Avertismentul experților în educație de la Banca Mondială: Să ne întoarcem la învățare. Deschiderea școlilor salvează vieți

Foto: © Lightfieldstudiosprod - Dreamstime.com

“E timpul să ne întoarcem la învățare”, sună titlul unui apel semnat de un fost înalt responsabil și un actual director pentru educație din cadrul Băncii Mondiale. Apelul, publicat miercuri, când la București se contura închiderea școlilor pentru o lună, cu titlul de “vacanță” extinsă, trece în revistă numeroase analize și studii educaționale, medicale și sociale pentru a argumenta că, după un de criză, închiderea școlilor are efecte mult mai grave decât menținerea lor în funcțiune, iar costurile asociate închiderii, pentru copii și pentru societate, sunt mult mai mari.

Autorii insistă asupra faptului că școala la distanță a extins diferențele și așa mari între elevii din medii favorizate și cei din medii defavorizate, în întreaga lume, pe lângă multe alte probleme care au afectat întreaga populație școlară, milioane de familii și profesori și societatea în ansamblul ei. “Nicio aplicație, niciun algoritm sau program TV nu ar putea înlocui profesorul în procesul de învățare sau în interacțiunile prin care elevii își dezvoltă abilitățile sociale. Pentru copiii din gospodăriile sărace, oportunitățile de învățare oferite de școli sunt poate printre puținele lor opțiuni de a evada din sărăcie. Închizând școlile, societățile închid și unul dintre puținele instrumente de asigurare a echilibrului social”, potrivit celor doi.

Aceștia folosesc mai multe studii – mai vechi, dar și foarte recente, unele dintre ele semnalate pe parcursul ultimului an și de Edupedu.ro – pentru a-și susține argumentele.

Pleacă de la unele referitoare la deteriorarea condițiilor de acasă:

Continuă cu impactul asupra sănătății mintale și bunăstării copiilor și tinerilor: 

În continuare, ei abordează principalele chestiuni discutate în deciziile privind închiderea/deschiderea școlilor – riscurile de sănătate asociate mediului școlar, respectiv costurile educaționale ale închiderii școlilor.

Riscuri de sănătate

Analiza experților Băncii Mondiale face trimitere la câteva studii, astfel:

În privința pierderilor de învățare asociate închiderii școlilor, cei doi pleacă de la analize de la începutul pandemiei și ajung la studii detaliate mai recente. Astfel:

Autorii abordează și argumentele că toate aceste pledoarii nu sunt valabile și ar fi chiar imorale, deoarece, chiar dacă este pierdută învățarea, se salvează vieți omenești. Dar, conform analiștilor Băncii Mondiale, “educația este la rândul ei despre salvarea vieților, doar că într-un fel mai puțin evident. Legătura dintre Covid-19 și posibilele pierderi de vieți omenești este evidentă, imediată și foarte vizibilă, pe când viețile pierdute din cauza închiderii școlilor depind de efecte indirecte, care se petrec pe termen lung”.

Rafael de Hoyos și Jaime Saavedra insistă că neajunsurile predării la distanță nu ar trebui să fie atribuite “eșecului” în implementarea rapidă a unor soluții, pe parcursul anului de pandemie. Cauzele sunt mult mai ample și mult mai vechi – “pierderile de învățare (…) sunt rezultatul multor ani de investiții insuficiente în educație și de atenție insuficientă la creșterea nivelului de reziliență a sistemului”. Acestea trebuie avute în vedere în paralel cu măsurile de recuperare urgentă a materiei pierdute, despre care cei doi experți afirmă că sunt esențiale.

“Dacă sunt ratate acțiunile necesare pentru a produce un echilibru, ținând cont de nevoile de învățare ale copiilor săraci și vulnerabili, acest lucru va permite ca, în termeni de sărăcie și inechitate, costurile pandemiei să se manifeste timp de câteva generații de acum înainte”, arată analiștii citați.

Citește articolul complet pe platforma Băncii Mondiale

Photo 213025465 © LightfieldstudiosprodDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version