Asociația Editorilor cere guvernului decizii rapide “pentru ca activitatea în cultura scrisă și în întreg domeniul cultural să nu se oprească de tot, cu consecințe incalculabile”

Foto: Pexels.com

Guvernul trebuie să ia “decizii rapide și cu efecte imediate pentru ca activitatea în cultura scrisă, și de fapt în întreg domeniul cultural (..) să nu se oprească de tot, cu consecințe incalculabile (…)”, afirmă Asociația Editorilor din România (AER), într-un comunicat transmis joi. Organizația editurilor suține că măsurile de sprijin pentru mediul economic, anunțate azi de guvern, nu sunt suficiente pentru a salva acest domeniu. AER susține că “sectorul culturii scrise nu a beneficiat niciodată, în ultimii 30 de ani, de un ajutor guvernamental” și e printre primele afectate în momente de criză – în acest sens, face trimitere la decizia recentă a Cărturești de a închide majoritatea librăriilor sale. Asociația propune cinci măsuri pe care le consideră necesare pentru a menține industria cărții pe linia de plutire, în fața crizei actuale.

Comunicatul AER, integral:

“Cartea are nevoie de sprijinul Guvernului!

Asociația Editorilor din România dorește să atragă public atenția că măsurile anunțate astăzi, deși salutare, nu pot singure să oprească trendul accelerat descrescător pe care îl înregistrează industria cărții în ultimele săptămâni.

Decizia de ieri de închidere a librăriilor Cărturești, cel mai mare lanț de librării din România, care și-au anunțat furnizorii din domeniul editorial că vor suspenda plățile pentru cărțile deja vândute, coroborat cu închiderea altor librării din București și din țară generează blocaje mari în bugetele de venituri și cheltuieli ale editurilor. Griparea segmentului editorial pune în pericol un întreg sistem, compus din autori, traducători, ilustratori etc., agenți literari, prin care cultura scrisă din România ține pasul cu marile piețe de carte ale lumii.

Sectorul culturii scrise nu a beneficiat niciodată, în ultimii 30 de ani, de un ajutor guvernamental și a reușit cu greu, abia după zece ani, să revină din efectele crizei financiare din 2009. Dată fiind amploarea prezentei crize, care a debutat extrem de abrupt, nelăsând spații de manevră pentru niciun editor, solicităm Guvernului să intervină pe mai multe planuri, prin:

Alte țări, ale căror industrii editoriale sunt cu mult peste nivelul celei din România – aflată pe ultimul loc în Europa, au făcut deja pași concreți pentru a proteja acest domeniu extrem de sensibil, primul lovit de orice restrângere a veniturilor populației și a obiceiurilor de consum. Angajații și colaboratorii editurilor, autorii, traducătorii, graficienii, agenții literari, librarii sunt persoane cu educație peste medie, de pe urma cărora bugetul de stat a beneficiat și va beneficia de impozite și taxe consistente, cu condiția ca această perioadă să poată fi traversată fără sincopele pe care le vedem acum.

Considerăm că este nevoie de decizii rapide și cu efecte imediate pentru ca activitatea în cultura scrisă, și de fapt în întreg domeniul cultural, deja puternic redusă în ultimele două săptămâni, să nu se oprească de tot, cu consecințe incalculabile atât pentru angajații și colaboratorii din domeniu, pentru artiștii independenți, cât și pentru societate în ansamblul ei.”

Foto: Pexels.com

Exit mobile version