Klaus Iohannis: Nu se redeschid şcolile, grădiniţele, universitățile, până în septembrie. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza cum au fost planificate. Anul școlar se încheie pe 12 iunie

97.053 de vizualizări
Klaus Iohannis / Foto: Captura Facebook
“Grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar, universitar. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar”, a anunțat președintele Klaus Ioahnnis. Liderul de la Cotroceni a declarat că până la vacanța de vară care începe în 12 iunie “vor continua formele de învățământ la distanță”, iar elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum. Singurii care “vor putea” reveni la școală sunt elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, care între 2-12 iunie se vor putea pregăti în clase cu profesorii pentru examenele naționale.

“Examenele naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – se vor organiza așa cum au fost ele planificate din capul locului”, a mai anunțat președintele Klaus Iohannis. Acesta a precizat că vor exista reguli “foarte stricte” de distanțare a elevilor, la examene, “vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor”, “se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli”.

“Așadar, nu se deschid școlile, nu se deschid universitățile, se continuă învățământul la distanță, însă mediile se încheie, situația școlară se încheie. Anul școlar se va încheia cu mediile încheiate, cu situațiile încheiate, și, în acest fel, evităm riscuri majore”, a încheiat Iohannis.

Decizia cu privire la soarta anului școlar 2019-2020 și a examenelor vine la o lună și jumătate după ce toate școlile și grădinițele au fost închise, pentru a opri răspândirea noului coronavirus.

Declarațiile integrale făcute de președintele Klaus Iohannis, cu privire la situația școlii în contextul pandemiei COVID-19:
  • Tocmai am finalizat o întâlnire cu Premierul Orban și mai mulți miniștri, o discuție în care am evaluat câteva teme foarte importante, și doresc să prezint concluziile și deciziile la care am ajuns împreună, fiindcă sunt teme privesc pe foarte mulți români.
  • Prima temă – școlile. Aici o mică introducere în temă. În momentul de față, activitatea fizică la școli, la universități, la grădinițe este suspendată pe durata stării de urgență. Și am evaluat cum putem să continuăm, având în vedere că pe 12 iunie anul școlar, în mod normal, se termină.
  • Trebuie să fim foarte conștienți de faptul că epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulți că este cazul să ne relaxăm, că vremea este frumoasă și că epidemia oricum va dispărea.
  • Dragii mei, din păcate, nu este așa! Am avut, ați văzut în statisticile de ieri, peste 400 de noi cazuri de persoane infectate. Avem astăzi peste 300. Deci, nu putem să vorbim în niciun fel despre o relaxare sau despre o încetinire, din păcate, a acestei epidemii.
  • Pe de altă parte, trebuie să ținem cont de câteva lucruri destul de simple. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica, din punctul nostru de vedere – și toți care am fost la discuție au fost de acord -, două riscuri mari.
  • Există riscul major ca elevii să ducă boala la școală și există un risc semnificativ să ducă boala de la școală acasă. Sunt două riscuri majore.
  • Pe de altă parte, am dorit să știm și ce fac alte țări. Am constatat că deja sunt o serie de țări din Uniunea Europeană care nu mai doresc să redeschidă școlile. Sunt câteva țări unde încă situația este în evaluare.
  • Am dorit și să aflăm ce se întâmplă acolo unde experimental s-au deschis școlile. Avem un exemplu din Franța, unde într-o provincie s-a deschis experimental școala, și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă. Deci, lucrurile nu sunt absolut deloc simple.
  • În concluzie, s-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Deci, nu se va întoarce elevul, studentul, fizic la cursuri.
  • Anul școlar se va termina pe 12 iunie.
  • Până atunci vor continua formele de învățământ la distanță, așa cum s-au întâmplat lucrurile și până acum, și până pe 12 iunie, elevii vor avea mediile încheiate, cu notele pe care le au acum.
  • În cazurile excepționale, sigur, se mai poate face o evaluare suplimentară.
  • Repet: grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar, universitar. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar.
  • Aici sunt totuși câteva excepții, pe care vreau să le detaliez. Elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a – unde este cazul, la profesională în anii terminali – vor putea, atenție, vor putea reveni la școală după 2 iunie, între 2-12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale.
  • În această situație, altfel decât dacă toți s-ar fi întors la școală, normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vom sta maximum 2-3 ore și se vor pregăti pentru examenele naționale.
  • Examenele naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – se vor organiza așa cum au fost ele planificate din capul locului, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare. Vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor.
  • Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții Ministerului Educației.
  • Așadar, nu se deschid școlile, nu se deschid universitățile, se continuă învățământul la distanță, însă mediile se încheie, situația școlară se încheie. Anul școlar se va încheia cu mediile încheiate, cu situațiile încheiate, și, în acest fel, evităm riscuri majore.
  • Gândiți-vă că nu ar fi posibil în școlile noastre să se respecte, de exemplu, distanțarea între elevi, nici dacă ar merge în mai multe ture. În concluzie, s-a renunțat la ideea redeschiderii școlilor.
  • O a doua temă, foarte importantă, cred, pe care am discutat-o și am luat o decizie, se referă la persoanele peste 65 de ani, care în momentul de față, conform unei ordonanțe militare, pot ieși la anumite ore, între 11:00 și 13:00.
  • Având în vedere că vremea se încălzește, că intervalul stabilit a fost considerat prea scurt, începând de astăzi, tot prin ordonanță militară, se va schimba acest interval. Deci, persoanele peste 65 de ani vor avea la dispoziție două intervale zilnice: dimineața de la ora 07:00 până la ora 11:00 și seara de la ora 19:00 până la ora 22:00, când vor putea să iasă din casă, fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mișcare în jurul casei sau în jurul blocului.
  • În fine, a treia temă pe care am discutat-o se referă la un ajutor pentru cetățenii Republicii Moldova. În Republica Moldova situația este complicată și România, care se consideră un partener extrem de important – credem noi că cel mai important al Republicii Moldova -, va pregăti și va implementa în câteva zile două măsuri importante. Prima: o echipă de medici și personal medical se va deplasa în Republica Moldova, pentru a ajuta spitalele de acolo, pentru a ajuta personalul medical și medicii de acolo să facă față mai bine acestei epidemii.
  • O a doua acțiune va consta în trimiterea de măști, materiale sanitare, materiale de protecție, ba chiar medicamente din rezerva noastră, în Republica Moldova, pentru a ajuta cetățenii de acolo să treacă mai ușor peste această epidemie. Vă mulțumesc!

