Asociația Editorilor cere guvernului decizii rapide “pentru ca activitatea în cultura scrisă și în întreg domeniul cultural să nu se oprească de tot, cu consecințe incalculabile”

2.068 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Guvernul trebuie să ia “decizii rapide și cu efecte imediate pentru ca activitatea în cultura scrisă, și de fapt în întreg domeniul cultural (..) să nu se oprească de tot, cu consecințe incalculabile (…)”, afirmă Asociația Editorilor din România (AER), într-un comunicat transmis joi. Organizația editurilor suține că măsurile de sprijin pentru mediul economic, anunțate azi de guvern, nu sunt suficiente pentru a salva acest domeniu. AER susține că “sectorul culturii scrise nu a beneficiat niciodată, în ultimii 30 de ani, de un ajutor guvernamental” și e printre primele afectate în momente de criză – în acest sens, face trimitere la decizia recentă a Cărturești de a închide majoritatea librăriilor sale. Asociația propune cinci măsuri pe care le consideră necesare pentru a menține industria cărții pe linia de plutire, în fața crizei actuale.

Comunicatul AER, integral:

“Cartea are nevoie de sprijinul Guvernului!

  • Cultura scrisă, care nu a beneficiat de niciun ajutor guvernamental în ultimii 30 de ani, trece printr-o criză care se agravează zilnic
  • Propunem cel puțin cinci măsuri pentru a menține activitatea din domeniu pe linia de plutire

Asociația Editorilor din România dorește să atragă public atenția că măsurile anunțate astăzi, deși salutare, nu pot singure să oprească trendul accelerat descrescător pe care îl înregistrează industria cărții în ultimele săptămâni.

Decizia de ieri de închidere a librăriilor Cărturești, cel mai mare lanț de librării din România, care și-au anunțat furnizorii din domeniul editorial că vor suspenda plățile pentru cărțile deja vândute, coroborat cu închiderea altor librării din București și din țară generează blocaje mari în bugetele de venituri și cheltuieli ale editurilor. Griparea segmentului editorial pune în pericol un întreg sistem, compus din autori, traducători, ilustratori etc., agenți literari, prin care cultura scrisă din România ține pasul cu marile piețe de carte ale lumii.

Sectorul culturii scrise nu a beneficiat niciodată, în ultimii 30 de ani, de un ajutor guvernamental și a reușit cu greu, abia după zece ani, să revină din efectele crizei financiare din 2009. Dată fiind amploarea prezentei crize, care a debutat extrem de abrupt, nelăsând spații de manevră pentru niciun editor, solicităm Guvernului să intervină pe mai multe planuri, prin:

  • acordarea imediată de împrumuturi cu dobândă subvenționată pentru distribuitori, cu unicul scop de achitare a facturilor curente, înregistrate în contabilitate până la data de 18 martie 2020 inclusiv;
  • amânarea la plată a obligațiilor fiscal-bugetare pentru toate entitățile din segmentul culturii scrise, pe un termen de cel puțin 60 de zile de la încetarea stării de urgență, conform articolului 71 din Codul de procedură fiscală; introducerea CAEN 5811, aferent activităților de editare de carte, în toate nomenclatoarele cu entitățile care beneficiază de aceste măsuri;
  • rambursarea, în 30 de zile, a datoriilor restante ale bugetului de stat către IMM-urile din domeniul editorial (concedii medicale, de maternitate, rambursări TVA etc.);
  • închiderea deîndată, prin decizie guvernamentală, a tuturor punctelor de comercializare a cărților din centrele comerciale, pentru degrevarea distribuitorilor de plata chiriilor datorate;
  • facilitarea unui dialog între bănci și clienții persoane juridice care activează în cultura scrisă pentru reeșalonarea debitelor curente și prelungirea scadențelor.

Alte țări, ale căror industrii editoriale sunt cu mult peste nivelul celei din România – aflată pe ultimul loc în Europa, au făcut deja pași concreți pentru a proteja acest domeniu extrem de sensibil, primul lovit de orice restrângere a veniturilor populației și a obiceiurilor de consum. Angajații și colaboratorii editurilor, autorii, traducătorii, graficienii, agenții literari, librarii sunt persoane cu educație peste medie, de pe urma cărora bugetul de stat a beneficiat și va beneficia de impozite și taxe consistente, cu condiția ca această perioadă să poată fi traversată fără sincopele pe care le vedem acum.

Considerăm că este nevoie de decizii rapide și cu efecte imediate pentru ca activitatea în cultura scrisă, și de fapt în întreg domeniul cultural, deja puternic redusă în ultimele două săptămâni, să nu se oprească de tot, cu consecințe incalculabile atât pentru angajații și colaboratorii din domeniu, pentru artiștii independenți, cât și pentru societate în ansamblul ei.”

Foto: Pexels.com


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții elevilor de la Colegiul de Muzică George Enescu, memoriu către Inspectoratul școlar București și Ministerul Educației pentru repunerea în funcție a fostei directoare concediate de ISMB, după hotărârea instanței

Un memoriu de susținere pentru fosta directoare Cristina Sebastian, dată afară de Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) în septembrie anul trecut, a fost depus de părinții elevilor de la…
Vezi articolul