O rușinoasă fugă de asumarea răspunderii. Asta e tot ce vedem în aceste zile și începe să devină stil de guvernare. Președintele Iohannis și premierul Orban au aruncat pe ultima sută de metri toată responsabilitatea în curtea școlilor, pe umerii directorilor și primarilor, pentru a scuti guvernul de orice răspundere în cazul în care iese prost după 15 septembrie.
Evident că descentralizarea totală este un lucru bun, trebuia făcută mai demult, dar în nici un caz așa, peste noapte și fără a asigura în prealabil finanțare, bază materiale și mai ales timp pentru organizare. Sigur că sunt școli care știu exact ce au de făcut și vor începe noul an fără probleme majore. Dar există la fel de multe școli unde problemele nu pot fi rezolvate pocnind din degete și mai ales fără bani.
Cum rezolvă un director de școală fără resurse, de azi pe mâine, problema informatizării, dotarea elevilor cu tablete sau laptopuri, instruirea profesorilor, investițiile în spații noi acolo unde situația o cere? De unde să facă rost primarul unei localități cu buget redus de fonduri pentru investiții masive într-o școală care, pe lângă problemele curente, are acum nevoie de o întreagă infrastructură la care nici nu visa până mai ieri?
Sigur, veți spune, nici directorii de școli sau primarii nu trebuia să aștepte începutul școlii sau decizia ministerului pentru a prelua inițiativa. Chiar și în lipsa unei decizii clare de la minister, este evident că responsabilitatea organizării claselor le revine lor în primul rând, nu ministrului educației.
Însă România este țara în care toată lumea privește în sus. Toți așteaptă să li se spună cum să facă cele mai mici și neînsemnate lucruri. Problemele delicate, crizele, nu se rezolvă, ci sunt pasate altora. De ce să riști o soluție proastă, când poți pune problema în brațele altcuiva sau să o amâni la nesfârșit?
Arta fofilării la români vine dintr-o lungă tradiției a incompetenței și a lipsei de curaj, din mentalitatea bizantină a aranjamentelor fără autor clar făcute pe sub masă, din șmecheria funcționarului care a învățat că o decizie proastă îl poate omorî, în timp ce lipsa unei decizii te salvează de la decapitare.
Iar fuga de răspundere a ajuns sport național cu exemple la vârful statului.
Uitati-vă, de pildă, la președintele Klaus Iohannis sau la premierul Ludovic Orban, cum pun problema când sunt întrebați despre traseiști. Amândoi se declară ferm împotriva, dar nici unul nu se consideră responsabil pentru încălcarea promisiunii că PNL nu va mai primi trădători din alte partide. Or, de voința directă a șefului de partid și a liderului informal de la Cotroceni depinde dacă traseismul continuă ca practică politică sau nu.
Ca doi acrobați politici versați, cei doi s-au spălat pe mâini de orice răspundere din vorbe, ca și cum nu ei ar conduce partidul și țara, ca și cum racolările sunt decise de portarii din Modrogan, Palatul Victoria sau Cotroceni.
Având sub ochi exemplul iluștrilor conducători, nu-i de mirare că ministrul educației, Monica Anisie, le răspunde tuturor criticilor săi bătându-le orazul că nu sunt în stare de nimic: ”Toată lumea critică, nimeni nu vine cu soluții! Aștept soluții, dacă au!”.
Greu de imaginat ceva mai scandalos. Adică Ministerul Educației creează premisele haosului în școli, printr-o decizie comunicată tardiv, dar tot ministrul se plânge că oamenii nu se descurcă singuri. Dacă toate soluțiile la numeroasele probleme apărute la începerea școlilor trebuie să vină din afara ministerului, atunci nu văd de ce mai avem nevoie de ministru.
Însă declarația ministrului Anisie nu reprezintă altceva decât un bun exemplu de artă și precizie în aruncarea pisicii moarte peste gardul vecinului.
Sunteți invitați să vă descurcați singuri și să nu mai cârtiți atât. Guvernul nu are soluții, dar în generozitatea lui se arată dispus să țină cont de ele în caz că vă vin idei.
Acest spirit de lașitate administrativă s-a răspândit mai repede ca virusul, inclusiv în justiție. Procurorii nu mai mișcă aproape nimic, ajungând să-i scoată din minți până și pe politicieni cu inactivitatea lor.