CFR Călători anunță că din 3 septembrie nu mai acordă nicio reducere studenților pe tren, deși Autoritatea Feroviară anunța că reducerile actuale vor fi acordate chiar și după intrarea în vigoare a noilor legi ale Educației, până la aprobarea normelor de aplicare cu noile facilități, de către Guvern

44.696 de vizualizări
FOTO: pixabay.com
Două instituții de stat se contrazic public în privința reducerilor pentru studenți valabile pe transportul feroviar din data de 3 septembrie. Este vorba despre CFR Călători, operatorul de stat pentru transportul de persoane pe calea ferată, și Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Într-un comunicat dat sămbătă, 2 septembrie, CFR Călători anunță că „începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, se vor elibera legitimații de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată doar pentru elevi, urmând ca pentru studenți acestea să fie disponibile după publicarea prin Hotarare de Guvern a normelor metodologice aferente Legii învățământului superior nr. 199/2023.”

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat pe 1 septembrie, la rândul său printr-un comunicat de presă, că „până la intrarea în vigoare a noilor Norme metodologice prevăzute în Legile nr. 198/2023 și nr. 199/2023, gratuitățile stabilite pentru transportul elevilor, precum și reducerile și gratuitățile stabilite pentru transportul studenților se acordă, începând cu data de 3 septembrie 2023:

  • în cuantumul prevăzut de cele două legi;
  • conform normelor stabilite prin HG 42/2017”

Cu alte cuvinte, în timp ce ARF anunța că studenții vor primi în continuare reducerea de 50%, operatorul de transport, CFR Călători, anunță că studenții nu mai primesc deloc reducerea de 50% la trenurile de clasa a II-a pentru transportul feroviar din 3 septembrie.

Tot sâmbătă a anunțat și compania Softrans că sistează acordarea reducerilor pentru elevi din 3 septembrie: „

„Stimați călători,

Va informăm că începând cu data de 03.09.2023 intra in vigoare legea 199/2023 privind acordarea de noi facilitati studenților. Din cauza faptului ca pentru legea mai sus mentionata nu exista norme metodologice, începând cu data de 03.09.2023 se suspendă eliberarea legitimațiilor de calatorie cu reducere/gratuitate pentru studenți. Studenții ce au achizitionat în avans legitimații de calatorie vor beneficia de reducerea acordata”

Comunicatul CFR Călători: „CFR Călători informează că, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, vor fi abrogate, parțial, prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilitățile acordate studenților la transportul pe calea ferată, odată cu intrarea în vigoare a noilor acte legislative privind învățământul valabile de la data de 3 septembrie 2023 – Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legea învățământului superior nr. 199/2023.

Drept urmare, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, se vor elibera legitimații de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată doar pentru elevi, urmând ca pentru studenți acestea să fie disponibile după publicarea prin Hotarare de Guvern a normelor metodologice aferente Legii învățământului superior nr. 199/2023.

Reamintim tuturor că legitmațiile de călătorie valabile la trenurile CFR Călători care circulă în trafic intern pot fi cumpărate cu anticipație.

Înainte de urcarea în tren, recomandăm călătorilor să se asigure că au legitimație de călătorie, pentru evitarea taxării suplimentare în tren, corespunzătoare rangului de tren și zonei kilometrice și/sau suportarea costurilor amenzii aplicate conform reglementărilor în vigoare.”

Comunicatul Autorității pentru Reformă Feroviară: „Informare ARF asupra intrării în vigoare a Legilor 198 și 199/2023 de la 03 septembrie 2023

În contextul intrării în vigoare a Legilor învățământului preuniversitar și învățământului superior nr. 198 și 199/2023, de la data de 03 septembrie 2023, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) face următoarele precizări privind acordarea facilităților de transport pentru elevi și studenți pentru transportul feroviar intern:

 1. În conformitate cu prevederile art. 248 alin (2) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, Ministerul Educației va elabora metodologiile, regulamentele și alte acte normative care decurg din aplicarea prezentei legi în termen de 8 luni de la data intrării în vigoare (03 septembrie 2023).

2. Având în vedere faptul că:

  • a.Proiectele de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și respectiv studenți se află, la ora actuală, în consultare publică pe site-ul Ministerului Educației,
  • b.Prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt abrogate în totalitate,
  • c.HG 42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi, cu modificările şi completările ulterioare, nu este abrogată în mod expres, precizăm că, până la intrarea în vigoare a noilor Norme metodologice prevăzute în Legile nr. 198/2023 și nr. 199/2023, gratuitățile stabilite pentru transportul elevilor, precum și reducerile și gratuitățile stabilite pentru transportul studenților se acordă, începând cu data de 3 septembrie 2023:
  •   – în cuantumul prevăzut de cele două legi;
  •   – conform normelor stabilite prin HG 42/2017.”

15 comments
  1. În data de 04.09.2023 am plătit tariful integrare SM-TM, fără sa fie acordat reducerea de 50% ce era înainte de 03 septembrie
    Mi se pare dur ca legea cu reducere cu 90% nu întra în vigoare ptr studenți și totodată elimina acordarea de 50%

  2. Nu mai exista transport gratuit pentru studenti de cativa ani.Platesc 50%. Este trist ca tocmai acum cand sunt obligati sa calatoreasca sa le fie anulate reducerile. Platesc la camin, platesc transport, platesc material didactic, sunt obligati sa detina laptop si trebuie sa faca fata, ei si familiile care ii sustin.

