Klaus Iohannis: Nu se redeschid şcolile, grădiniţele, universitățile, până în septembrie. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza cum au fost planificate. Anul școlar se încheie pe 12 iunie

Klaus Iohannis / Foto: Captura Facebook

“Grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar, universitar. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar”, a anunțat președintele Klaus Ioahnnis. Liderul de la Cotroceni a declarat că până la vacanța de vară care începe în 12 iunie “vor continua formele de învățământ la distanță”, iar elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum. Singurii care “vor putea” reveni la școală sunt elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, care între 2-12 iunie se vor putea pregăti în clase cu profesorii pentru examenele naționale.

“Examenele naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – se vor organiza așa cum au fost ele planificate din capul locului”, a mai anunțat președintele Klaus Iohannis. Acesta a precizat că vor exista reguli “foarte stricte” de distanțare a elevilor, la examene, “vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor”, “se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli”.

“Așadar, nu se deschid școlile, nu se deschid universitățile, se continuă învățământul la distanță, însă mediile se încheie, situația școlară se încheie. Anul școlar se va încheia cu mediile încheiate, cu situațiile încheiate, și, în acest fel, evităm riscuri majore”, a încheiat Iohannis.

Decizia cu privire la soarta anului școlar 2019-2020 și a examenelor vine la o lună și jumătate după ce toate școlile și grădinițele au fost închise, pentru a opri răspândirea noului coronavirus.

Declarațiile integrale făcute de președintele Klaus Iohannis, cu privire la situația școlii în contextul pandemiei COVID-19:

Anunțul a fost făcut la finalul unei ședințe organizate la Palatul Cotroceni, “privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat”, după cum a anunțat administrația prezidențială.

Edupedu.ro vă prezintă succint calendarele examenelor naționale și structura anului școlar în curs:
Structura anului școlar 2019-2020, Semestrul al II-lea (20 săptămâni) – varianta neschimbată

Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

Vacanţele elevilor ar fi fost următoarele:

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Calendarul Evaluării Naționale 2020 pentru clasa a VIII-a

2 – 5 iunie 2020 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Națională 2020
5 iunie 2020        Elevii de clasa a VIII-a termină școala

15 iunie 2020       Limba şi literatura română – examen scris
17 iunie 2020       Matematică – examen scris
18 iunie 2020       Limba şi literatura maternă – examen scris

22 iunie 2020        Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)
27 iunie 2020        Afișarea rezultatelor finale

Evaluarea Națională 2020: Modele de subiecte la Limba română și Matematică

Pregătirea la Matematică pentru Evaluarea Națională 2020. Profesorul Sorin Borodi, despre cât timp trebuie să aloce elevii de-a VIII-a pregătirii zilnice la matematică și cum se face recapitularea

Calendarul Bacalaureatului 2020

25 – 29 mai 2020           Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
29 mai 2020                    Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a

9 – 10 iunie 2020           Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
11 – 12 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
15 – 17 iunie 2020         Evaluarea Competențelor digitale – proba D
18 – 19 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C

22 iunie 2020                    Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020                    Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020                    Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

25 iunie 2020                    Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

30 iunie 2020             Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-6 iulie 2020            Rezolvarea contestațiilor
7 iulie 2020                Afișarea rezultatelor finale de la BAC 2020

FOTO: presidency.ro

Citește și:

 

 

 

 

Exit mobile version