie
Exit mobile version