Alianța studenților reacționează, după anunțul CFR și al Softrans că studenții nu vor mai primi nicio reducere din 3 septembrie până la aprobarea noilor norme de aplicare a legilor Educației: Companiile încalcă legea

Image by tookapic from Pixabay

Reacție a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) după ce două companii de transport călători – una de stat și una privată – au anunțat că din 3 septembrie nu mai acordă nicio reducere pentru studenți pe serviciile operate.

Reprezentanții studenților susțin că operatorii feroviari încalcă vădit prevederile Legii nr. 199/2023. Aceștia solicită companiilor să clarifice poziția lor, având în vedere că Autoritatea pentru Reformă Feroviară, din subordinea Ministerului Transporturilor, a anunțat vineri că reducerile se pot acorda pe legislația veche.

„Cei doi operatori de transport au comunicat public astăzi faptul că, începând cu 03.09.2023, nu vor mai elibera legitimații de transport cu reducere pentru studenți pe motiv că Guvernul nu a actualizat încă Normele Metodologice. Aceste comunicate reprezintă o încălcare expresă a dreptului studenților de a beneficia de reducere de 90% la biletele de tren, începând cu 03.09.2023, ora 00:00, conform art. 128 alin. (3) din Legea nr. 199/2023; prevederile legale sunt aplicabile indiferent dacă există sau nu norme metodologice de punere în aplicare a acestora, având în vedere rangul legislativ superior al legii față de cel al hotărârii de Guvern.

În orice caz, conform art. 260 alin. (2) din Legea nr. 199/2023, actele normative subsecvente se elaborează în termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a legii, iar conform art. 265, până la data intrării în vigoare a actelor normative subsecvente emise în executarea Legii nr. 199/2023, se aplică prevederile actelor normative în vigoare, în măsura în care nu contravin acesteia.

Astfel, prevederile H.G. nr. 42/2017 sunt ÎN VIGOARE, acestea trebuind aplicate în integralitate, cu excepția procentului de reducere, care se modifică din 50% în 90%. Această interpretare juridică este confirmată expres și de Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară. CFR Călători și Softrans trebuie să respecte de urgență legea și să nu refuze abuziv drepturile studenților.

Solicităm CFR Călători și Softrans un comunicat public până astăzi, 02.09.2023, ora 23:59, prin care să anunțe acordarea biletelor cu reducere 90% pentru studenți începând de mâine, 03.09.2023”, se arată în comunicatul ANOSR.

Image by tookapic from Pixabay

Exit mobile version