Anunțul a fost făcut la finalul unei ședințe organizate la Palatul Cotroceni, “privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat”, după cum a anunțat administrația prezidențială.

Edupedu.ro vă prezintă succint calendarele examenelor naționale și structura anului școlar în curs:
Structura anului școlar 2019-2020, Semestrul al II-lea (20 săptămâni) – varianta neschimbată
  • Școlile au fost închise de pe 11 martie 2020

Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

Vacanţele elevilor ar fi fost următoarele:

  • vacanţa de primăvară 2020 începe de pe 4 aprilie şi ţine până pe 21 aprilie 2020;
  • vacanţa de vară 2020 începe pe 13 iunie şi încă nu se ştie data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Calendarul Evaluării Naționale 2020 pentru clasa a VIII-a

2 – 5 iunie 2020 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Națională 2020
5 iunie 2020        Elevii de clasa a VIII-a termină școala

15 iunie 2020       Limba şi literatura română – examen scris
17 iunie 2020       Matematică – examen scris
18 iunie 2020       Limba şi literatura maternă – examen scris

22 iunie 2020        Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)
27 iunie 2020        Afișarea rezultatelor finale

Evaluarea Națională 2020: Modele de subiecte la Limba română și Matematică

Pregătirea la Matematică pentru Evaluarea Națională 2020. Profesorul Sorin Borodi, despre cât timp trebuie să aloce elevii de-a VIII-a pregătirii zilnice la matematică și cum se face recapitularea

Calendarul Bacalaureatului 2020

25 – 29 mai 2020           Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
29 mai 2020                    Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a

9 – 10 iunie 2020           Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
11 – 12 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
15 – 17 iunie 2020         Evaluarea Competențelor digitale – proba D
18 – 19 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C

22 iunie 2020                    Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020                    Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020                    Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

  • Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
  • Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

25 iunie 2020                    Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

30 iunie 2020             Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-6 iulie 2020            Rezolvarea contestațiilor
7 iulie 2020                Afișarea rezultatelor finale de la BAC 2020

FOTO: presidency.ro

Citește și:

 

 

 

 


33 comments
  1. Dar cum faceti cu copiii de cresa sau cu micutii sub 6 ani care nu au bunici si parintii trebuie sa mearga la lucru? Unul din parinti ramane acasa,renunta la salariu,dar poate renunta si la datoriile din banci sau alte plati? Caci un salar modest,abia ajunge pentru hrana familiei. Cum ganditi sa dati inainte cu economia,daca obligati parintii sa renunte la lucru,altii pleaca in afara pentru a castiga o paine. Vor munci doar politicienii? Ca doar ei au voie sa se adune?

