Amendă pentru Marian Rădună, unul dintre cei care au protestat în fața ministerului Educației azi, cerând demisia lui Cîmpeanu pe fondul acuzațiilor de plagiat

1.415 vizualizări
Foto: Facebook.com / Marian Rădună
7 persoane au protestat azi în fața ministerului Educației, timp de o oră, cerând demisia ministrului Cîmpeanu, după ce o anchetă a jurnalistei Emilia Șercan a dezvăluit că ministrul a plagiat un curs, însușindu-și 13 capitole semnate de 2 profesori. Unul dintre protestatari, activistul Marian Rădună, președintele asociației Geeks for Democracy, a fost amendat cu 500 de lei. De remarcat, pe amenda primită azi, este trecut anul 2020. “Nici nu am remarcat inițial, dar dacă a greșit polițistul, cu atât mai bine, pentru că oricum contest amenda”, a spus el pentru Edupedu.ro.

Astăzi, un grup de 7 persoane au ieșit în fața ministerului Educației cu un banner pe care scria Demisia. Printre cei prezenți apelului au fost Marian Rădună, președinte al Asociației Geeks for Democracy, directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea, regizorul Tudor Giurgiu și Oana Gheorghiu cofondatoarea Asociației Dăruiește Viață. Aceștia s-au întâlnit la 8 dimineață în urma unui apel lansat în rețelele sociale #Cafeauadedimineață.

  • Lidia Bodea a explicat pentru Edupedu.ro motivele care au împins-o să protesteze astăzi în fața Ministerului Educației cerând demisia ministrului Sorin Cîmpeanu și a anunțat că va merge și mâine, la ora 8:00, pentru o acțiune de protest la Minister.
Foto: Marian Rădună, președintele Asociației Geeks for Democracy


Edupedu.ro: Am observat că pe amendă e trecută data de azi, ziua și luna (27 septembrie), dar anul 2020. Amenda ați primit-o azi?

Marian Rădună: Da, azi am primit-o. Nu m-am uitat la dată, doar i-am făcut o poză și am postat-o pe Facebook. Dacă a greșit polițistul, cu atât mai bine, pentru că oricum contest amenda. Eram toți în fața ministerului, a venit poliția și ne-a interpelat, m-au luat la o parte. Au încercat să ajungem la o înțelegere ca să nu deranjăm.

Edupedu.ro: Ați luat asupra dumneavoastră amenda, deși scrie că sunt 7 persoane participante la protest?

Marian Rădună: Da. M-au întrebat dacă accept să fiu sancționat eu ca să nu le dea amendă tuturor și am acceptat. Nu am vrut să îi mai implic și pe ei.

Edupedu.ro: Pentru ce ați fost amendat?

Marian Rădună: Sincer, nu am citit tot ce scrie pe amendă, dar am semnat că am participat la o adunare publică nedeclarată, conform legii 60 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Am primit 500 de lei amendă. Vom veni oricum și mâine să ne bem cafeaua în fața ministerului Educației.”

Potrivit legii 60 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, articolul 7 prevede: “Organizatorii adunărilor publice vor depune declaraţia scrisă la primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale pe al căror teritoriu acestea urmează să se desfăşoare, cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării acestora, în care trebuie să menţioneze denumirea sub care este cunoscut grupul organizator, scopul, locul, data, ora începerii şi durata acţiunii, traseele de afluire şi defluire, numărul aproximativ al participanţilor, persoanele împuternicite să asigure şi să răspundă de măsurile de organizare, serviciile pe care le solicită din partea consiliului local, a poliţiei locale şi jandarmeriei, potrivit modelului prezentat în anexă”.

Citește și:
Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, despre justificarea plagiatului invocată de Cîmpeanu prin lipsa ISBN-ului pe materialul incriminat: Este furt, este plagiat. Ar însemna că lucrările de licență care se vând la drumul mare al netului nu mai pot fi în niciun fel respinse ca plagiate de către profesori, pentru că nu au ISBN / Mâine ne vedem la 8:00 la protest la Minister

5 comments
  1. Sa plece Cimpeanu cu proiectul lui de lege cu tot. Au explodat preturile la profesorii liceelor bune care fac meditatii in particular, dupa ce le-a fost clar ca de ei tine admiterea elevilor cu adevarat interesati de scoala. Profesorii spun ca din cauza facturilor de la energie, dar sa fim seriosi. De la 90 de lei sedinta de 90 de minute la 200 de lei, ori îi țin 90 de minute in apa calda si sub o lampă de 500W? Ma costa pregatirile astea 800 de lei pe saptamana. Daca nu se duce de doua si la romana si la matematica nu-l mai primesc deloc. Intelegerile sunt pentru minim 2 sedinte pe sapramana. Si asa e aglomeratie si cererea e foarte mare. Am ajuns sa dau 3200 lei lunar numai pentru romana si matematica. Un salariu intreg pleaca acolo. Traim cu paine alba, ceapa si paste, numai ca sa ne vedem copilul la un liceu bun, si tot nu facem fata. Profesorii platesc impozite la fisc pentru orele astea, nu am nimic de comentat in acest sens. Copilul vine cu bonul fiscal acasa, dar ne vom imbolnavi cu totii din cauza alimentatiei extrem de proaste. Dupa ce achitam facturile ne raman, dintr-un singur salariu, 1200 lei pentru 3 persoane. Ne gandim serios sa plecam din tara cu copil cu tot, si sa nu ne mai intoarcem niciodata aici.

      1. Nu. Cei care cred ca pregatirile la profesorii liceului vizat sunt cheia ocuparii unui loc in clasa a 9-a se bazeaza pe o forma de folclor, la randul sau creat de textul legii si de asteptarile pe care aceasta le-a conturat. Cu alte cuvinte, a stimulat piata coruptiei din invatamant si a ridicat, din toate punctele de vedere, stacheta coruptiei si a coruptibilitatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Termenul de încheiere a mediilor pe Semestrul I, prelungit cu “o lună-două”, dacă sunt prea mulți elevi cărora nu le pot fi încheiate mediile din cauza lipsei accesului la școala online, anunță ministrul Sorin Cîmpeanu

Termenul de încheiere a mediilor pe Semestrul I ar putea fi prelungit peste cel prevăzut acum în Regulamentul de Funcționare a Școlilor, cu “o lună-două”, dacă sunt prea mulți elevi…
Vezi articolul

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, apel către guvernanți: Creşte numărul pensionarilor la catedră. Situaţia a fost generată atât de lipsa posturilor titularizabile, cât mai ales de numărul foarte mic al tinerilor care vor să profeseze în învățământ

„Creşte numărul pensionarilor la catedră, pentru că tinerii nu vor să lucreze în învăţământ”, se arată într-un comunicat al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației.…
Vezi articolul

O nouă specie de țestoasă fosilă, care ar fi trăit în perioada dinozaurilor pitici din Transilvania, a fost descoperită pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului al Universității din București

Paleontologii au denumit noua descoperire Dortoka vremiri, în onoarea celebrului paleontolog român Mátyás Vremir. Este a doua specie de testoasă descoperită în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului. Actuala descoperire oferă…
Vezi articolul

Lovitură dată de UDMR în educație: Toate universitățile trebuie să organizeze admitere în limba minorităților la facultate, masterat sau doctorat. Miclea: Încalcă autonomia universitară și pune sub semnul întrebării angajamentul studentului de a studia în română

Minoritățile ar putea de acum înainte să susțină examenele de admitere la orice facultate, program de master și doctorat în limba maternă, stabilește un proiect de lege inițiat de UDMR,…
Vezi articolul