Am făcut 7 ore cu trenul de la Suceava ca să arăt că elevii vor să rămână în țară dar nu se simt sprijiniți, avem nevoie de ajutor, spune Ionela, elevă prezentă la protestul din fața Guvernului

„Am făcut 7 ore cu trenul de la Suceava vrem să arătăm că nouă chiar ne pasă, că vrem să stăm în țară, dar avem nevoie de un ajutor”, spune Ionela, elevă și reprezentantă al Uniunii Elevilor Reprezentanți care a venit în Piața Victoriei să se alăture protestului profesorilor.

În Piața Victoriei au venit deja elevi și profesori pentru a protesta față de tăierile din Educație.

Ionela, elevă din Suceava spune că a venit „de la Suceava pentru că elevii se simt nesiguri, nu știu de ce nu mai au un sprijin, de ce eforturile lor nu sunt recunoscute. Știu mulți care vor să plece din țară. Noi vrem să construim un viitor în România dar nu ne simțim sprijiniți.

De asta am făcut 7 ore cu trenul de la Suceava vrem să arătăm că nouă chiar ne pasă, că vrem să stăm în țară, dar avem nevoie de un ajutor”.

Stirea se actualizează

Exit mobile version