  2. Bine, dar nu se precizează cum va fi in învățământul militar…Nu stiu daca se face “instrucție la distanta”…

  3. asa cum elevii la risc sau care traiesc cu persoane cu risc crescut de imbolnavire nu sunt obligati sa mearga la scoala, ar trebui sa nu fie obligati sa dea examenul si sa li se echivaleze nota pe baza mediilor. punem in balanta sanele egale la nota de la Bac cu sansele egale la viata??
    pregatirea nu e facuta corespunzator, pe langa stresul examenului se adauga si stresul situatiei COVID. stresul scade semnificativ eficienta sistemului imunitar. statul in casa luni de zile, fara soare are acelasi efect. hai sa intram in sali cu 10 oameni, unii potentiali purtatori de corona, sa vedem ce se intampla…

    1. Nu mai zic ca nu intreaba nimeni de sanatate pe profesorii luati in evidenta cu boli cronice grave.Daca elevul bolnav are voie sa se sustraga, eu, profesor, cu acte doveditoare de ce nu as avea voie? Sa ma duc asa la pierzanie cu buna stiinta?

  4. “Avem un exemplu din Franța, unde într-o provincie s-a deschis experimental școala, și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă. ”
    In ce provincie?

    1. Nu zau? Ma cari exclusiv in plina pandemie la scoala la organizarea examenelor si daca sunt bolnav cronic sa imi dau demisia? Serios? Oare nu vrei sa ma si gazez? Cum elevul bolnav poate refuza prezentarea justificat si eu am.

  5. Elevii din anii terminali si profesorii de la disciplinele de examen sunt exclusi de la covid? Sau facem loterie cu viata lor? Pot termina si ei online si examenele cu medii anterioare fara prezenta fizica.

  6. Nu inteleg de ce trebuie neaparat dat bacul sau evaluarea nationala? De ce nu se pot echivala notele? Ministerul nu este de acord cu evaluarea facuta de profesorii lor de-a lungul a 3 ani? Adica de ce nu ar fi relevante notele din 3 ani, dar este relevanta o nota de la un examen dat sub stres in conditii anormale, cu masca, cu manusi si cu teama ca in clasa pot fi colegi contaminati si asimtomatici. Sau daca copilul meu este putin febril in ziua examenului din varii motive – nu numai corona face asta, chiar si o banala infectie la masea face asta – il pui in clasa cu altii care poate sunt febrili de la corona. Asta nu este discriminare si condamnare cu buna stiinta? V-ati gandit bine si ati analizat toate variantele si toate scenariile posibile? Am impresia ca doar va urmati planurile stabilite de ani de zile, fara a lua prea mult in calcul conditiile actuale. Nu obligati pe toti copiii sa isi asume la gramada riscul imbolnavirii. V-ati gandid ca sunt copii diabetici, cu probleme cardiace, ciar cu cancere? Va dat seama ca ii condamnati, nu? Poate vor sa mearga la facultati sa nu isi piarda anul asta, dar ii obligati, posibil sa isi piarda toti anii. Ma opresc aici.

  7. Domnule Vlad,
    Propunerea mea este simpla.
    Autoritatile ne-au informat ca au luat exemplu de la alte tari unde elevii s-su infectat iar profesorii au ajuns la ATI.
    Acele tari su anulat examenele naționale și au stabilit ca media notelor din cei patru ani sa fie notă de examen.
    Iată propunerea!

