Asociațiile revocate din Consiliul Economic și Social anunță că atacă în instanță decizia premierului

SURSA: CES

Membrii revocați ai camerei societății civile din Consiliul Economic și Social au anunțat că vor ataca în instanţă decizia prin care premierul Dăncilă i-a schimbat din acest for. “Semnalul pe care îl transmite acum Guvernul întregului sector al societăţii civile este următorul: ‘Nu sunteţi cuminţi, staţi jos, nota trei, puteţi să plecaţi acasă’”, a declarat Daniela Vişoianu, Asociaţia C4C Communication for Communit, citată de Agerpres.

Mihai Dragoş, președintele Consiliului Tineretului din România, a susținut că “ce a deranjat Guvernul, în general, şi pe doamna ministru al Muncii, în special, a fost că dăm avize nefavorabile atunci când legile nu sunt bune. Cum a fost cazul faimoasei revoluţii fiscale, care a avut aviz negativ de la noi, pentru că membrii Plenului CES şi-au dat seama că va avea efecte nocive asupra oamenilor”.

Acesta a declarat că reprezentanţii societăţii civile au avut cele mai puţine absenţe la şedinţele din Plenul CES și că nu se justifică acuzația ministrului Muncii.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Amintim că premierul Dăncilă a înlăturat intempestiv toate asociațiile critice din Consiliul Economic și Social, printr-o decizie publicată joi seară în Monitorul Oficial, la propunerea ministrului Muncii, Olguța Vasilescu. Din 15 membri, singurii menținuți au fost Asociația Municipiilor din România și FACIAS.

Consiliul Economic și Social are rol esențial în procesul legislativ al guvernului, pentru că analizează și avizează toate proiectele de acte normative inițiate de Executiv.

Citește și:

Sursa foto: CES

Exit mobile version