Avertisment al directorilor de școli din Anglia: Școala se va bloca, în lipsa unor testări adecvate pentru Covid-19

Foto: Facebook.com/ Gavin Williamson

Mii de directori de școli din Anglia i-au scris secretarului britanic pentru Educație, Gavin Williamson, să îl avertizeze că instituțiile pe care le reprezintă riscă să fie paralizate în lunile de toamnă, din cauza dificultăților în obținerea testelor pentru Covid-19, potrivit The Guardian. Ei arată că, în lipsa acestor teste, un număr prea mare de personal școlar și de elevi ar fi obligați să stea acasă, în urma apariției unui posibil caz de Covid-19 într-o școală.

Publicația îi citează pe directori de școală potrivit cărora situația este îngreunată de faptul că nu au putut face programări rapide, ci doar după zile de așteptare, sau li s-a oferit să facă teste chiar la distanțe foarte mari, în alte localități. Iar după ce este făcut un test, se poate aștepta câteva zile, în unele cazuri, până la primirea rezultatelor.

Sunt citate, de asemenea, sindicate din învățământ potrivit cărora aproximativ 400 de membri au semnalat cazuri suspecte de Covid-19 în școlile lor, după doar o săptămână de la redeschiderea deplină a școlilor.

Iar publicația dă exemple de cazuri simple cu soluții complicate – precum o școală din zona rurală a comitatului Sussex, pentru care principala problemă este lipsa testelor, ce a afectat atât deschiderea, cât și bugetul instituției. Iar personalul didactic are copii înscriși la aceeași școală – deci dacă un elev prezintă simptome, ar fi întreruptă și activitatea unor cadre didactice.

The Guardian îl citează pe un lider sindical potrivit căruia “eșecul evident în ceea ce privește infrastructura de testare pentru Covid-19 periclitează în mod serios o redeschidere sustenabilă a școlilor și că elevii pot pierde din învățare în mod inutil”.

În Marea Britanie sistemul de învățământ este descentralizat, iar cel din Anglia este coordonat de guvernul de la Londra.

Exit mobile version