Cele opt fete și 19 băieți de la a VII-a A intră buluc în laboratorul de chimie al Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, din Oradea. Se așază câte doi, trei la mesele albastre, fiecare cu un stativ de eprubete și o tavă cu 40 de sticluțe cu substanțe. După un semestru întreg aproape numai de teorie, urmează prima oră de experimente.
Profesoara Anița Luncan, o femeie subțire, tunsă scurt și cu ochi albaștri, stă în picioare, în spatele catedrei. Pantofii cu puțin toc și pantalonii la dungă îi alungesc statura minionă, iar eșarfa din mătase, rulată la baza gâtului, îi dă un aer elegant. Pe catedră are o tăviță cu șase substanțe de diferite culori: bleu, albastru de Voroneț, turcoaz, brun-roșcat și două nuanțe de negru. Profesoara îi invită pe toți să se apropie.
– Această substanță cristalină albastră, cu formula aia, cum se citește?, îi întreabă.
– Sulfat de cupru, răspund câțiva elevi.
– Dar cum se numește popular? Piatră vânătă. V-am spus că se folosește la stropitul viței de vie, a roșiilor, a castraveților.
Luncan are 59 de ani și predă chimie la Gojdu din 1990, la gimnaziu și la liceu. La început, le vorbea elevilor într-un limbaj academic, cum învățase la facultate, dar și-a dat seama că era peste puterile lor de înțelegere. Apoi a început să folosească expresii și exemple din realitatea lor, astfel încât aceștia să poată lega chimia de ceva ce știu deja.
„Pentru mine, chimia este o disciplină pusă în slujba omului”, spune ea. Îi învață cum să-și aleagă o cremă, când au în programă lecții despre pH, cum să aleagă un produs în funcție de substanțele de pe etichetă, ba chiar de ce să se ferească de droguri. Când le explică diferența dintre noțiunile de chimie „necesar” și „consumat”, le dă exemplul spotului în care ni se recomandă să consumăm zilnic doi litri de lichide.
La prima oră pe care o are cu o serie nouă de elevi, în clasa a VII-a, Luncan caută să facă o introducere cât mai atractivă. Le spune că pot găsi chimie peste tot în jurul lor – „de la culoarea fluturilor, la mirosul florilor, până la procesele biochimice din noi”.
Apoi, încep experimentele în laborator: „Din astea cu hocuspocuspreparatus și să amesteci două culori diferite și să obții una nouă”.
Luncan s-a născut în satul arădean Almași a primit numele de „Anița”, o combinație a numelor bunicilor, Ana și Nița. Din părinți țărani, dar cu tatăl căruia i-ar fi plăcut să devină învățător, fata a învățat să citească dinainte să meargă la școală. Spune că a fost o elevă silitoare și curioasă și că și-a propus încă din clasa I să devină intelectuală, pentru că a auzit de la tatăl său că așa ar putea avea acces la teatru, cinema și bibliotecă.
„Mă apostrofau profesorii de liceu că vârsta «de ce»-urilor se cam termină pe la cinci ani, iar eu într-una întrebam «De ce?». N-am înghițit nimic nemestecat, nelămurit”, spune acum profesoara. „Trebuia să înțeleg, să mi se așeze foarte ordonat în minte.”
După ce a făcut școala generală în sat, a plecat la Sebiș, un orășel aflat la 17 kilometri de casă. Hotărâtă să urmeze o facultate de matematică sau de informatică, din clasa a V-a s-a dus la toate olimpiadele județene de matematică și cel mai bun loc pe care s-a clasat vreodată a fost V. Apoi, în clasa a X-a, profesorul i-a dat o notă de 3, pe care ea a considerat-o nemeritată, așa că nu s-a mai dus la pregătiri. În schimb, a găsit susținere și încurajare la profesorul de chimie.
„Îmi spunea: «Extraordinar, ai o rezolvare originală o problemei!”, își amintește ea. „Pentru că nu se poate chimie fără matematică și cum aveam bazele la mate, sigur că pe el îl fascinam cu rezolvarea.”
-
Citește pe www.proiectulmerito.ro povestea integrală a profesoarei Anița Luncan, de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea
-
Vezi aici profesorii din Galeria MERITO