Amendă pentru Marian Rădună, unul dintre cei care au protestat în fața ministerului Educației azi, cerând demisia lui Cîmpeanu pe fondul acuzațiilor de plagiat

Foto: Facebook.com / Marian Rădună

7 persoane au protestat azi în fața ministerului Educației, timp de o oră, cerând demisia ministrului Cîmpeanu, după ce o anchetă a jurnalistei Emilia Șercan a dezvăluit că ministrul a plagiat un curs, însușindu-și 13 capitole semnate de 2 profesori. Unul dintre protestatari, activistul Marian Rădună, președintele asociației Geeks for Democracy, a fost amendat cu 500 de lei. De remarcat, pe amenda primită azi, este trecut anul 2020. “Nici nu am remarcat inițial, dar dacă a greșit polițistul, cu atât mai bine, pentru că oricum contest amenda”, a spus el pentru Edupedu.ro.

Astăzi, un grup de 7 persoane au ieșit în fața ministerului Educației cu un banner pe care scria Demisia. Printre cei prezenți apelului au fost Marian Rădună, președinte al Asociației Geeks for Democracy, directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea, regizorul Tudor Giurgiu și Oana Gheorghiu cofondatoarea Asociației Dăruiește Viață. Aceștia s-au întâlnit la 8 dimineață în urma unui apel lansat în rețelele sociale #Cafeauadedimineață.

Foto: Marian Rădună, președintele Asociației Geeks for Democracy


Edupedu.ro: Am observat că pe amendă e trecută data de azi, ziua și luna (27 septembrie), dar anul 2020. Amenda ați primit-o azi?

Marian Rădună: Da, azi am primit-o. Nu m-am uitat la dată, doar i-am făcut o poză și am postat-o pe Facebook. Dacă a greșit polițistul, cu atât mai bine, pentru că oricum contest amenda. Eram toți în fața ministerului, a venit poliția și ne-a interpelat, m-au luat la o parte. Au încercat să ajungem la o înțelegere ca să nu deranjăm.

Edupedu.ro: Ați luat asupra dumneavoastră amenda, deși scrie că sunt 7 persoane participante la protest?

Marian Rădună: Da. M-au întrebat dacă accept să fiu sancționat eu ca să nu le dea amendă tuturor și am acceptat. Nu am vrut să îi mai implic și pe ei.

Edupedu.ro: Pentru ce ați fost amendat?

Marian Rădună: Sincer, nu am citit tot ce scrie pe amendă, dar am semnat că am participat la o adunare publică nedeclarată, conform legii 60 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Am primit 500 de lei amendă. Vom veni oricum și mâine să ne bem cafeaua în fața ministerului Educației.”

Potrivit legii 60 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, articolul 7 prevede: “Organizatorii adunărilor publice vor depune declaraţia scrisă la primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale pe al căror teritoriu acestea urmează să se desfăşoare, cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării acestora, în care trebuie să menţioneze denumirea sub care este cunoscut grupul organizator, scopul, locul, data, ora începerii şi durata acţiunii, traseele de afluire şi defluire, numărul aproximativ al participanţilor, persoanele împuternicite să asigure şi să răspundă de măsurile de organizare, serviciile pe care le solicită din partea consiliului local, a poliţiei locale şi jandarmeriei, potrivit modelului prezentat în anexă”.

Citește și:
Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, despre justificarea plagiatului invocată de Cîmpeanu prin lipsa ISBN-ului pe materialul incriminat: Este furt, este plagiat. Ar însemna că lucrările de licență care se vând la drumul mare al netului nu mai pot fi în niciun fel respinse ca plagiate de către profesori, pentru că nu au ISBN / Mâine ne vedem la 8:00 la protest la Minister
Exit mobile version