Dotarea laboratoarelor de fizică, chimie și biologie din 135 de școli, din Republica Moldova, va fi făcută cu 3,2 milioane de euro de Guvernul României – proiect de hotărâre de guvern

Foto: Edupedu.ro

Guvernul intenționează să aloce aproximativ 35 de milioane de lei (7,2 milioane de euro), sub forma unei asistențe financiare nerambursabile, pentru a sprijini reforma educației din Republica Moldova. Din suma totală, 3,2 milioane de euro sunt pentru dotarea cu echipamente a laboratoarelor din 135 de școli, iar 3,8 milioane de euro vor fi alocați pentru dezvoltarea transportului școlar, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în transparență decizională de Ministerul Educației.

Proiectul prevede, mai precis:

Transferurile se fac prin intermediul Ministerului Educației.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de HG, această asistență face parte din acordul dintre guvernele celor două țări privind implementarea unui program de asistență tehnică și financiară – ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, acordat de România Republicii Moldova pe parcursul următorilor 7 ani. Acordul vizează “dezvoltarea durabilă și avansarea pe calea reformelor și integrării în Uniunea Europeană”, iar asistența este destinată mai multor domenii, de la infrastructură și IMM-uri la sănătate și educație.

Proiectul de HG:

Nota de fundamentare:

Foto: © Viktoriia Hnatiuk | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version