Sorin Ionescu, despre inspectorii școlari generali înlocuiți vineri: Acești oameni fuseseră renumiți din pix. E momentul ca, din când în când, toți cei care sunt implicați în managementul de vârf să se mai întoarcă la catedră

0 vizualizări
Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar, Sorin Ionescu, își justifică schimbarea a nouă inspectori școlari generali prin faptul că aceștia nu ocupaseră funcțiile prin concurs, ci fuseseră numiți din pix. „Acești oameni fuseseră renumiți din pix”, a spus Ionescu într-un interviu acordat Tribunei Învățământului. Inspectorii numiți în locul lor prin ordinele din 30 octombrie nu au trecut nici ei prin concurs, fiind la rândul lor detașați în interesul învățământului, prin ordin de ministru.

Întrebat ce garanții au profesorii și părinții că numirile se bazează pe competență, nu pe carnetul de partid, în condițiile în care inspectori asociați cu PNL și USR au fost înlocuiți cu persoane din PSD, Ionescu a răspuns că toți cei numiți îndeplinesc condițiile legale și că „e momentul ca, din când în când, toți cei care sunt implicați în managementul de vârf să se mai întoarcă la catedră”. La observația că unii dintre inspectorii înlocuiți stătuseră în funcție doar două luni, ministrul delegat a spus că alții erau acolo de șase, șapte sau chiar 20 de ani și că acest aspect contează mai puțin. Ionescu a întors întrebarea, cerând să se explice de ce nu s-au organizat până acum concursuri și pentru conducerea inspectoratelor: „Eu vă întreb un singur lucru: de ce nu avem aceste concursuri, în desfășurare, și în ceea ce privește managementul inspectoratelor, de ce acești oameni nu au găsit acele criterii transparente, astfel încât să eliminăm această discuție?”

Ministrul delegat a vorbit despre funcțiile care pot fi politizate, cele legate de Guvern, care aplică programul de guvernare, și cele care trebuie depolitizate: inspectorii de specialitate, managementul școlar, agenția de calitate, direcțiile care se ocupă de programe și politici educaționale, manualele și programele școlare. În enumerarea sa, Ionescu nu a inclus și funcția de inspector școlar general. Depolitizarea trebuie însoțită obligatoriu de profesionalizare, a spus el.

Concurs pentru inspectori, abia după reorganizare

Deși ministerul a adoptat în vară metodologia pentru concursul de inspectori, Ionescu spune că acesta ar trebui organizat abia după transformarea inspectoratelor în direcții județene de învățământ preuniversitar, așa cum prevede Legea 198/2023. Ministerul lucrează la o foaie de parcurs și va prezenta o strategie pentru direcțiile deconcentrate în cel mult o lună, însoțită de un calendar și de o estimare a impactului bugetar, inclusiv pentru noile structuri județene ale ARACIP, care ar urma să preia inspecția școlară.

Nicio modificare nu va veni însă pentru anul școlar în curs, a precizat Ionescu, pentru că ar afecta mobilitatea cadrelor didactice, a cărei metodologie este în consultare publică. Înainte de orice concurs, ministerul vrea să pună accent pe profesionalizarea corpului de inspectori și pe securizarea posturilor legate direct de activitatea de la clasă. Ideal, a spus el, direcțiile ar trebui să apară în paralel cu constituirea unui corp de experți.

Concursul de directori: nu se anulează, dar sunt „destul de multe plângeri”

Despre concursul de directori aflat în desfășurare, Ionescu a spus că, din perspectiva lui de participant, a fost un concurs corect, dar că ministerul a primit destul de multe plângeri, semnalate inclusiv de sindicate la întâlnirea de marți. Concursul „nu va fi anulat sub nicio formă”, iar conducerea ministerului și-a propus să nu discute despre el până pe 9 decembrie, urmând ca apoi, împreună cu sindicatele, să analizeze ce a funcționat și ce nu.

În opinia lui, la proba de competențe timpul de lucru ar fi putut fi mai mare, iar aspectele de formă, mai atent gestionate, dar problemele invocate de candidați, precum lipsa ciornelor sau timpul pentru completarea grilelor, țin de formă, nu de fond. Problema principală a concursului este, a spus el, numărul mic de candidați.

Ionescu s-a întrebat dacă un candidat care a luat nota 4 este un director „de nota 4”, susținând că meseria de director presupune mult mai multe competențe decât poate măsura un test de 60 de minute.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *