Sindicatele profesorilor au cerut miniștrilor Educației să fie deblocate plățile drepturilor salariale obținute prin sentințe, în special pentru sumele de peste 10.000 de lei

0 vizualizări
Bursele de excelență
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
La întâlnirea cu miniștrii Educației, sindicatele din Învățământ au solicitat deblocarea plății drepturilor salariale obținute prin sentințe (în special pentru sumele de peste 10.000 de lei), potrivit unei informări transmise în teritoriu de către Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Amintim că reprezentanții profesorilor s-au întâlnit marți, 3 noiembrie, cu ministrul Educației, Sorin Costreie, și ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu.

„S-a cerut deblocarea plății drepturilor salariale obținute prin sentințe (în special pentru sumele de peste 10.000 de lei), stoparea abuzurilor privind gradațiile de merit (la reluarea activității, să se acorde și pentru perioada în care contractul de muncă a fost suspendat) și a abuzurilor auditorilor în unele controale privind model de aplicare a sentințelor judecătorești”, se arată în informarea FSLI. 

Amintim că președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, atrage atenția că profesorii și angajații din învățământ, care au fost nevoiți să se adreseze instanței pentru recuperarea unor drepturi salariale, pot întâmpina dificultăți suplimentare chiar și după obținerea unei hotărâri judecătorești definitive, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro.

Este vorba despre prevederile Legii nr. 205/2026, care afectează angajații din școli și grădinițe în privința sumelor pe care le au de recuperat.

„Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean „MUNTENIA” își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea față de adoptarea Legii nr. 205/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 907 din 30 octombrie 2026 și intrată în vigoare la 2 noiembrie 2026.

Prin această lege, Guvernul și Parlamentul României au extins mecanismul prevăzut de art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, astfel încât acesta să se aplice inclusiv sumelor aflate în conturile deschise la instituțiile de credit și măsurilor de executare silită prin poprire”, se arată în informarea SIPA Muntenia.

SIPA Muntenia precizează că profesorii pot avea dificultăți în recuperarea sumelor chiar și după obținerea unei hotărâri judecătorești definitive:

„Înseamnă că un profesor sau un salariat din categoria personalului didactic auxiliar sau administrativ, care a fost nevoit să se adreseze instanței pentru recuperarea unor drepturi salariale, poate întâmpina dificultăți suplimentare chiar și după obținerea unei hotărâri judecătorești definitive.”

Informații de context

În martie 2026, Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării la acea vreme, le-a spus sindicatelor că în luna aprilie se va face plata sumelor aferente tranșei din anul 2026, potrivit unui document trimis în teritoriu de sindicatele din Învățământ.

Edupedu.ro a scris că procedura de plată din 2026 a sumelor datorate personalului din învățământul preuniversitar de stat în baza hotărârilor judecătorești definitive privind drepturi salariale și dobânzi aferente acestora a fost publicată în Monitorul Oficial.

Este vorba de Ordinul nr. 3226 /2026 privind stabilirea procedurii de efectuare a plății titlurilor executorii de către unitățile/instituțiile din învățământul preuniversitar de stat în anul 2026.

Profesorii primesc diferențe de natură salarială, cât și despre daune-interese sub forma dobânzii legale, rezultate din hotărâri judecătorești definitive.

Plățile restante din 2025 se achită în prima parte a anului 2026, conform ordinului

Tranșele scadente în 2026 trebuie plătite până la 31 decembrie 2026.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Recuperare drepturi salariale. Profesorii și angajații din Învățământ ar putea întâmpina dificultăți chiar și după obținerea unei hotărâri judecătorești definitive, conform noilor reglementări, semnalează sindicatul SIPA Muntenia: O hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să devină o simplă promisiune de plată
Sindicatele profesorilor au cerut măsuri mai dure în privința violenței școlare, la întâlnirea cu miniștrii Educației
Concediul de odihnă pentru contractele la plata cu ora, modul de calcul al indemnizației de hrană și plata titlului de doctor pentru profesorii din mai multe școli, discutate de sindicatele din Învățământ cu miniștrii Educației


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *