Ateliere gratuite pentru copii cu vârsta între 7 și 12 ani, puse la dispoziția părinților și a școlilor în Festivalul internațional de film despre mediu și oameni Pelicam

Foto: Pelicam.ro

Cinci ateliere gratuite pentru copii cu vârsta între 7 și 12 ani sunt puse la dispoziția părinților, a școlilor sau a after school-urilor, în cadrul Festivalului internațional de film despre mediu și oameni Pelicam. Atelierele vor fi organizate la “Seneca Anticafe”, pe Strada Arhitect Ion Mincu 1 în București, și este nevoie de înscrierea copiilor pentru participare. Sunt acceptați maximum 17 participanți. Edupedu.ro este partener al Festivalului internațional de film despre mediu și oameni Pelicam.

Ghizii celor cinci ateliere vor fi Alexandra Teleucă, Monica Șerban și Anastasia Staicu, iar înscrierea la ateliere se realizează pe adresa benjamin[@]pelicam.ro.

Calendarul atelierelor pentru copii cu vârsta între 7 și 12 ani, organizate în Festivalul Pelicam:

Atelierele Seneca din cadrul festivalului Pelicam sunt realizate cu sprijinul Orange. Toate evenimentele se vor desfășura conform normelor în vigoare și, în cazul în care apar restricții privind susținerea de evenimente în format fizic, atelierele se vor desfășura online, anunță Pelicam într-un comunicat de presă.

Partener constant al festivalului Pelicam, Asociația SNK va organiza prin Seneca EcoLogos cinci ateliere pentru copii cu vârsta între 7 și 12 ani, în cadrul celei de-a zecea ediție a festivalului. 

Festivalul internațional de film despre mediu și oameni Pelicam, aflat la a 10-a ediție, se va desfășura online în perioada 15-24 octombrie.

Pelicam este un festival organizat de Asociația Les Herbes Folles, înființat în 2012. Evenimentul se prezintă ca singurul festival internațional de film din România dedicat mediului înconjurător, scopul fiind acela de a populariza tema mediului și de a contribui la creșterea gradului de conștientizare a publicului larg față de această temă. Festivalul include o Competiție internațională, secțiunea Fresh Perspectives și o serie de secțiuni în afara competiției – Detalii pe site-ul evenimentului.

Lista filmelor aflate în competiție pentru Trofeul Pelicam (în valoare de 2.000 de euro)
Lista filmelor aflate în competiție pentru Fresh Perspectives (premiu în valoare de 1.000 de euro)

Fiecare film din cadrul festivalului va putea fi văzut online, la o oră programată, iar programul va fi anunțat în curând. Majoritatea proiecțiilor va fi însoțită la final de discuții sau dezbateri.

Exit mobile version