    1. la noi nu se poate aplica din motive explicate si de mine in alte comenatrii si de alte persoane cu mai multa aparenta autoritate si competenta: la noi nu s-a pus pret pe notarea de pe parcurs pe principiul ca “nu ma intereseaza nota caci dau bac si admitere”.
      Nu am vreme sa explic pentru cei care nu gandesc inainte sa scrie: dovada suprema este “dezastrul” cu promovarea de la bac: daca erau pe bune notele de la clasa, maxim 1pct putea fi deviata fata de bac… acum avem copii cu >=8 media si nu reusesc sa ia bacul…

  8. sa anunti ca bacul se amâna și cu cu o luna înainte spui ca de fapt se da luna viitoare. vorbim de tineri de 18 ani, intervine factorul psihologic! NU TOȚI ȘTIU SA ÎȘI GESTIONEZE TIMPUL, MAI ALES CÂND ESTE DATA O PERIOADA AȘA LUNGA!

    1. Ramn universitatile sa decida!
      Multi vor da. Unii vor inisita ca le trebuie neaparat examenul de licenta si nu doar sustinerea proiectului de licenta… la aia mai greu…

  9. In sfarsit, vad rezultatul unei gandiri logice, rationale, referitor la modalitatea de solutionare a incheierii acestui an scolar. Bravo !

    1. Ce este logic in ai trimite la gramada sa faca schim de virusi copii, profesor? Apoi sa se intoarca acasa la parinti, bunici? Unde este logica?

  10. Sunt de acord! Școlile nu trebuie deschise, DARRRRR CEI DIN CLASELE TERMINALE SUNT IMUNI VIRUSULUI???? SPUNEM CA VORBIM CU CELELALTE STATE ( in timp ce ei au decis ca examenele sa fie anulate) CE ESTE BĂTAIA ASTA DE JOC???? CUM SA ADUCETII COPIII IN SALI PE APROXIMATIV 36 DE GRADE, CU MĂȘTI ȘI MĂNUȘI DE PLASTIC?!!! EI DE CE SA ÎȘI RIȘTE VIAȚA ȘI CEILALȚI ELEVI SA STEA ACASA?? NU SUNT DE ACORD CU ASA CEVA!!!! NUMAI IN ROMANIA ESTE POSBIL ASA CEVA!!

    1. daca sunt speriati nu ii obliga nimeni sa se inscrie la examen (sau la miniori sa fie inscrisi de parinti); la ambele examene se face accesul pe baza unei cereri de inscriere: nu ii forteaza nimeni… e decizia lor, dar spre binele lor pe termen lung e normal si de astept sa isi invinga teama si sa se echipeze rezonabil si “totul va fi bine”

        1. Te echipezi corespunzator (masca si manusi ar trebui sa fie suficient la Biosefety level 3), eventual doua masti la tine in caz ca se intampla ceva cu prima si nu te scobesti in nas si nu iti bagi degetele in ochi si o sa fii ok… intelege ca virusul asta nu e un “purece” care sa te vaneze pe tine

      1. Si ai pretentia ca e normal sa spui asta?Cum adica sa fie bine si sa te cheme la examen si ceilalti sa stea acasa?Cum adica e alegerea ta si daca te echipezi va fi ok?? Ce e cu dumneavoastra? Copiii din clasele terminale sunt Highlanderi?

        1. Nu suntem intr-o situatie “normala”. A se vedea definita conceptului de “distributie normala”.
          Nu prea am timp sa explic tuturor de aici care scriu inainte sa GANDEASCA: daca era o sitiuatie normala nu aveam “stare de urgenta” 😉

          De asemenea daca suferi de o boala cronica (eventual ai deficiente imunitare grave) oriunde in lume ar fi aberant sa nu iei PERSONAL masuri de protectie. Daca afara era ger, nu iti luai masura de protectie de a te imbraca “adecvat”?!?

          Banuiesc ca faceti parte dintre cei care cand ninge sustin ca e datoria “statului” sa vina sa dezapezeasca. E datoria TA/VOASTRA sa faceti tot ce este posibil ca sa va maximizati sansele de supravietuire si prosperitate… asta include si sa va echipati spre a nu va imbolnavi pentru a da bac-ul care va va permite sa accedeti in pozitii superioare (ex. facultate), care mai departe va va oferi un trai mai bun… deci… deveniti plictisitori in simplitate.

      2. Pe cuvant ca esti [comentariu editat]. Nu ne obliga nimeni sa ne inscriem la examen? Viitorul ce parere are despre asta? E mai usor sa gasim scuze pentru niste incompetenti care nu sunt in stare sa ia o decizie radicala precum anularea examenelor.