  3. Cfr ar trebui sa,transporte toate categoriile de persoane. Din pacare , calatori care nu beneficiază de reduceri, sau seniorii sunt oripilați de comportamentul unora dintre studenti, elevi. De la,geamuri deschise, gălăgie infernală întinsul cu picioarele încălțate pe canapele, pana la o lipsă totală de respect si de educatie , te determina sa nu mai folosești tren in asemenea conditii. De asemena rezervă bilete on.line fără sa se prezinte.
    Asa ca mi se pare corect sa nu mai beneficieze de reduceri asemenea persoane.

    1. Dragă cetățene, că altfel nu știu cum să te numesc, călătoresc aproape lunar cu trenul de doi ani jumate și niciodată nu au fost studenții problema in tren! Dacă nu călătorești și nu cunoști personal situația, nu comenta! Crezi că elevii sau pensionarii nu pot face probleme în tren sau in orice alt mijloc de transport? Ei de ce să meargă gratis și studenții să plătească? Țara asta vede studenții și tineretul în special ca pe ochiul dracului și cică sunt viitorul țării. Viitor pe care nici Guvernul și nici cetățenii nu îl susțin în vreun fel! Să vă fie rușine că blamați studenții pentru asemenea probleme când nu poate fi mai departe de adevăr! Când vine câte un bărbat duhnind a alcool și face tarantele în tren nu mai sesizați, doar dacă deschid tinerii geamurile pentru că nu merge AC-ul? Sau dacă sunt doi, trei tineri care râd și se simt bine, iar e o problemă, pentru că ar trebui să stăm cu toții într-o liniște înmormântală și să fie supărați dacă suntem în public, nu? Jalnic.

  4. Intotdeauna studenții au avut reduceri la transport si la altele , chiar si in peroada comunistă. Ar fi ciudat ca acum sa nu beneficieze de reduceri. În orice țară civilizată a oferi facilități elevilor si studentilor este o mormalitate.

  5. Foarte bine! Ani de zile, mii de studenți din n generații nu au avut atâtea facilități. Sa poată beneficia de abonament cu preț redus pe tren și ar fi destul. Ce atâta fâțâială gratis. Eventual să le dea gratuit vreo 4 drumuri celor din familiile cu venituri modeste. Și ar fi destul!

    1. Si daca atatea generatii de studenti au dus-o mai prost, trebuie sa o duca la fel de prost si generatia actuala sau cele din viitor? De ce ei sa nu aiba conditii mai bune? Nu va inteleg logica. Dar hai sa oferim pensii speciale si alte prostii in loc sa oferim reducere la transport studentilor care reprezinta viitoarea forta de munca a tarii…

      1. Ar trebui că fiecare tren să aibă un vagon special ptr elevi și studenți, merg cu trenul destul de des și 80% din tren este ocupat de studenți.Uneori nu ți mai eliberează bilet ptr că este ocupat.

    2. ti-ai adunat frustrarea stransa de atatia ani sa dai cu hate intr-un comentariu? eu zic sa-ti vezi de treaba ta, nu mai tasta aiurea daca nu cunosti si cazurile in care mai sunt studenti cu o situatie financiara mai slaba. in loc de scris comentarii ar fi ok sa mai deschizi o carte, nu “swipe” toata ziua.

    3. Rezervă bilete online și nu mai călătoresc, nu Mi-a eliberat bilet la Casa de bilete ca nu avea loc și nu vinde biletul fără loc, la nici un tren. Erau locuri libere în tren ocupate de ei si nu au mai venit. Anulati rezervarea d-nilor studenți! cu un clik, lăsați locul liber pt altcineva. Sunt de acord să le reducă călătoriile! A se sesiza organele competente!

      1. Cu câtă ură puteți scrie aceste cuvinte. De unde aveți certitudinea că respectivele persoane erau reprezentate de studenți? Judecați puțin cam repede orice situație ce nu vă aduce comfort. Eu pot înțelege că pe vremuri dacă erai student erai cineva, dar în zilele de azi să fii student este o provocare grea din punct de vedere financiar, mai ales ca nu toate orașele au facultăți sau cele în care deja există nu pot satisface visurile tinerilor. În țări civilizate studenții beneficiază de orice la reducere și nu am auzit oameni care să se plangă.

        1. Nu e nici o ură.
          Este o realitate cruntă cum a ajuns transportul cu CFR in ROMANIA.
          CĂLĂTORI care achita integral biletul stai in picioare le culoar de curentul provenit decla geamuri deschise, gălăgie infernala, mizerie, fumat in compartiment.

  6. Da,probabil că vor ieși pe +. Majoritatea studenților vor folosi microbuzele, daca la tren vor plăti. Cu mașina ajung mai rapid. Puțini vor opta pentru tren. Și acela va fi profit fata de ce e acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actele necesare pentru înscrierea la concursul de Titularizare 2023. A fost introdusă declarația privind postul didactic de predare ocupat în etapele anterioare ale mobilității / Cazierul poate fi eliberat și online

Profesorii sau viitoarele cadre didactice se vor înscrie la concursul național de Titularizare 2023 în perioada 8-17 mai, potrivit calendarului oficial. Concret, în această perioadă are loc înregistrarea, la inspectoratele…
Vezi articolul

Salariul unui profesor debutant să fie 23% din indemnizația președintelui României, propune FSLI / Indemnizația brută a lui Iohannis este de peste 24.900 de lei

Salariul unui cadru didactic debutant să fie 23% din indemnizația președintelui României, este una dintre propunerile Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, potrivit unei informări. Conform reprezentanților profesorilor, pe 6 februarie…
Vezi articolul