Amnistie pe plagiate – Doctoratele mai vechi de 10 sau 20 ani să nu mai fie verificate de plagiat, propune CNATDCU

Carti si documente / Foto: Pexels.com

Carti si documente / Foto: Pexels.com

Forul care verifică acuzațiile de plagiat în tezele de doctorat vrea să amnistieze plagiatorii “vechi”. “Propunerea a pornit de la cineva din comisia de drept de la CNATDCU, dar nu știu exact să vă spun cine, care într-o ședință ne-a spus că ar trebui să nu mai cercetăm de acum 50 de ani, că nu avem bază legală”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele interimar al CNATDCU, Horia Iovu. Acesta a adăugat că așteaptă un răspuns de la Ministerul Educației, dacă juridic pot impune un termen de la care să nu mai analizeze plagiatele.
Ecaterina Andronescu / Foto: Inquam Photos – George Calin

Contactată de Edupedu.ro, Ecaterina Andronescu, ministru al Educației pentru a patra oară, a declarat: “Aș vrea să am o discuție cu reprezentanții CNATDCU și după aceea formulez un răspuns. Am primit solicitarea CNATDCU, dar oricum o să avem această discuție“.

Horia Iovu, președintele interimar al CNATDCU, a declarat pentru Edupedu.ro că atunci când și-a întrebat colegii care să fie termenul până în care să se facă analizele de plagiat, membri ai conducerii CNATDCU “au spus că până în 10 ani, alții după ’90, alții după momentul în care s-au redactat electronic, șamd”.

Contactat de Edupedu.ro, președintele interimar al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a declarat că le-a cerut membrilor din Consiliul General al instituției să vină “cu niște propuneri, dacă putem să luăm o astfel de hotărâre, până la ce dată (forul mai poate analiza plagiatele – n.red.). Și au început să zică: unii până în 10 ani, alții după ’90, alții după momentul în care s-au redactat electronic, șamd

O să avem în 14 decembrie următoarea ședință, însă ordinea de zi este încărcată și mă îndoiesc sincer că vom lua o decizie. Trebuie să fie punctul de vedere juridic din Minister, ceea ce nu avem, adică cât este de legal sau nu și ce se poate face”, a precizat acesta pentru Edupedu.ro.

Horia Iovu / Foto: chimie.upb.ro

Întrebarea către oficiul juridic sună așa: dacă CNATDCU are dreptul să ia o hotărâre privind data până la care se pot cerceta acuzațiile de plagiat. Asta este întrebarea” pe care Consiliul a trimis-o departamentului juridic al Ministerului Educației, a declarat Horia Iovu pentru Edupedu.ro. “Eu am niște îndoieli. S-ar putea să nu avem noi în mână această decizie, ci noi trebuie să executăm ceea ce ni se spune. Dacă Ministerul spune că trebuie să cercetez acum 40 de ani, trebuie să cercetez, nu că vreau eu sau nu vreau”, a continuat Iovu.

Acesta a afirmat pentru Edupedu.ro că “e lupta juriștilor între ei și observ tot mai mult că e mai mult juridică problema, decât tehnică. (…) Eu cred că o să ajungem la instanță cu treaba asta (stabilirea termenului de la care se amnistiază plagiatele – n.red.), pentru că nu o să ne înțelegem asupra termenului. Pe de o parte, în lege spune că trebuie să cercetezi indiferent de data la care a fost săvârșită presupusa abatere”.

Întrebat dacă normele de realizare a unei lucrări științifice nu sunt aceleași, indiferent de momentul realizării ei, Horia Iovu a răspuns: “depinde foarte mult de la domeniu la domeniu. Dacă mă întrebați la noi, la științe inginerești, evident că astea sunt universal valabile. Dar la colegii de la umaniste lucrurile stau un pic mai diferit întotdeauna. Evident că nu puteau lua (fără să citeze – n.red.), dar nu erau niște norme foarte clare. La inginerie, dacă ai o diagramă care este identică, e clar că același lucru, și acum 40 de ani, și astăzi. Sunt mult mai clare ca la ei, acolo sunt interpretabile întotdeauna. Se pune problema: pui ghilimelele, citezi în josul paginii sau citezi la sfârșit? Ei se leagă de faptul că nu era prevăzut că trebuia să citezi în josul paginii, ci puteai să citezi numai la sfârșitul lucrării”.

Horia Iovu a fost membru în 2012 în Consiliul Național de Etică din subordinea Ministerului Educatiei, prima instituție care a decis că Ponta nu ar fi plagiat în lucrarea de doctorat (detalii aici).

Este profesor la Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, și membru corespondent al fantomaticei Academii care o are pe Ecaterina Andronescu membru fondator și președinte al Secției “Științe chimice” – Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, potrivit CV-ului său.

Dintre sesizările recente de plagiat, amintim că Academia SRI și-a reclamat 8 doctori pentru plagiat – printre care un fost șef Antitero și un fost șef SPP, a relatat Pressone.ro. Majoritatea acestora au fost susținute în 2010, deci acum 18 ani.

O altă sesizare recentă de plagiat se referă la teza de doctorat a șefului Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, pe care a susținut-o în 2010 la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București.

CNATDCU analizează și acuzațiile de plagiat aduse lui Florin Iordache, pentru teza susținută în 2007, scrie Newsweek.ro.

Foto: Pexels.com

Exit mobile version