        1. Daca te-ar obliga sa te inscrii la examen nu ar exista documentul numit “cerere de inscriere”…probabil ca inca nu ai absolvit liceul si nu cunosti procedura si metodologia de examinare.
          Este o situatie remediabila si iti recomand sa te pui la curent cu documentele, care sunt publice pe edu.ro si sa profiti de starea epidemiologica actuala pentru a-ti dezvolta cunostiintele.

          Evident ca anularea examenelor ti-ar face placere caci inca traiesti din emotia de moment. Stii aia cu “ce nu te omoara te face mai puternic”… hai sa fim seriosi ca nu o sa mori… cel mai probabil.

    1. Își imaginează dl președinte ce înseamnă 300000 de elevi plus părinții pe străzi, în mijloace de transport în comuni fața sau în curtea școlilor. Nici nu mai e nevoie de condiții speciale pt ca în momentul în care au ajuns la școală sunt deja infectați. Iar aceștia la rândul lor câți mai poate infecta?
      De ce își permit aceste autorități sa se joace cu VIATA COPILULUI MEU?
      Trebuie neapărat sa se revină pentru ca dacă se face un compromis din cauza unei situații exceptionale, trebuie sa se facă pentru toată lumea.
      Iar chematul la școală în perioada 2-12 iunie (chiar dacă e și opțional) este cireașa de pe tort!!!!
      Parcă nu s-ar fi întâmplat NIMIC LA NIVEL Planetar!!!
      Masuri pripite, fără a gândi serios la consecințe!!!!!!

      1. Și atunci tu ce propui? Când să se dea examenele? Vaccin vom avea la anul, în cazul cel mai fericit, când funcționează. Tratament la fel. Ce facem, amânăm totul până atunci? Le tăiem copiilor un an din viață? Nu. Suntem în stare să organizăm examene online? Nici atât. Nici elevii nici sistemul nu sunt pregătiți pentru așa ceva. Altă soluție tu vezi?

      2. Nu intelegi ca de fapt nu se intampla nimic. Se chinuie si ai nostri sa scoata 1000 de morti ca sa justifice toata treaba… de fapt cu minime precautii nu patesti nimic. Iar faptul ca te contaminezi nu inseamna ca mori sau ramai cu sechele… cel mai probabil o sa treci cu bine… e un rosc accptabil in orice sistem

          1. Nu conteaza cat s-a testat, conteaza doar ca avem ~250 la ATI. Presupunem ca nu sunt prea multi in stare grava care sa nu fi ajuns pe la spital la ATI, deci astia sunt singurii care conteaza.
            Daca esti contaminat, dar te plimbi bine-merci in salon si iei tratament nu este de fapt prea “lovit”de problema.
            Da, intr-adevar nu s-a testat prea mult si asta e de bine in cazul de fapta: avem in ralitate mult mai multi contaminati, care nu au ajuns la ATI deci de fapt problema e insignifianta statistic… pentru detalii va recomand pe Tov. Stalin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

VIDEO Avem o mare problemă cu educația financiară și ne expunem unui risc major dacă nu rezolvăm această problemă – Răzvan Mustață, decanul FSEGA a UBB Cluj-Napoca / Programul care propune profesorilor abordarea transdisciplinară a noțiunilor despre bani și despre comportamentul financiar responsabil

Într-un climat de învățare în care elevii se simt confortabil să pună întrebări și să își exprime părerile, cum ar trebui să existe la fiecare oră, în fiecare clasă, curiozitățile…
Vezi articolul

Ioana Mihăilă, despre estimările INSP privind momentul când începe școala: La mijlocul lui septembrie vom avea peste 1.600 de cazuri pe zi, dar s-ar putea ca evoluţia să fie mai rapidă / Ministrul Cîmpeanu, recent: un val patru nu va fi atât de agresiv încât să pună probleme derulării normale a școlii

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că Institutul Naţional de Sănătate Publică „preconizează scenariul în care evoluţia este cea mai rapidă şi cu cele mai multe cazuri tocmai din cauză că…
Vezi articolul

BREAKING România a câștigat o medalie de aur, două de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică 2022, în Indonezia / Locul 2 pe numărul de medalii al tuturor țărilor, obținute până acum

Elevii români care au participat la Olimpiada Internațională de Informatică 2022, organizată în Indonezia, au obținut o medalie de aur, două de argint și una de bronz conform rezultatelor anunțate…
Vezi articolul